Venind din lumea design-ului de produs și al interioarelor, Diana Nicolaie debutează la ARCUB cu „LIGHT. An airy view point of density”, o expoziție în care tablourile în acrilic vin la pachet cu aplicații sculpturale și cu instalații luminoase pentru a pătrunde mai profund în simbolistica luminii, de la valoarea ei în artele plastice și până la traducerea în spiritualitate.
Picturile inspirate din sculpturi renascentiste conțin însemnătățile mai mult sau mai puțin general acceptate, date de om luminii atât în plan cultural, în cel material sau în divinație. Însă intervențiile stilistice ale autoarei, fie că e vorba de materiale naturale sau sintetice care aduc piesele în 3D sau de reglarea profunzimilor imaginii literalmente prin lumină, nu doar printr-un plus de alb în mixajul vopselei, promit o experiență vizuală care transcede pânza.
În continuare, am stat de vorbă cu Diana Nicolaie despre cum a pus cap la cap „LIGHT. An airy view point of density”, încă de la integrarea tablourilor în sala ARCUB-ului, micile artificii de design interior care dau personalitate expoziției, dar și felul în care se raportează la propriile lucrări
Cum ai ajuns la conceptul expoziției, plănuiai de la început să integrezi elementele sculpturale sau corpurile de iluminat?
Am plecat de la lumină, tocmai pentru că folosesc de mult timp lumina aplicată peste tablourile mele. Într-adevăr, piesele nu au fost de la început gândite ca un tot unitar, dar accentul voiam să fie pus pe jocul lumină-umbră. Pentru asta îmi trebuia profunzimea, pe care am obținut-o pictând tablourile ton pe ton și prin elementele sculpturale. Focusul principal nu a fost neapărat pe pictură, cât a fost pe tot conceptul. Este sunt un tot unitar, mai mult o instalație decât o pictură.
Sculptura o integrez dintotdeauna în tablourile pe care le fac, fie că e vorba de texturi sau elemente care vin în completarea picturii în acrilic, sau fie că folosesc materiale convenționale sau mai puțin convenționale. Chiar și tablourile sunt inspirate după niște sculpturi celebre, tocmai pentru că sunt atât de atrasă de sculptură – fie că este abstractă sau figurativă. Mi-am dorit să pictez aceste sculpturi pentru că îmi vorbeau și ele m-au și inspirat să mă folosesc de aplicația aceea 3D. Aici m-a ajutat foarte mult background-ul meu, pentru că lucrez zilnic cu tot felul de materiale, le cunosc și știu cum răspund fiecare, așa că îmi vine natural să le aduc în completarea picturii.
Iar lumina este un plus pe care l-am dat care cred că plasează lucrarea într-un cu totul alt spațiu. Mai ales văzând reacțiile oamenilor la tablouri cu și fără lumină, mi-am dat seama că e un element care întărește mult ceea ce voiam să transmit. M-am folosit de simbolurile luminii, atât în artă, cât și în spiritualitate, în viața de zi cu zi. Cred că tot ceea ce se întâmplă în noi diferă la nivel de percepție, dar oricare ar fi starea pe care ți-o transmit piesele, lumina reușește să o amplifice.
Forma corpurilor de iluminat este gândită pentru a abstractiza elementele de compoziție ale tabloului?
Nu, pentru mine au legătură strict cu lumea spirituală și cu simbolistica luminii. Ele atrag atenția asupra anumitor zone care exprimă acel simbol, al iluminatului. De exemplu, triunghiul cu vârful în sus reprezintă masculinitatea, iar cel cu vârful în jos, feminitatea. Cercul este infinitul. Fiecare dintre aceste corpuri de iluminat este pus acolo pentru a întări sensul dat luminii, purtat de titlul fiecărei piese. Dar cred că pot transmite și altceva, acolo este notat simbolul pe care l-am asociat eu lucrărilor, când m-am uitat la sculptura originală, din care m-am inspirat. Însă fiind atât de diferiți între noi, este posibil ca ce am simțit eu să nu aibă legătură cu ce va transmite altcuiva.
Asta e și ce m-a impresionat cel mai mult la vernisaj. Cumva, fiecare dintre cei prezenți și-a ales o preferată, care a fost diferită de la individ la individ. Dar toți veneau cu câte o explicație, alta decât cea pe care i-aș fi dat-o eu piesei și la fel de diferit interpretau și felul în care tabloul traduce simbolul cu care l-am asociat. Fiecare a vibrat altfel cu aceeași lucrare.
