După un prim succes dramaturgic, Leon (Thomas Schubert) se plafonează într-un manuscript senzaționalist, o anti-romanță care mizează pe vulgaritatea dintr-un apartament berlinez ponosit, căreia încă îi caută punch line-ul. Însă escapada într-o casă de vacanță bavareză, printre ploi de cenușă și focuri forestiere, îl împinge să-și abandoneze textul în favoarea unuia complet nou.
„Afire”, câștigătorul Ursului de Argint la Berlinalele din 2023, începe cu drumul lui Leon și al lui Felix (Langstone Uibel) cu mașina, către casa de vacanță de pe litoralul baltic – de unde Leon urmează să livreze draft-ul final al celui de-al doilea roman al său către editor, iar Felix, să își termine portofoliul foto pentru admiterea la arte. Deși survolează câteva convenții de gen, precum gamele joase care-l însoțesc pe Leon în așteptarea lui Felix printre potecile pădurii, imediat după avarierea mașinii, dar și declarația celui de-al doilea că „Se va întuneca. Dacă o luăm pe drumul greșit, va trebui să rămânem aici”, atât rețetarul de thriller, cât și cel de comedie sunt curând abandonate de dragul realismului și conștient plasate sub umbrela unui foreshadowing ludic.
Odată ajunși acolo, află că nu vor fi singuri, casa fiind deja ocupată de Nadja (Paula Beer) și, într-un regim mai degrabă hotelier, de iubitul ei salvamar, Devid (Enno Trebs). De la muștele mixate stereo care zboară de pe un vas nespălat, pe altul și până la ospitalitatea lui Felix față de necunoscuta pentru care cei doi sunt nevoiți să împartă dormitorul mic, la doar un perete subțire distanță de o viață sexuală extrem de activă de cuplu, Leon ar dormi mai degrabă pe pergola de afară. Sau, dacă nu ar nutri un interes fantezist față de rusoaica pe care o studiază prin crăpătura perdelei către curte, de după geamuri închise, distanțe sigure sau prin răsfoirea agendei ei cu astrograme și portrete, din timpii morți, poarte și-ar rezerva o cameră de hotel.
În ciuda potențialului pentru spectacol din cadrele cu incendii-domino sau din cele cu animale sălbatice alergând cu blana în flăcări, mai mult de trei sferturi din film caută mai degrabă poezia din rutină, cea a adormitului pe plajă, a încercării de a recupera un gulaj după ce ai căzut peste pungă cu bicicleta, a unei înghețate servite copiilor sau a unei mese luate în aer liber. Bizareria filmului, contrastantă cu manuscriptul „Club Sandwich”, care vinde vulnerabilitatea pe shock value și al cărui autor refuză vehement să-i vadă hibele, vine din expresivitatea unor personaje pentru care e neobișnuit de normal să-ți „cedezi” iubitul prietenului gay abia ieșit din dulap, să faci aproape-familie cu un fost sau să soldezi o ceartă printr-o invitație călduroasă la înot. Însă toată jovialitatea acestor personaje care oferă din preaplin, din mentalitatea neluatului prea tare în serios, pare să pună combustibil frustrărilor unui artist îngenunchiat de șansă, a cărui privire e prea obturată de frica de eșec ca să vadă că „afurisita de vânzătoare de înghețată” care nu i-a apreciat viitorul roman se întâmplă să fie doctor în literatură – doar că n-a întrebat niciodată.
„Afire” marchează cât de puțin preț pune dragostea pe realitate, cel puțin până în momentul de răscruce emoțională în care poliția bate la ușă pentru a anunța două morți din pădurea-crematoriu, a căror cadavre trebuie identificate. Astfel, atunci când moartea îi livrează ceea ce socotește ca ultima șansă de a-și concretiza pre-relația, tragedia rămâne mută, iar distanța pe care insistă până atunci se dovedește a fi incapacitantă, reprimarea lui Leon devine cheia unui viitor roman intimist, care-i conduce persona de „Însinguratul” (Eugen Popesco) într-o primă conștientizare că cinismul este doar o altă formă de escapism, pe care e nevoit să îl lase în spate, împreună cu „Club Sandwich”, o idilă ratată și o prietenie subapreciată.
Filmul este distribuit în cinematografe de Independența Film, începând cu 7 iulie.
