Un fost informator se înțelege cu jurnaliștii să deconspire șeful oficiului de narcotice, pe care îl acuză ca fiind creierul celei mai ”grele” rețele de import de droguri în stat. Independența Film aduce în cinematografe, începând cu 30 septembrie, ”Ancheta unui scandal de stat” (2021, r. Thierry de Peretti), la Cinema Elvire Popesco.
Ascuns după perdeaua unei ficțiuni, filmul are ca pilon principal cazul real al unui fost ofițer francez anti-narcotice, Francois Thierry, acuzat în 2017 că facea contrabandă de droguri la scară largă, folosind resursele poliției. ”Ancheta unui scandal de stat” propune un dialog atât de abundent, atât de intim pe subiectul rețelelor de droguri și al încrengăturilor dintre părțile implicate, încât ficțiunea bine documentată capătă un aer de observator socio-politic, mai degrabă decât produs artistic.
Spectatorul, în majoritatea filmelor similare privilegiat prin informații sau dimensiuni ascunse personajelor, află fiecare nou lucru odată cu jurnalistul Stéphane Vilner (Pio Marmaï) și demersulurile lui, alături de fostul informator, Hubert Antoine (Roschdy Zem). Brambura prin birourile redacției, prin instituții sau pe străzi pariziene deloc stilizate, cei doi trec de la deconspirarea operațiunii Ithaca, până la a-și lega picioarele în cospirații despre jucători de stat internaționali. Filmul vorbește de tone și tone de droguri, fără să fie nevoie să asistăm la nimic grafic, nici măcar la vreun joint plasat în cadru sau la un tânăr care prizează stingher la vreo petrecere de apartament.
Acțiunea păstrează parcursul unui eveniment real: de la infiltrarea frauduloasă a rețelelor de trafic, la redacția care publică acuzații grele, formulate ca întrebări de interes public, interviuri TV suspecte de favoritism și pioni revoltați din cauza unor oameni ai legii, poate la fel de corupți ca traficanții pe care îi urmăresc. Fiecare relație între personajele ”Ancheta unui scandal de stat” este guvernată de suspiciuni și interese personale, de un anumit ”care pe care” și de tendințe paranoice față de cei cu care ești mână în mână.
Turnător sau partener, săgeată dispensabilă sau traficant cu rădăcini, eliminarea cauzei (rețelele de trafic) sau al efectului (traficul) și în ce măsură compasul moral al unui personaj imoral își poate recăpăta busola. ”Ancheta unui scandal de stat” reușește să survoleze lumea undergroundului francez, fără să-i devină complice. Țintește un subiect adesea ori romantizat, ori demonizat, dar fără să cadă în trendul esteticii urâtului sau cel de shock-value și, nici pe atât, în capcana lupului moralist. Se poziționează elegant și cinstit față de un ”titlu de prima pagină”.
Însă, momentul în care filmul capătă un gust dulce-acrișor este atunci când pune următoarea problemă. Între riscuri financiare, miza rangului în stat și riscul de a nu va mai vedea o altă audiere, ce se întâmplă cu un subiect de interes public, dacă își pierde militantul? Cu momente bine integrate de umor, precum informatorul un pic cocoș care se pozează la bustul gol cu pagina articolului căruia îi dă motor, ”Ancheta unui scandal de stat” e un film care-și poartă ”bagajul” cu tact. Un exemplu valoros de știre transformată într-un lungmetraj de ficțiune.