O nouă ediție a Collage Festival se desfășoară la Green Hours între 24 și 26 octombrie, iar programul festivalului este înțesat cu evenimente care mai de care mai simpatice și creative, într-o atmosferă degajată și prietenoasă care devine deja o marcă recognoscibilă.
Am reușit să schimb câteva idei și dileme cu unii dintre cei peste 100 de artiști ai colajului, ale căror lucrări vor putea fi admirate și/sau încasate (în funcție de toleranța la joacă și sarcasm a fiecăruia), în cadrul expoziției „The New ‘20s”, cu vernisajul vineri, 24 octombrie, de la ora 19:00. Așa se face că Elena Donea, artistă dedicată colajului de mai bine de cinci ani și experimentelor avangardiste de cine știe când, mi-a răspuns întrebărilor, într-un dialog savuros și plin de substanță, care sper să vă stârnească pofta de joacă și să vă consolideze speranța în puterea artei. Mie exact asta mi s-a întâmplat în urma discuției.
Mircea Laslo: Cum a apărut colajul ca o soluție artistică pentru tine? Cum l-ai descoperit și ce te face să-l alegi din nou și din nou?
Elena Donea: Am descoperit colajul întâmplător, în perioada pandemiei. Lucram la arhiva unei scriitoare și, pentru că avea multe reviste din străinătate, mă atrăgeau culorile și aerul vintage al ilustrațiilor. Într-o zi, am început să decupez o fată cu o rochie diafană și să îi înlocuiesc chipul cu alte imagini. I-am atașat și o pană de păun reală. Mult mai târziu am aflat că Aube Elléouet Breton, fiica lui André Breton, „tăticul” suprarealismului, din mantaua căruia descinde, printre altele, colajul, folosea și ea o pană de păun într-un colaj. M-a entuziasmat coincidența și am continuat să decupez. A urmat un colaj în care mi-o imaginam pe Alice din Țara Minunilor la maturitate. Prin acest colaj am simțit complexitatea acestui mediu artistic. Am înțeles atunci că tehnica colajului depășește zona arts&crafts sau scrapbookingul decorativ de weekend și am descoperit în ea un limbaj artistic complex. Ceea ce mă face să revin mereu la colaj este entuziasmul procesului. Fiecare colaj vine cu o poveste în jurul unui ritual: decupez, dansez, ascult Cannons sau Cocteau Twins – ale căror versuri urmează, uneori, logica colajului. Așa intru eu într-o stare de transă creativă.
Mircea Laslo: Umorul pare a fi o constantă în colajele tale și apare firesc, nu se simte „căutat”. Cum se infiltrează umorul în procesul tău de lucru? Cât control simți că ai asupra sa?
Elena Donea: E un umor roz. Îmi place să aduc prin colajele mele un comentariu ironic asupra unui subiect familiar. De regulă pornesc de la o idee generală pe care încep să o defragmentez treptat, ajungând la câteva locuri comune pe care le reinterpretez. Unele dintre colajele mele sunt autoficțiuni în care încerc să rezolv o tensiune care mă preocupă. Rezultatul este, de cele mai multe ori, o mostră de umor care îmblânzește realul. Un surâs în fața gravității.
Mircea Laslo: Sunt mereu curios să știu cum abordează artiștii de colaj un proiect nou? Am văzut persoane care lucrează ca într-un „stream of consciousness”, dar și persoane care sunt aproape chirugicale, filtrând totul prin intelect. Cum se desfășoară lucrurile în cazul tău?
Elena Donea: Și-și. Nu cred în modul de lucru romantic. Chiar și fluxul conștiinței trebuie antrenat. Creativitatea nu este un rezervor miraculos de soluții arbitrare, ci o practică susținută, care poate fi stimulată prin experiment și toleranță față de propriul eșec artistic, dar și prin expunerea la o comunitate artistică. Uneori lucrez cu temă, aproape întotdeauna, de fapt. La început însă pornesc de la un impuls, dionisiac în spirit, care, treptat, se transformă într-o intenție. De cele mai multe ori mă îndepărtez însă de ea și găsesc pe parcurs soluții la care nu m-am gândit până atunci. Îmi place, de asemenea, să mă consult cu prietenii mei în timp ce lucrez. Le trimit variante intermediare și primesc feedback în timp real – ceea ce mi se pare valoros pentru că, prin sugestiile lor, simt că pot să-mi îmbunătățesc colajul. Poate că nu filtrez chiar totul prin intelect. Uneori trăiesc un fel de epifanie de moment care scapă înțelegerii mele. Îmi place să fiu riguroasă cu forma și să decupez elemente infinitezimale, atent tăiate și lipite, până când compoziția respiră curat. Când decupez miniaturi, trăiesc un soi de luciditate senzorială. Senzația pe care o am este de claritate și bucurie. A vedea acel element scos din context, în timp ce îl privesc îndeaproape, e ca și cum aș da la o parte tot ce este în exces și aș vedea obiectul în forma lui pură, suspendată în timp.
Mircea Laslo: Arta colajului are o istorie foarte încărcată, împletită cu politica, filosofia, cu marile schimbări în societatea începutului de secol 20… Îți place să intri în dialog cu această încărcătură teoretică atunci când creezi?
