Skip to content Skip to footer

Artiști din Norvegia și România prezintă la Brașov o serie de evenimente ale unui proiect cultural inedit

Proiectul „Echoes – Bridging Cultures through Contemporary Art Exchange” a adus împreună șase artiști talentați și patru profesioniști din domeniul cultural într-o aventură creativă care transcende granițele naționale.

În 13 și 14 februarie 2025 vă invităm să descoperiți magia creativă a muzicii și artei vizuale îmbinate într-un produs unic, născut din colaborarea dintre artiști din două culturi diferite.

Pe parcursul a patru luni, aceștia au creat un produs de artă contemporană ce reflectă diversitatea și valorile comune ale culturilor română și norvegiană. Proiectul include evenimente captivante cu acces liber pentru public, promovarea artiștilor, schimburi de experiență și explorarea tradițiilor prin expresii artistice moderne.

România și Norvegia, două țări despărțite de peste 2000 de km, o istorie cu foarte puține legături, contexte diferite de dezvoltare și dinamică artistică. Experiența derulării a peste 10 ani de proiecte ne-a arătat că există o „artă” a colaborării care poate genera oportunități multiple pentru interacțiunea și sinergia artelor.

Vrem să împărtășim această experiență către artiștii si managerii culturali din Romania și să privim către oportunitățile pe care le avem, în data de 13 februarie 2025, ora 17:00, la Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan din Brașov. La acest eveniment sunt invitați 3 reprezentați importanți ai culturii contemporane norvegiene: Heidi Carine Brimi (manager cultural), Maria Franz (muzician) și Mona Helene Sand (artist vizual). Din România vor fi prezenți: Mihai Dragomir (manager cultural), Cristina Bordeanu (actor și dramaturg) și Oana Leta (artist vizual).

Tot pe 13 februarie 2025, la ora 20:00, Deane’s Irish Pub & Grill din Brașov devine scena unei experiențe muzicale deosebite! Trupa Carabi va face trecerea la instrumente acustice, oferind un spectacol special alături de două artiste din Norvegia de renume internațional: Maria Franz (Heilung, Songleikr, Euzen) și Ingrid Aune Falch (Songleikr). Această colaborare va îmbina sonorități diverse, cu momente acustice în care se vor regăsi elemente de muzică românească și norvegiană – atât tradițională, cât și originală. Melodiile vor purta publicul într-o călătorie a revelațiilor, presărată cu entuziasm și umor.

Pe 14 februarie 2025, ora 20:00, clubul Rockstadt din Brașov găzduiește o coproducție unică între artiști norvegieni și români, în care multiple forme de artă – muzică, pictură și performance – se reunesc într-o operă de artă captivantă și vie. Un spațiu în care arta se desfășoară în timp real, unde ești binevenit să experimentezi, să fii martori și chiar să participi la procesul creativ. Artiști: Maria Franz (Heilung, Songleikr, Euzen), Ingrid Aune Falch (Songleikr), trupa Carabi (Cristian Medrea și Tudor Moldoveanu, Romania), Mona Helene Sand (artist vizual, Norvegia) și Oana Leta (artist vizual, România).

Accesul este gratuit la toate aceste evenimente în limita locurilor disponibile.

Prima etapă a proiectului „Echoes – Bridging Cultures through Contemporary Art Exchange” se va termina la finalul lunii februarie 2025, dar colaborările între artiștii implicați vor continua sub diferite forme și expresii. Valoarea totală a proiectului este de 484.742,56 lei (97.408,28 Euro), 100% nerambursabil.

Inițiativă bilaterală implementată de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, în parteneriat cu Artă și Cultură din Norvegia, în calitate de partener de Program, și finanțată cu sprijinul Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2021 prin Fondul Național Bilateral, gestionat de Punctul Național de Contact din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok

Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.

Lasă un comentariu