Departe de a fi pur și simplu un festival-vitrină al memoriei culturale, Festivalul Scrisorilor #4, organizat de Asociația Hearth, reînvie glasul personalităților din spațiul teatral românesc, prin transpunerea corespondențelor intime și a jurnalelor lor în spectacole-lectură și, în același timp, accesează priviri actualizate asupra vieții în culise, sub forma de ateliere sau dialoguri cu publicul.
Pentru a pătrunde în programul stufos al Festivalului, care acoperă deopotrivă discuții despre ce înseamnă să crești printre actori, interpretarea în spectacole-lectură a scrisorilor dintre poetul și dramaturgul Antonin Artaud și actrița franceză Genica Athanasiou sau a jurnalului regizoarei de teatru Jeni Acterian, un atelier de jurnalism creativ cu Ana Maria Sandu sau meditații asupra limbajului romantic rătăcit odată cu renunțarea la scrisoare în favoarea unui comunicări mai facile, dar și mai temporare, am stat de vorbă cu membrii echipei pentru a anticipa cum se vor desfășura evenimentele propuse.
A.M.: Ce preocupări ai observat că se păstrează la artiști, indiferent de generație, în afara actului de creație? Poate un spirit comun în cum relaționează cu exteriorul, cum își structurează viața, principiile, prioritățile. Cum s-a manifestat asta la tine în familie?
Velica Panduru, scenografă: Mama nu era pământeană. Tata, da. A fost un echilibru în familia mea, tata se ocupa de lucrurile cotidiene, pământene, iar mama visa și trăia prin filtrul creației. Îmi aduc aminte momente când mama cu o mână gătea (adoră să gătească), iar cu cealaltă scria notițe pentru repetițiile de a doua zi sau pentru dramatizările ei. De multe ori intra la mine în cameră, probabil să vadă ce fac sau să vorbim, dar gândurile îi zburau repede către un proces de creație care o bântuia și rămânea în dreptul ușii cu privirea pierdută într-un orizont imaginar. (Copiii mei îmi spun că și eu fac asta de multe ori.) Am înțeles repede, în copilărie, că mama trăiește, se hrănește, respiră prin arta pe care o face. Că vine din alt univers. Mă fascina. O priveam ca pe o zeiță.
- 29 august, 19:00 / Teatrul Metropolis / TEATRU ÎN FAMILIE: PĂRINȚI ARTIȘTI, COPII ARTIȘTI / dialog cu Alex Tocilescu, Velica Panduru, Carol Ionescu, moderat de Doina Dogăroiu
A.M.: Aplicat pe scrisorile din spectacolele-lectură la care ai lucrat, ai observat anumite tendințe de limbaj care s-au pierdut odată cu mutarea comunicării în alte medii?
Monica Stoica, poetă și regizoare: Am lucrat la un spectacol despre Lucian Pintilie şi Clody Bertola, şi unul despre Artaud şi Génica Athanasiou. Limbajul în care îşi vorbeau este un limbaj poetic, artistic. Mi se pare cǎ astǎzi, în epoca hipertehnologizǎrii, unde am devenit cu toții puțin hikikomori, am pierdut aceastǎ plǎcere a limbajului romantic, ne este mult mai greu sǎ vibrǎm în acelaşi timp, atunci când vorbim cu cel/cea pe care îl/o iubim. Cred cǎ aceşti mari artişti dau, într-un fel, şi o lecție despre cum poți sǎ-i scrii Celuilalt/Celeilalte. Și când scriu despre artǎ, dar şi când îşi exprimǎ sentimentele – au o comunicare aproape ritualicǎ, hipnoticǎ. Iar genul ǎsta de comunicare s-a pierdut iremediabil – acum ne este teamǎ sǎ articulǎm cuvinte, ne este teamǎ sǎ nu fim prea siropoşi, prea ataşați. Frica de interlocutor a devenit, poate, o constantǎ. Nu ştiu dacǎ e bine, nu ştiu dacǎ nu cumva am devenit foarte însingurați, absorbiți cu totul în rețele. Poate putem reconsideram felul în care comunicǎm, citind şi recitind scrisorile pe care şi le-au scris marii artişti.