Elena Donea: Da, absolut. Sunt conștientă că nu decupez într-un turn de fildeș și tocmai asta îmi place. Când am început să fac colaje eram deja familiarizată cu dadaismul și suprarealismul. Înainte de asta făcusem poeme dadaiste. Aveam, așadar, un as în pălăria lui Tristan Tzara. De altfel, formarea mea intelectuală vine din zona literaturii cu care intru de multe ori în dialog prin intermediul colajului. În colajele mele există, uneori, un secret textual, o nișă literară – o aluzie la un vers, un personaj de roman sau, pur și simplu, un poem vizual. Chiar în cadrul festivalului am un colaj în care am inserat aluzii culturale la romanul suprarealist „Nadja” de André Breton, ca un tribut adus suprarealismului. Este modul meu de a prelungi un comportament poetic dincolo de instrumentele scrisului. Îmi place, de asemenea, să citesc teorie. Chiar recent am citit o carte despre colaborare, arta colajului și cadavre exquis care îmbină toate preocupările mele teoretice din prezent. Cartea se numește „The Return of the Cadavre Exquis”. În plus, îmi place să fiu conectată la comunitatea artistică autohtonă, dar și internațională. Mă inspiră foarte mult Kolaj Magazine, una dintre cele mai grozave reviste dedicate exclusiv colajului.
Mircea Laslo: Care este percepția actuală asupra artei colajului în facultăți și în galerii, în experiența ta? Simți că este o diferență mare între cum îl vezi tu și cum este văzut într-un context instituțional? Și dacă da, crezi că e bine așa?
Elena Donea: Colajul este o fisură, o breșă în canon, și tocmai de aceea supraviețuiește. Din câte știu, la facultate se discută despre colaj atât în mediul artistic, cât și la Litere (în cadrul unor cursuri opționale, de pildă, despre avangardă și forme de experiment). În facultățile de artă există teme dedicate colajului, dar nu știu în ce măsură e tratat ca practică majoră. Știu însă artiști cu formare clasică riguroasă care încă o privesc cu scepticism. Eu cred că e bine așa: colajul trebuie să rămână „cenușăreasa” artelor vizuale. Nu cred că are nevoie de validare instituțională pentru a exista, pentru că forța colajului vine tocmai din poziția marginală pe care o ocupă. Lautréamont spunea că poezia trebuie să fie făcută de toți. Susan Sontag, prin reflecțiile ei despre fotografie, observă că oamenii au nevoie de fotografii ca să simtă că realitatea poate fi confirmată. Poate că între aceste două idei se află chiar sensul colajului în prezent: el e la îndemână pentru toți, dar nu ca un material de consum, ci ca prilej de reflecție asupra realității. Într-o lume saturată de imagini, efectul de colaj e un filtru care răstoarnă ordinea realității și o reconfigurează.
Mircea Laslo: Cum reacționează publicul, în experiența ta, la expozițiile de colaj? Ce tipologii de oameni sunt atrași de această artă?
Elena Donea: Asta este una dintre practicile mele preferate la o expoziție de colaj: să pândesc reacțiile oamenilor. Publicul-țintă e foarte divers: de la artiști până la oameni fără nicio pregătire artistică. Cei mai mulți sunt entuziasmați, curioși, pun întrebări. Multora li se pare o artă accesibilă și simt dorința de a încerca. De fapt, cred că asta e frumusețea colajului: transformă privitorul într-un posibil creator. Alții sunt contrariați și reduc colajele la o joacă de copii. Eu cred că e bine așa. Colajul are această calitate: te contaminezi repede dacă stai prin preajma cuiva care face colaje. Am prieteni pe care i-am convins foarte repede că pot face și ei așa ceva. Țin minte o după-amiază în care, la o limonadă, o prietenă a făcut două colaje grozave în doar două ore.
Mircea Laslo: Cum îți păstrezi cheful de joacă și de creație în vremuri atât de tensionate? Întreb pentru un prieten.
Elena Donea: Pentru mine e destul de ușor să rămân conectată la activitățile creative. Aș putea spune că am o relație de lungă durată cu joaca, ca formă de „coping mechanism”. La un moment dat se instalează o criză căreia nu mai pot să-i rezist nici cu plimbări, nici cu sport, nici cu viața socială, și atunci mă întorc la activitățile valoroase pentru mine, cum ar fi să stau cu orele în camera mea și să încropesc un colaj. Nu mai e doar o opțiune, ci un mod de a fi în malaxorul rutinei de zi cu zi. Îmi dau seama, totuși, că joaca e mai mult de atât. Joaca stă la baza inovației creative. Avem nevoie de joacă nu doar ca formă de escapism, ci și ca antrenament pentru gândirea abstractă.
Mircea Laslo: Ești unul dintre artiștii Collage Festival 2025 – care eveniment din festival te entuziasmează cel mai mult, în afară de expoziția propriu-zisă?
Elena Donea: Mă entuziasmează foarte tare că anul acesta vom putea vedea mai multe colaje de Ion Bîrlădeanu. De asemenea, sunt curioasă ce ne-a mai pregătit Oana Iordăchescu și cum va fi spectacolul de teatru Tura de noapte. Dar, cel mai tare mă bucură că există această comunitate în care se întâlnesc toți acești artiști și că există un dialog despre colaj în România.
Colajele Elenei Donea vor fi expuse în cadrul Collage Festival 2025, la Green Hours, începând cu 24 octombrie și până pe 25 noiembrie. Programul complet al festivalului este disponibil atât pe site-ul oficial, cât și pe Facebook și Instagram. Intrarea este liberă, iar interacțiunea cu artiștii prezenți este de-a dreptul încurajată.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 
Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
