„Adrenalina”: un spectacol la intersecția dintre fanii Atomic și generația Z

„Adrenalina”, în regia lui Gabriel Sandu își promite să te ducă înapoi în timp, în anii 2000, având ca punct central trioul muzical adolescentin „X-TASY” format din Lala (Dana Marineci), Tina (Oana Predescu) și Sori (Iulia Samson), care deși cunosc celebritatea pe termen scurt, ajung să înțeleagă riscurile și consecințele succesului lor răsunător abia 20 de ani mai târziu.

Spectacolul redă atmosfera douămiistă a scenei muzicale românești care ne-a oferit trupe precum Andre, ASIA sau Candy prin sound-ul pop care este completat de versuri cu conotații mature, cântate de trei fete a căror unică dorință este aceea de a face muzică împreună: „Vara asta spune da și lasă vrăjeala / Marea te cheamă la ea / Hai să luăm pastila”. 

Încă de la primii pași în Sala Studio a teatrului Excelsior ești transportat înapoi în timp. În boxe se aud melodii românești caracteristice acelor vremuri precum „Doar cu tine” a trupei Activ, sau “Haide vino înapoi” de la N&D, ele fiind completate vizual de trei ecrane cu fundaluri viu colorate pe care se derulează fie versurile pieselor, în stil karaoke, fie secvențe din videoclipuri muzicale. Deși minimal, decorul conține și trei corpuri modulare albe, luminoase și un pian de care actrițele se folosesc în voie.

Costumele purtate la începutul piesei, trei treninguri cu paiete scânteietoare în culori de roz, albastru și verde care ne aduc aminte de Fetițele Powerpuff – care devin un simbol al piesei, atât din punct de vedere vestimentar, cât și ca paralelă cu sintagma pe care Lala o folosește pe post de mantră să le îmbărbăteze pe celelalte două: „sugar, spice and everything nice.”

La 20 de ani distanță, fetele își vor aminti, cu o oarecare nostalgie, cum un proiect muzical orchestrat de un producător influent a ajuns să le lege viețile una de cealaltă. Scopul lor devine din ce în ce mai clar: un concert aniversar prin care să se expună unui public adult. Punctul central, însă, rămâne ce  înseamnă să prinzi un gust al faimei la o vârstă atât de fragedă precum și riscurile la care te expui ca adolescentă, femeie în plină formare atunci când ești ușor de modelat și manipulat de către o figură de autoritate.

Împachetate în jocuri de lumini, costume asortate și momente muzicale dintre cele trei colege de trupă devenite prietene pe viață, stau teme serioase precum dependența (inițial, de droguri, în vara care le-a propulsat cariera, chiar numele uneia dintre piese fiind „Pastila” și făcând referire la consumul de substanțe interzise sau adicția Tinei începută nevinovat de unchii și bunicii ei: frecventarea sălilor de bingo). Deși mecanismul jocurilor de noroc este același în esență, bingo-ul de atunci este o paralelă cu adicția de păcănele atât de prezentă în societatea actuală.

Pentru a aduce ideea spectacolului cât mai aproape de generația Z, Sandu face apel și la intervenția specială, printr-un video al Ruxandrei Drilea, cunoscută în mediul online drept reallyrux, o creatoare de conținut pe Youtube, devenită populară prin intermediul seriei „Cine-i Janghina” (o adaptare românească a formatului de pe Reddit „Am I The Asshole?”). Dincolo de aspectele tehnice ale inserției video care face trimiteri la trupa XTASY, se poate observa o evoluție clară a tehnologiei și a comportamentului de consum în rândul generației  tinere care nu a prins erele MirC, Yahoo Messenger sau Hi5, conceptul emisiunii încearcă să găsească și să taxeze moral comportamente nepotrivite. 

Astfel de comportamente evidențiate includ acceptarea unei relații cu diferențe de vârstă între Sori și impresar, actul fiind încurajat chiar de mama tinerei, orbită de posibilitatea ca propriul ei copil să devină o cântăreață celebră. Această situație cu un puternic impact emoțional pentru personajul Iuliei Samson deschide o discuție mai largă față de ideea de abuz, dinamici de putere, grooming sau sindromul Stockholm, probleme pe care nu le-ai fi văzut expuse acum două decenii.

Deși apar conflicte între protagoniste, în legătură cu transformarea mărturiei lui Sori într-un solo muzical cu influențe #metoo, cele trei femei sunt unite de conștientizarea traumelor comune, linia dintre competiție, celebritate și prietenie devenind tot mai estompată pe parcurs. Suroritatea și maturitatea înving în fața dorinței de regăsire a gloriei muzicale de mult apuse. Momentele muzicale desprinse parcă din videoclipuri de pe Atomic TV sunt și ele bine punctate vocal de Dana Marineci, Iulia Samson și Oana Predescu cu a cărei voce publicul este deja familiarizat din alte spectacole de pe scena teatrului Excelsior precum „Familia Addams” sau „Opera de trei parale”.

Dacă te-ai născut în România între anii ’90 și 2000, probabil te gândești cu multă nostalgie la Atomic TV. Lansat în 1999, Atomic a fost primul post de televiziune cu specific muzical de la noi din țară. Deși s-a relansat în 2021, perioada sa de glorie a fost până în 2004 atunci când s-a închis prima oară. Pe lângă Atomic, îmi amintesc CD-urile de tip compilație muzică pop, pe care le ascultam la combina audio din sufrageria părinților mei. Pe atunci nu existau platformele de streaming și singurul contact cu muzica era prin intermediul vânzătorilor ambulanți, magazinelor de muzică din provincie sau uneori sub formă de cadou la achiziționarea unui ziar. 

Toate acele momente din copilărie mi-au trecut prin fața ochilor pe fast forward cu ajutorul Adrenalinei lui Gabriel Sandu, unde putem vedea o industrie muzicală românească necosmetizată, marcată de droguri, abuzuri, faima de 15 minute, acesta reușind prin text și regie să transforme subiecte catalogate drept sensibile în adolescența sa, într-un omagiu audio-vizual pentru acele vremuri sub care se ascunde un sâmbure de adevăr din contemporan.

Teaser: