Muzica este o forță care unește și inspiră, iar fiecare artist are o poveste unică și o viziune distinctă. Cu ocazia celei de-a doua ediții a Diud, where’s my tune (DWMT), am stat de vorbă cu 6 artiști pe care nu va trebui să îi ratezi.
În acest articol, vom explora influențele și experiențele unor artiști talentați, care și-au împărtășit gândurile și perspectivele lor asupra muzicii și carierei. Descoperă ce îi inspiră și cum văd ei lumea muzicală și vino să îi asculți între 7-8 septembrie la Conacul Udriște Năsturel.
SIMONA DELEGEANU
Ce artiști îți influențează muzica?
Yebba, Billie Eilish, Jordan Rakei, Cleo Sol, H.E.R, Celeste, Tom Misch sunt câțiva din mulții artiștii care mă inspiră, pe de-o parte. Pe de altă parte, ca influență principală a muzicii pe care o cânt este folclorul românesc. Am crescut ascultând Maria Tănase, Maria Latarețu, Ioana Radu, Romica Puceanu și Gabi Luncă la casetofon.
Ce a însemnat experiența Superstar România pentru cariera ta?
Superstar m-a ajutat în principiu să-mi văd potențialul pe care l-am avut dintotdeauna dar în care mult timp nu am crezut. Retrospectiv, simt că odată cu experiența asta mi-am ieșit din mult zona de confort și de atunci a început procesul meu de descoperire a muzicii cu adevărat. Fiind autodidactă simt că procesul a fost unul mai greoi, însă cu timpul am înțeles ce vreau să transmit ca artist, ce muzică vreau să fac și care vreau să-mi fie audiența.
DELTA PE OBRAZ
Cum v-ați descrie muzica unor persoane care nu au auzit-o niciodată?
Facem muzica pe care e bine să o asculți pe întuneric. Nu avem un gen pe care-l păstrăm cu sfințenie. Alternăm elemente din rock, indie, hip hop, tehno. Ceea ce urmărim prin muzica noastră e să trezim emoții în ascultător, nu neapărat cele mai bune emoții. Textul este un element foarte important. Instrumentalul vine ca un suport pentru texte, pentru a le valorifica. Abordăm temele existențiale, dar având în vedere evenimentele care au loc în ultimii ani, nu putem omite subiectele sociale.
Cât de important este ca muzica să conțină mesaje sociale?
Artiștii mereu au fost vocile care au vorbit despre problemele sociale și poate au reușit să schimbe viziuni. Riscul vine atunci când trebuie să iei o poziție, pentru că asta presupune un grad de responsabilitate. Riscuri, pentru că un „adevăr absolut” nu există. Uneori convingerile noastre sunt un joc de noroc. Poziția pe care ai luat-o azi poate să nu mai fie valabilă mâine. Deci vorbim despre probleme, dar ne asumăm și consecințele. Trebuie să recunoaștem că anume muzica e arta care poate influența cel mai mare număr de oameni și aici vine dificultatea. Muzica ar fi bine să pună întrebări, dar nu să propună soluție, pentru că ar putea deveni „propagandă” și astfel nu devine cu nimic mai bun decât odele comunismului.
ANDRA ANDRIUCĂ
Cum funcționează procesul creativ atunci când scrieți versuri?
De cele mai multe ori iau chitara, găsesc niște acorduri care îmi plac, ori care se simt firesc, și încep să fredonez până se leagă cuvinte. La început poate fără sens, dar le învârt, le schimb, le încurc și descurc până crește câte o poveste. Uneori piesele se scriu de la sine, aproape fără să îmi dau seama, poate din lucruri pe care trebuie să le aud, să le învăț, ori să le duc mai departe, alteori sunt povești alese cu grijă. De multe ori se simte ca un puzzle pe care trebuie să-l deslușești de la colțuri până la ultima piesă, doar că puzzle-ul e din cuvinte.
Care este cel mai îndrăgit proiect la care ați lucrat până acum?
Primul gând a fost albumul „Liniștea nu se împarte” pe care l-am lansat în luna martie. E cea mai frumoasă parte a călătoriei prin cântec de până acum, care a înflorit și ne-a înflorit multe fericiri. Dar albumul e strâns legat și de Welcoming Tour, turneul dublu de lansare în care am plecat la drum alături de Paul Tihan și o gașcă mare alături de noi. Turneul l-am început în primăvară, dar la cât de minunat ne-a fost atunci, am decis să colindăm și vara asta la fel, în familie mare, împreună. Deci albumul, turneul și tot anul ăsta, așa cum se întâmplă.
PAUL TIHAN
Cum funcționează procesul creativ atunci când scrieți versuri?
De cele mai multe ori sunt două posibilități, două direcții din care se poate naște un cântec, respectiv versurile. Prima direcție este un gând, o idee cu sens pe care o dospesc un timp. Aceasta prinde rădăcini în toate lucrurile pe care le fac zi de zi, iar când ajung să îi înțeleg toate valențele și formele, mă apuc să dezvolt cu grijă până când muzica vrea să spună același lucru. În a doua direcție fac totul de la zero în același timp. Aici totul devine puțin mai complicat, dar foarte frumos în același timp. Versurile le scriu în timp ce găsesc armonia cântecului pe chitară, scriu liniile de bas, programez groove-ul de tobe și așa mai departe. Tot acest multitasking face ca toate elementele să fie foarte bine închegate între ele.
Care este cel mai îndrăgit proiect la care ați lucrat până acum?
În primăvara asta am lansat primul meu album, primul salt în această lume. „Din noile căderi am să adun tot zborul” a fost scris ca o promisiune către mine, iar toată călătoria din spate s-a transformat într-un mare curcubeu în ograda gândurilor mele. *Odată cu lansarea albumului a luat naștere și alăturarea de Andra Andriucă, cu care am plecat în primul nostru turneu prin țară. Ce bucurie a fost și uite că acum suntem din nou pe drum, tot împreună, cu mai multă energie și în mult mai multe orașe. Dacă ai ocazia, hai cu noi!
PRIMA DRAGOSTE
Cu ce îți dorești să rămână publicul după ce îți ascultă piesele?
Îmi doresc ca publicul să rămână încărcat cu energie și empatie, pentru că asta mă încarcă și pe mine cu dorința de a continua.
Te-ai reîntoarce vreodată la a scrie versuri în rusă?
Am început prin a scrie piese în limba rusă, o fac și acum, din când în când, ca să îmi aduc aminte că pot să fac orice vreau eu. Aia e, fac ce fac.
DIANA CĂLDĂRARU
Cum a fost experiența de a cânta în deschiderea unui artist precum Coldplay?
A fost ca un vis la care nici nu știam că visez. Am trăit niște momente în cele 2 zile pentru care o să fiu recunoscătoare toată viața mea, am învățat extrem de multe, am plâns, m-am bucurat de fiecare secundă și mai mult de atât, „m-am trezit” și m-am decis să mă ambiționez de 15 ori mai mult în formarea mea ca artist.
Cu ce artiști îți dorești să colaborezi în viitor?
Mi ar plăcea mult să colaborez cu o trupă pe care o admir mult și anume Byron. Cred că rezultatul ar fi ceva tare tare frumos și de suflet.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.