Care este „preferata” ta, după modelul ăsta?
Cea cu aripa este preferata mea, făcută după sculptura Nike din Samothrace. Pentru mine reprezintă divinitatea, așa cum spune și titlul. Îmi transmite cel mai mult, dar majoritatea au optat pentru cu totul alte piese. Foarte multă lume mi-a zis de „Purity”, tabloul cu femeia cu mâinile pe spate, mulți mi-au spus de „Life” pentru apropierea resimțită dintre cei doi. A fost remarcabil pentru mine cât de împărțite au fost părerile, cât și să aud de ce ne-am regăsit fiecare într-o altă imagine.
Ai plănuit de la început să pictezi toate tablourile în alb?
Da, tocmai pentru că știam de la început sala în care voiam să expun și mă interesa să iasă în evidență piesele, nu neapărat să atrag privitorul prin culori, cu toate că majoritatea tablourilor mele sunt pictate în culoare, cu contraste puternice. Dar știind spațiul, am hotărât să fac lucrările ton pe ton, am căutat acel contrast mai degrabă între cărămida sălii ARCUB și albul picturii. Toți prietenii mei, venind la expoziție, se așteptau să vadă ceva mult mai colorat, chiar dacă i-am pus în temă că va fi extrem de diferit față de ce fac în mod normal. Dar oamenii își proiectează niște așteptări raportându-se la persoana pe care o cunosc, din spatele tablourilor.
Ăsta este și motivul pentru care „Life”, pe care ai expus-o pe un perete alb, este singura făcută în culoare?
Da, acolo mi-am permis să vin cu mai multe culori. Și cele „Truth” și „Celebration”, inițial, trebuiau să fie colorate, dar acolo deja fiind două pe același perete, îl încărcau mult mai mult. Însă am luat în considerare cum vor fi împărțite toate piesele în sală înainte de a începe să lucrez la ele. În februarie am văzut spațiul, când am luat prima dată legătura cu ARCUB și am ocupat o dată disponibilă din mai, care s-a întâmplat să pice și peste ziua mea, de 11 mai. Nu am cerut-o, mi s-a dat. Am întrebat dacă opt lucrări sunt suficiente fiindcă mie, în general, îmi plac piesele mari. E posibil să aibă legătură cu background-ul meu în amenajări interioare. Știu cum văd un interior frumos și, în general, tablourile mici sunt mai greu de integrat. Unde îl pui, singur în mijlocul peretelui, alături de alte tablouri la fel de mici? Deși logistic e mai complicat să faci piese mari, fiindcă trebuie comandată pânza, îți vine pe șasiu, te complici cu transportul, mereu o să le prefer.
Ce alte decizii ai mai luat ca rezultat al background-ului tău?
Am încercat să iau în considerare multe dintre problemele care apar la fața locului. Chiar în ziua în care am făcut montajul, deși abia scoase din cutie, unul dintre transformatoare nu mergea. Aveam trei de rezervă, dar chiar și vazele în care am pus transformatoarele le-am adus special, din considerente practice. M-am gândit că poate, atunci când spală pe jos, ajunge apa la transformator și nu mai funcționează. Așa sunt cât de cât protejate. Inițial erau gândite altfel, să străpungem piesele și să treacă prin spate. Cablurile care treceau prin tablou erau albe, iar cele care coborau prin spate, negre. Dar din cauza pereților care sunt înclinați în partea superioară, simeza e pusă strâmb, așa că suportul corpului de iluminat l-ar fi făcut să stea și mai strâmb și a trebuit oricum să ne adaptăm.
Am vrut să acopăr și ușa de pe peretele pe care am pus „Life”, pentru a-l păstra alb cu totul. Dar am luat un autocolant easy removable și nu stătea. Apoi, am pus un panou alb, dar nu arăta bine. În general, în amenajări interioare, nu prea poți să ascunzi. Și decât să ascunzi cât de cât, mai bine lași acel ceva cât se poate de asumat, chiar îi dai o culoare super isterică, de exemplu un neon. Să zicem că ai o țeavă care îți trece prin living și nu ai cum să o ascunzi, mai bine o scoți în evidență și pare că așa ai vrut tu să fie decât să se vadă că te-ai chinuit să o ascunzi și nu ți-a ieșit.
Expoziția „LIGHT. An airy viewpoint of density” poate fi văzută între 5 și 12 mai, la ARCUB.
Mai multe detalii despre Diana Nicolaie aici.
View this post on Instagram