- 24 august, 19:00 / Casa Kerim (strada Parfumului 19) / LUCIAN & CLODY / spectacol-lectură, scenariu original de Monica Stoica după „Bricabrac” de Lucian Pintilie și „La vie en rose” cu Clody Bertola” de Ludmila Patlanjoglu; regia: Monica Stoica; distribuție: Florina Gleznea, Răzvan Ionescu, Monica Stoica; lighting design: Monica Stoica
- 25 august, 20:00 / Casa Kerim (strada Parfumului 19) / NAKY / performance teatral, scenariu original de Monica Stoica și Delia Neculau după „Scrisori către Génica Athanasiou”, „Teatrul și dublul său” și „Pentru a încheia cu Judecata lui Dumnezeu” de Antonin Artaud; co-regie Monica Stoica și Delia Neculau; distribuție: Costin Stancioi și Georgiana Tițoiu
A.M.: Citind scrisorile lui Artaud, ai spune că diferă limbajul specific scrisorii față de felul în care ne articulăm trăirile astăzi?
Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick: Primul lucru care te șochează atunci când citești scrisorile lui Artaud e întocmai modernitatea lor, modernitatea limbajului, a apropierii de prezentul nostru, deși totul se petrecea acum aproape 100 de ani. Citind aceste scrisori azi, descoperi un tip foarte direct, violent de direct, îndrăgostit până peste cap, înduioșător de vulnerabil și chiar cool, am putea spune, genul pentru care ai face o pasiune fiindcă știi cum te-ar putea iubi.
Cred că o tendință care s-a pierdut azi e de fapt disponibilitatea de a ne fragiliza, de a spune „ești îngerul meu păzitor”, fără ca acest lucru să ni se pară în vreun fel desuet. Scrisorile îți puteau oferi asta, la fel cum ți-o puteau oferi distanțele imense și așteptările lungi, tăcerile camerelor unde te așezai în fața unei foi albe ca să scrii pentru cineva, cineva care știai că-ți așteaptă răspunsul sau inițiativa. A scrie o scrisoarea însemna să retrăiești o parte din amintiri, din dorințe, din durere, să idealizezi, să exprimi, să explodezi, să topești kilometri. Era modul lor unic de a mărturisi, de a simți, de a minți, de a da totul și de a cuprinde totul. Azi trăim foarte aproape, mult prea aproape de ceilalți, trebuie doar să întindem mâna și să consumăm ceea ce vrem să consumăm, lacom, repede, zgomotos, fără să fie nevoie să oferim măcar puțin din întunericul sau din lumina noastră.
- 25 august, 15:00 / Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu / CORESPONDENȚA ANTONIN ARTAUD ȘI GENICA ATHANASIOU / prelegere cu Irina Cerchia și Sebastian Grama
A.M.: Pornind din propria familie, ce ai găsit comun artiștilor, independent de implicarea în procesele creative? Există o anumită atitudine față de viață care se transmite într-o familie de artiști?
Carol Ionescu, actor: Eu cred că am preluat o fascinație față de natură de la ai mei. Merg în drumeții des. Și când merg în vacanță caut locurile cele mai intime. Și pot încerca să argumentez că vine dintr-un preaplin de oameni. Pentru că în meseria noastră lucrezi, slavă cerului, cu și pentru oameni. Iar asta, dacă nu știi cum sau nu te poți calibra, te poate aduce într-un punct de surmenare mare, pe care fiecare artist îl parcurge diferit. Pe lângă preocuparea cliché față de băutură, observ că mai mulți artiști, chiar și din generația mea, au această aplecare către natură. Pe când băutura te adâncește în tine și te aburește, natura te smulge din tine, din ego-ul cu care artiștii lucrează așa de strâns, și te invită să privești la ea, poate chiar regăsind un altfel de tine în ea. La mine în familie era o continuă căutare de armonie.
- 29 august, 19:00 / Teatrul Metropolis / TEATRU ÎN FAMILIE: PĂRINȚI ARTIȘTI, COPII ARTIȘTI / dialog cu Alex Tocilescu, Velica Panduru, Carol Ionescu, moderat de Doina Dogăroiu
A.M.: Poți să dai exemplu de un fragment scurt/câteva rânduri, din corespondența pe care ai parcurs-o pentru festival, poate rânduri pe care nu le-ai vedea neapărat redactate astăzi, într-o comunicare uzuală?
