„Atlasul Universului”, un film deja multipremiat în festivaluri internaționale, intră în cinematografe pe 19 septembrie. Imaginea filmului regizat de Paul Negoescu este semnată de Ana Drăghici.
Pentru cei doi cineaști, colaboratori și parteneri de viață, este primul lor film pentru copii și familie. Iar emoția pe care le-a transmis-o povestea le-a condus fiecare decizie legată de abordarea vizuală. Aflăm de la Ana Drăghici care au fost particularitățile acestei producții, referințele vizuale și cum s-a construit lumea din „Atlasul Universului”.
Cum ai descrie, în câteva cuvinte, lumea vizuală a filmului „Atlasul Universului” și ce ai vrut să simtă spectatorul de la primul cadru?
Conceptul de imagine a fost să purtăm spectatorul prin film în așa fel încît să nu-și dea seama că registrul de povestire se schimbă. Dacă la începutul filmului suntem ancorați în realitatea copilului, la finalul lui depășim puțin această realitate și trecem într-o zonă ușor onirică, iar această trecere să se facă fără să-ți dai seama. Dacă ar fi să aleg doar un cuvânt care să descrie lumea vizuală din film cred că ar fi candoare.
Ce te-a atras cel mai mult la povestea acestui copil de 10 ani care pornește singur în căutarea perechii potrivite de pantofi?
M-a impresionat și emoționat tema curajului. Îmi amintesc că, atunci cînd am citit prima oară scenariul, mi-au dat lacrimile de emoție, ceea ce nu se întâmplă mereu pentru că de obicei, cînd citesc un scenariu, îl tratez destul de tehnic.
Cum ai lucrat la imagine astfel încât filmul să păstreze în același timp realitatea concretă și o anumită poezie a copilăriei? Povestește-ne puțin despre modul în care s-a construit acest univers vizual, cu ce ai ales să filmezi, cum a fost colaborarea în echipa de imagine.
Am încercat să păstrăm imaginea cât mai aproape de realitatea concretă a copiilor, fără să o stilizăm excesiv, dar să lăsăm în același timp loc pentru felul în care ei percep lumea. Am încercat să păstrăm un echilibru între observație și imaginație. Realitatea trebuia să rămână recognoscibilă și concretă, pentru ca acele momente în care apare un element poetic să aibă cu adevărat valoare. Am filmat cu o cameră Arri Alexa35, o cameră Arri Alexa Mini, iar ca seturi de obiective am folosit un mix de obiective standard cu niște obiective vintage Kowa atît sferice cît și anamorfotice. Colaborarea cu echipa de imagine a fost cât se poate de bună, în condițiile în care echipa de lumină a fost destul de mică. Am avut o echipă mixtă, româno-bulgară. O parte din echipă a fost formată din colaboratori mai vechi cu care am mai lucrat la mai multe filme. Alții au fost debutanți pe postul lor. Iar cu bulgarii… Este a treia coproducție în care o parte din echipa de imagine vine din Bulgaria și mereu am avut colaborări foarte bune cu ei.
Cum ai construit, prin lumină, mișcare și cadru, apropierea emoțională de un personaj atât de tânăr? Și care au fost referințele tale vizuale?
Faptul că era tânăr nu cred c-a influențat conceptul de lumină. Pe partea de mișcare a camerei și a încadraturii, da, filmul începe cu copilul filmat de la nivelul unui adult, puțin plonjat, de sus în jos. Iar pe măsură ce Filip înaintează în aventura sa și devine mai stăpân pe sine camera de filmat coboară pînă ajunge să-l filmeze de la nivelul lui. Și tot așa se modifică și felul în care am cadrat, modul în care aparatul de filmat se mișcă și mai multe trucuri ce țin de imaginea de film. Legat de filmele pe care le-am avut ca referință, m-am inspirat din mai multe filme. Din fiecare am ales altceva care mi s-a părut potrivit pentru proiectul ăsta. M-am inspirat din filme ca Where Is My Friends House pînă la ET, oricât ar părea de ciudat.
Care a fost momentul sau scena de pe set în care ai simțit că filmul „se așază” definitiv în direcția potrivită?
Cred că secvența în care Filip se întoarce la magazinul de pantofi și are discuția cu vânzătorii despre pantoful rătăcit.
Cum a fost colaborarea ta cu Paul Negoescu și ce crezi că face o colaborare regizor-director de imagine să funcționeze cu adevărat bine? Și ce e special la colaborarea voastră, dincolo de faptul că sunteți o familie – e mai ușor/ mai provocator?
Nu cred că e nimic atît de special la colaborarea noastră. Faptul că ne cunoaștem bine ajută mult dar ajută și faptul că nu suntem conflictuali. E posibil să conteze și faptul că am fost mai întâi colaboratori și apoi parteneri, nu invers.
O relație regizor – operator cred că funcționează bine atunci cînd are la bază încredere mare și respect. Astea creează o bază de siguranță în care îți permiți să fii creativ.
Ce ai descoperit despre tine, ca artist, lucrând la acest film?
Faptul că pot lucra și sub o presiune foarte mare. Am avut un program de filmare foarte strâns și o echipă tehnică mică pe partea de iluminare. Au fost situații foarte grele pe care le-am gestionat cât am putut de bine.
Privind la parcursul tău profesional, care simți că sunt etapele care ți-au definit cel mai clar felul de a vedea cinemaul?
În ordine cronologică, mai întâi a fost Facultatea de Film și în mod special profesorul Florin Mihăilescu care rămîne unul dintre cei mai importanți directori de fotografie (cum zice el) din România, apoi a venit filmarea ca operator de cameră la filmul „Aurora” lui Cristi Puiu iar în final debutul meu cu filmul de buget mic ,,Două lozuri”.
Ce le-ai spune tinerilor directori de imagine care își caută propriul stil, dar nu vor să piardă sinceritatea și emoția imaginii?
Cred că răspunsul se găsește chiar în întrebare: dacă rămâi sincer și fidel emoțiilor tale vei filma într-un fel unic, pentru că emoțiile alea sunt unice. Și așa vei ajunge la propriul stil.
Dacă te-ai întoarce la începuturile tale, care ar fi sfatul cel mai important pe care ți l-ai da despre meseria asta?
Că e ok să nu știi, să ai nesiguranțe, frământări, frici. Că descoperi lucruri noi mereu, cu fiecare proiect lucrat și că e un proces continuu de învățare. Și chiar asta e partea cea mai frumoasă a meseriei.
****
Despre Ana Draghici, director de imagine
Ana Drăghici este directoare de imagine stabilită în București. Are peste 15 ani de experiență. Ea și-a început cariera ca operator de cameră la filmul „Aurora” în regia lui Cristi Puiu apoi a debutat ca directoare de imagine cu filmul ,,Două Lozuri” în regia lui Paul Negoescu care a avut un neașteptat succes de box-office.
De atunci a filmate mai multe lungmetraje de ficțiune și documentare. Filmele ei au fost prezentate în cadrul multor festivaluri internaționale și au fost distribuite în Europa, SUA și Asia, inclusiv pe platforme precum Netflix, HBO, Sky Showtime.
Este Berlinale Talents Alumni, membru al Academiei Europene de Film, ICFC (International Community of Female Cinematographers) și al RSC și predă imagine de film la Universitatea Babeș-Bolyai.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 
Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
