Sibiu, 6 septembrie 2023. Printre invitații celei de-a 17-a ediții TIFF Sibiu se numără actori, regizori și protagoniști de film documentar care le propun sibienilor întâlniri în sălile de la CineGold, dar și în Piața Mare.
Programul complet este disponibil pe https://tiff.eventbook.ro/
În prima zi de festival, joi, 7 septembrie, echipa unuia dintre cele mai așteptate filme românești ale anului – Libertate – va fi prezentă de la ora 19:45 la CineGold pentru a urmări alături de spectatori producția inspirată de evenimentele petrecute la Sibiu în 1989. În sală vor fi regizorul Tudor Giurgiu, actorii Alex Calangiu, Cătălin Herlo, Ionuț Caras, Ștefan Iancu, alături de actorii sibieni Adrian Matioc, Horia Fedorca, Mihai Coman, Viorel Rață, Marius Trudeanu, Ali Deac.
Vineri, 8 septembrie, în Piața Mare, după proiecția comediei moldovenești Carbon de la ora 21:00, producătorul executiv Marin Cumatrenco va sta de vorbă cu spectatorii.
Sâmbătă programul de filme și întâlniri este plin: îndrăgitul actor Alexandru Papadopol va fi în Piața Mare pentru proiecția comediei Încă două lozuri (r. Paul Negoescu). La CineGold, sportivul Tibi Ușeriu îi așteaptă pe cei mici la proiecția documentarului educativ David (r. Radu Muntean) al cărui protagonist este, iar actorul Paul Ipate și regizorul Andrei Tănase dau întâlnire publicului la filmul Tigru.
În ultima zi de festival, duminică, 10 septembrie, melomanii îl pot cunoaște pe regizorul Cornel Mihalache, realizatorul documentarului Phoenix. Har / Jar, despre legendara formație românească. Alături de el vor fi jurnalista Claudia Duca și cercetătorul Andrei Galița.
Programul complet al celor patru zile de festival poate fi descoperit pe sibiu.tiff.ro si pe pagina de Facebook a Festivalului.
Proiecțiile din Piața Mare, dar și proiecțiile dedicate copiilor au acces gratuit.