Sebastian Grama, filosof, profesor universitar & scriitor: Voi mărturisi că nu am gândit până acum drept „redactabil” – și lesne de așezat pe rânduri ce pot constitui „fragmente” – chiar tot ce face parte din comunicarea uzuală (salutul adresat vecinei de bloc, mâna ridicată spre chelner ca să aducă nota de plată, semnalizarea virajului la stânga dacă aș conduce un automobil și mi-aș propune să virez la stânga – ipoteză fantezistă, luând în considerare că nu am nici permis de conducere, nici planul de a dobândi unul –, zâmbetul fals către vânzatorul de la magazin, etc.). Pentru a vă răspunde, așadar, m-aș limita la comunicarea prin mesaje scrise – ori, și mai strict, prin scrisori. Însă mi-ar fi dificil să copiez aici toată corespondența unui Descartes, spre exemplu. În rest, dacă m-ați onora solicitându-mi același lucru peste numai doi ani, aș fi destul de sigur că nu mă rătăcesc pe căi fără de șansă la adevăr îngăduindu-mi să mă refer la dispariția cuvântului „Dumneavoastră”. Păcat.
- 25 august, 15:00 / Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu / CORESPONDENȚA ANTONIN ARTAUD ȘI GENICA ATHANASIOU / prelegere cu Irina Cerchia și Sebastian Grama
A.M.: În ce fel ți s-a părut neobișnuită raportarea lui Jeni Acterian la dragoste, arte, interlocutor, etc.?
Iulia Enkelana, dramaturgă și realizatoare de film: Citind Jurnalul unei fete greu de mulțumit, în afară de introspecția și demnitatea lui Jeni Acterian, m-a impresionat puternic spiritul ei critic foarte acut și franc; Jeni lua arta în serios, cu conștiința necesității și forței ei, dar avea și anumite ierarhii – literatura și teatrul erau, în mod clar, mai importante pentru ea decât cinemaul, pe care îl considera mai mult un „narcotic”. Cred că e o pierdere că nu s-a concentrat pe critică de carte și de spectacol, avea un mod foarte viu de a îmbina reflecții personale, estetice, ironii și chiar și anecdote; ar fi putut fi un fel de influencer cultural, dacă ar fi avut mai multă încredere în ea. Mi-au plăcut viziunile ei feministe (nu atât de populare în acea perioadă), importanța pe care o acorda libertății de gândire și dubla trăire a singurătății: infern și paradis. Cât despre raportarea la dragoste, nu vreau să dau spoiler, dar trebuie să spun că am savurat din plin situationship-ul sau iubirea neliniștită (depinde cum privești), dintre Jeni și Sănduc (Alexandru Dragomir): e ca și cum un geniu literar s-ar fi așezat cu toată seriozitatea să scrie un reality show.
- 22 septembrie, 17:00 / Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu / JURNALUL LUI JENI ACTERIAN / prelegere de Bianca Burța Cernat și proiecție video de Natalia Cebanu și Iulia Enkelana
A.M.: S-ar putea spune că scrisorile, memoriile din Festivalul Scrisorilor #4 vorbesc nu doar în numele autorilor, ci și în numele unor tendințe de limbaj pierdute nu departe după perioada interbelică?
Bianca Burța Cernat, critic și istoric literar: Aș pune mai degrabă accentul pe ceea ce s-a pierdut, în ultimele două-trei decenii, la nivelul discursului public, de la presa scrisă sau audio-vizuală până, mai recent, la publicațiile online: calitatea exprimării și a argumentației s-a diminuat dramatic, odată cu consistența mesajului transmis, desigur. Multe dintre articolele actuale de presă, de exemplu, sunt scrise într-o limbă română chinuită, vlăguită, lipsită de nuanțe și de subtilități – ceea ce, mai în glumă, mai în serios, ar impune „traducerea” din română în română… În aceste condiții, textele interbelicilor, fie că e vorba de literatură, fie că ne referim la jurnale sau la memorii, constituie o gură de aer proaspăt pentru cititorii „agresați” de discursul sărac (ca să nu zic găunos), standardizat, anacolutic și ilogic al multora dintre „producțiile” de azi.
