Spectacolul ,,Ai mei”, după Maxim Gorki, în regia lui Dumitru Acriș, prezentat de Secția Germană a Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu, în microstagiunea Showcase #3, este o experiență imersivă care pune actorul pe primul loc și spectatorul în primul rând.
Jucată cu publicul pe scenă, pentru un număr limitat de spectatori, producția își ia forța din capacitatea actorilor de a fascina și de a transmite emoție aproape în gros-plan. Pe scenă, o masă dreptunghiulară uriașă, la care probabil că ar încăpea peste 50 de persoane, acoperită cu o pânză albă, compune decorul esențial în jurul căruia are loc un joc de-a șoarecele și pisica pentru iubire, atenție și control.
O luptă pentru putere, pe care doi părinți epuizați emoțional o poartă cu copiii lor, adulți, storși și ei de energie. Miza: conservarea unui climat previzibil, în care figura paternă s-ar impune până la moarte în fața unor veșnic copii, etern manipulați să ofere iubire la comandă și să se supună atunci când cel-care-conduce-în-casă și-o dorește.
În casa aceasta, visele nu au unde să zboare, totul e hotărât, parafat și îngropat. Figura dominantă a tatălui, la care se adună prezența aprobatoare a mamei, creează un climat toxic pe o tablă de șah în care copiii-pioni vor să sară câte două pătrate deodată.
Regizorul Dumitru Acriș reușește să creeze într-o oră și patruzeci de minute tensiune între aceste două puncte care se îndepărtează din ce în ce mai mult. La început, firul e larg, dar pe măsură ce adevărurile vorbelor grele răsună din ce în ce mai tare în aer, aproape că auzi cum lesa e adusă aproape de punctul de cedare. E un text de Maxim Gorki, dar comunică și pe limba adolescentei din primul rând, care vede câtă putere îți trebuie să te rupi de o etapă din viața ta. Nefericirea, filon specific dramaturgiei clasice rusești, e un blestem pe care nici aceste personaje nu îl pot combate.
În capul mesei, tatăl – Besemeonov, jucat de actorul Daniel Bucher, oferă o interpretare puternică și credibilă, construind un personaj cu un mare deficit de iubire, un om ferm, dar cu multe slăbiciuni. Akulina, jucată de Johanna Adam, mama, creează admirabil un personaj copleșit de miza momentului, ea însăși o sclavă care nu și-a putut depăși condiția și care a rămas alături de un om care i-a năucit visele. Ioana Cosma face din Tatjana un personaj cu o suferință neverbalizată, pe care nu o poate comunica. Revolta crește în ea, însă intensitatea ei e reprimată. Nil, jucat de Gyan Ros Zimmermann este cel care prin forța și vitalitatea tinereții poate sparge paradigme și depăși obstacole, iar energia lui este bine direcționată în momentele de conflict cu Besemeonov. Emőke Boldizsár face din Elena o femeie, și puternică, dar și vulnerabilă, care fructifică atent un spațiu emoțional fragil al lui Piotr – Ștefan Tunsoiu, fiul care vede în Elena biletul lui de ieșire către propriul destin.
Propunerea regizorului Dumitru Acriș este bine articulată. El lasă acțiunea să curgă chiar în fața spectatorilor, la 2 metri de ei, determinându-i să fie prezenți, atenți, alerți, chiar și făcând simpla mișcare mecanică de a întoarce capul după actori. Totul e viu, are loc chiar lângă tine și nu ai cum să te uiți în altă parte și să te faci că nu te vezi chiar pe tine însuți.
Ai mei
După Maxim Gorki
Un spectacol de: Dumitru Acriș
Distribuția: Besemeonov – Daniel Bucher, Akulina – Johanna Adam, Tatjana – Ioana Cosma, Nil – Gyan Ros Zimmermann, Percichin – Daniel Plier, Elena – Emőke Boldizsár, Katja – Fabiola Petri, Polea – Eva Frățilă, Piotr – Ștefan Tunsoiu
Asistență de regie: Patrick Imbrescu
Foto: Andrei Kolobov
