Skip to content Skip to footer

10 imagini de la Lynx Festival, care te vor face să te reîndrăgostești de natură

LYNX Festival, lansat anul trecut la inițiativa Asociației România Sălbatică (oamenii ăia mișto care au lucrat 10 ani la documentarul cu același nume, care a demonstrat dincolo de orice dubiu că natura țării noastre este un privilegiul pe care-l avem), în parteneriat cu FORONA (Organizația Fotografilor de Natură din România), a găzduit anul acesta 5 expoziții de fotografie de natură.

O inițiativă destul de îndrăzneață, ținând cont de efortul de selecție, curatoriere, amenajare și de tendințele actuale ale publicului de a fi din ce în ce mai deconectat de natură. Dar pe cât de îndrăzneați a fost inițiativa, pe atât de necesară. Iar experiența vizitării lor a fost una pe măsură. Vă arătăm mai jos o selecție de 10 imagini cuprinse în aceste expoziții, pe care noi le-am văzut „pe viu” la Brașov, la începutul lunii iunie și care credem că vă vor face să vă (re)îndrăgostiți de natură. Sau, măcar, vă vor deschide apetitul pentru a explora puțin vara aceasta în aer liber.

*

👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok

Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.

Lasă un comentariu