Paginile diaristice, memorialistice sau de corespondență despre care discutăm și în cadrul Festivalului Scrisorilor aduc în atenția generațiilor mai noi de cititori personalități adevărate, cu o expresie bine individualizată și cu o gândire care are, la rândul ei, „stil”; sunt, de asemenea, exemplare prin claritatea, acuratețea, plurivalența și eleganța limbajului, căci sunt pagini scrise de niște oameni îmbibați de cultură – o cultură bine asimilată, pe care nu o etalează ostentativ, dar care transpare în mod firesc în fiecare frază, chiar și atunci când se referă la lucruri simple sau la detalii de viață cotidiană. Departe de a fi „desuete” și „greu de înțeles” (conform unei prejudecăți curente), asemenea texte sunt o lecție de limpezime (în gândire și în expresie deopotrivă) și de firesc. Dincolo de distanța în timp care ne desparte de acești oameni (distanță ce se traduce prin inevitabile diferențe de mentalitate), ceea ce ne apropie de confesiunile lor din scrisori, jurnale ori memorii este o mereu actuală, cred, reflecție asupra umanului.
- 22 septembrie, 17:00 / Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu / JURNALUL LUI JENI ACTERIAN / prelegere de Bianca Burța Cernat și proiecție video de Natalia Cebanu și Iulia Enkelana
A.M.: Ce obicei de viață ai preluat din familia ta de artiști?
Alex Tocilescu, publicitar și scriitor: Nu știu câte am în comun cu taică-meu, probabil mai multe decât cred, dar ce ne-a legat și ne leagă în continuare, chiar dacă el nu mai e, e lenevitul în vacanța de vară la 2 Mai. Pentru că și pentru el, și pentru mine, acela e locul în care nu trebuie să justificăm lenea, nu avem responsabilități, suntem inutili într-un mic paradis (casa, prispa și curtea gazdei noastre, Mița – în care el a venit timp de peste 40 de ani și acum eu vin de peste 40 de ani) în care timpul stă pe loc și noi putem să lâncezim, să trândăvim, să oblomovim, cu o carte în mâini sau fără, înconjurați de prieteni sau singuri cuc, cu gânduri noi în cap sau cu mințile complet goale.
- 29 august, 19:00 / Teatrul Metropolis / TEATRU ÎN FAMILIE: PĂRINȚI ARTIȘTI, COPII ARTIȘTI / dialog cu Alex Tocilescu, Velica Panduru, Carol Ionescu, moderat de Doina Dogăroiu
A.M.: Referitor la scrisorile, jurnalele, memoriile care stau la baza spectacolelor(-lectură), cum ai spune că a fost adaptată între timp comunicarea la alte medii?
Alina Nelega, profesor universitar, romancieră & autoare dramatică: Nu cred că e vorba despre mutarea comunicării în alte medii, ci pur și simplu despre adecvarea unor particularități de limbaj care ar putea părea vetuste publicului de azi. Până la urmă, orice text are viața lui și nimeni nu-și imaginează că limba lui Shakespeare este cea în care piesele lui sunt jucate, azi. Procesul este destul de asemănător traducerii, care, dacă nu rămâne fidelă originalului, e o trădare. Bineînțeles că unele particularități de limbaj merită păstrate, pentru a nu se pierde atmosfera, nuanțele și poezia evocării. Aici intervine însă creativitatea celor care și-au asumat acest demers.
- 14 septembrie, 17:00 / Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu / MARIOARA VOICULESCU – MAREȘALA TEATRULUI ROMÂNESC / prelegere cu Alina Nelega și proiecție video de Natalia Cebanu
A.M.: Cum a iubit Radu Stanca, dacă te gândești la corespondențele cu Doti, preluate în spectacolul-lectură?
Amalia Iorgoiu, regizoare: Nu mai citisem până atunci nimic asemănător, ca declarație de dragoste și raportare a unui bărbat la femeia pe care o iubește. Și m-am tot întrebat și încă mă întreb, dacă mai există astfel de iubiri unice și totale. Doti (Dorina Stanca) este pentru Radu Stanca cea care-l împlinește – atât pe plan profesional, cât și uman. E Anima sa, care l-a însoțit încă din copilărie și care capătă chip prin ea. Ea, Doti, e cea care îi dă sens – „Ești, de acum înainte, înțelesul meu cel mai intim. Ești sensul meu adevărat – și dincolo de orice granițe terestre ești îndumnezeirea mea; mântuirea mea. Cu tine dobândesc nu numai un rost, dar și un loc printre binecuvântații lumii – căci tu îmi aduci fericirea. A fi fericit e ceea ce face pe om, om. […] Vii în viața mea, Doti, cu aură de oracol – vii mântuitoare și eliberatoare. Vii să mă eliberezi de neliniștile mele neroditoare, de rătăcirile mele inutile, de risipirile mele neconsistente. Vii să mă eliberezi de vrajba mea cu mine însumi – vii să-mi aduci neliniști creatoare, adâncime plină de fecunditate, pace cu mine însumi. Vii să-mi aduci un rost; un rost de artă și viață.”
Și și-au dat sens și după moartea lui, pentru că ea este cea care s-a preocupat de publicarea scrierilor lui, sensul ei era tot el – el nepublicând până atunci. Este o iubire ce a depășit granițele morții și care, pentru mine, continuă și azi. Iar citatul care-mi justifică acest crez este: „dormi liniștită, sufletul meu e acolo lângă tine și-ți ocrotește și somnul și visele. Mâine în zori, când te vei trezi, sufletul meu va fi tot acolo, lângă tine, treaz, păzindu-te de orice umbră neprielnică; va sta cu tine mereu, până ce voi veni eu, până ce voi sosi dornic de a-ți veghea somnul; și așa vom face de veghe, pe rând, când eu, când sufletul meu, lângă somnul și visele tale. Le vom veghea veșnic – deci dormi, puișor drag, închide-ți ochii și dormi. Eu sunt cu tine; nu-ți fie teamă de nimic. Dormi, draga mea – noapte bună.” Cred că sufletele lor se veghează permanent, și acum. Marta Petreu vorbește despre scrisorile lui Radu Stanca către Doti ca despre Cântarea Cântărilor.
- 15 septembrie, 17:00 / Muzeul Național al Literaturii Române / CORESPONDENȚA RADU STANCA & DOTI STANCA / spectacol-lectură: regie Amalia Iorgoiu
A.M.: Ai observat anumite tendințe de limbaj care s-au pierdut odată cu „obliterarea” tabietului de a ține un jurnal?
Ana Maria Sandu, scriitoare și jurnalistă: Sunt o cititoare de jurnale. Jurnalele poartă în ele o viață, o lume, o epocă. Și captează nu doar ce se vede, ci mai ales o parte nevăzută a unei istorii. Uneori e nevoie să citești printre rânduri, ca să descoperi mai mult. Nu cred că s-a pierdut nimic. Cei care scriu astăzi jurnal cu siguranță că depun o mărturie nu doar despre ei, ci și despre ce se vede pe ferestrele noastre, ale tuturor. Mai ales dacă sunt scriitori. Dacă citim un jurnal scris azi, vom recunoaște, cel mai probabil, felul în care vorbim, iubim, străzile, ritmul unui oraș, bucuriile și angoasele cu care suntem contemporani. Oamenii evadează în paginile unui jurnal, dar aduc cu ei conștiința că ceea ce trăiesc e important și merită consemnat.
- 29 septembrie, 11:00 / Casa Kerim (Strada Parfumului 19) / ATELIER CREATIV DE JOURNALING cu Ana Maria Sandu
Accesul la evenimente este liber, cu rezervare prealabilă la rezervarihearth@gmail.com sau la numărul de telefon 0724 293 708.
Proiect cultural co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri:
Editura Nemira, Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni, Primăria Sector 3, Colegiul Național „Grigore Moisil” București, Bookhub, IQads, Teatrul Tineretului Metropolis, Muzeul Municipiului București, Radio România Internațional, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Asociația HESTUGMA, Radio România Cultural
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
🔸 Găsește-ne și pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok.
Vrei pe mail o selecție cu cele mai fresh recomandări ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici. 
