Festivalul Internațional de Teatru Sibiu implică o impresionantă desfășurare de forțe. În culise, în spatele a zece zile cu 848 evenimente și peste 5000 de artişti sosiți din 83 de țări, stă o rețea extraordinară de organizatori.
De la coordonarea dintre zboruri, la transport cu mașini, cazări, mese, până la săli spectacol, tehnicieni, repetiții, comunșîicare, fotografii, bilete etc. Toate aceste elemente importante, fără care nu ar putea avea loc spectacolele și evenimentele care ajung în fața publicului, sunt susținute de o rețea, o structură organizată în cele mai mici detalii, de sute de voluntari pe care îi vezi peste tot în oraș. Îmbrăcați în tricouri branduite, cu zâmbetul pe buze, gata să fie oricând de ajutor.
Violeta Buduleci – Coordonator General Programul de Voluntariat FITS dezvăluie detalii din culise și ce implică să fii voluntar la ediția 33 – FITS 2026.
Care este numărul de voluntari în cadrul FITS 2026 și cum sunt organizate echipele?
La ediția din acest an avem 550 de voluntari, atât din România, cât și din alte țări. Ei sunt implicați în aproape toate componentele festivalului, de la relația cu artiștii și companiile internaționale, până la desfășurarea spectacolelor indoor și outdoor.
Fiecare voluntar face parte dintr-o echipă coordonată și are un rol bine definit. Încercăm să îi repartizăm în funcție de aptitudinile, experiența și interesele lor, astfel încât experiența să fie valoroasă atât pentru buna desfășurare a festivalului, cât și pentru dezvoltarea lor personală și profesională.
Cel mai tânăr voluntar, dar cel mai matur?
Cel mai tânăr voluntar are 16 ani, aceasta fiind și vârsta minimă pentru înscriere în program. La polul opus, avem o voluntară în vârstă de 78 de ani, din București, care revine alături de noi în fiecare an și face parte din departamentul Ticketing. Este un exemplu minunat. De fapt, voluntariatul nu are limită de vârstă, ci doar dorința de a te implica.
Ce calități căutați la un voluntar, în procesul de recrutare? Cu cât timp înainte se fac înscrierile pentru voluntarii din România și cât durează trainingul?
Nu căutăm un anumit tip de persoană, ci oameni implicați, curioși, responsabili și dornici să învețe. Pentru noi, atitudinea este întotdeauna mai importantă decât experiența.
Înscrierile pentru voluntarii din România au loc pe parcursul întregii luni septembrie, anul anterior desfășurării evenimentului. Începând din octombrie și până la startul festivalului (iunie), organizăm un program complex de pregătire, care include cursuri teoretice și practice, întâlniri cu specialiști, simulări, evaluări și activități dedicate fiecărui departament. Acest proces îi ajută pe voluntari să cunoască foarte bine festivalul și responsabilitățile pe care le vor avea, contribuind la buna desfășurare a evenimentului.
Există voluntari care au participat la mai multe ediții ale festivalului? Care ar fi ,,recordul’’ de participări ca voluntar FITS?
Da, iar acesta este unul dintre lucrurile care mă bucură cel mai mult. Există voluntari care au participat la peste 13 ediții ale festivalului. Mai mult decât atât, mulți dintre cei care astăzi fac parte din echipa de organizare și coordonare au început exact în acest fel, ca voluntari.
Câți voluntari străini sunt la această ediție FITS – unde stau în Sibiu, de când a început trainingul lor? Au și un program de introducere a Sibiului, a țării, pe lângă activitățile legate de festival?
Anul acesta avem 33 de voluntari internaționali, veniți din numeroase țări: Grecia, Germania, Serbia, Franța, China, Hong Kong, Nigeria, Spania, Bulgaria, Marea Britanie, Singapore, Japonia și SUA.
Majoritatea stau la familii-gazdă din oraș, care le oferă ocazia de a descoperi într-un mod natural cultura, tradițiile și ospitalitatea românească, facilitând totodată integrarea lor în comunitate.
Experiența lor începe încă înainte de sosirea în România, prin întâlniri online și sesiuni de pregătire. Odată ajunși la Sibiu, participă la activități prin care descoperă orașul și cultura locală. Ne dorim ca experiența lor să fie una completă, atât din punct de vedere profesional, cât și cultural și uman.

Sunt voluntari care îi însoțesc pe unii artiști la repetiții și spectacole. Care sunt atracțiile din oraș și restaurantele locale pe care le recomandați invitaților străini, sunt niște liste de recomandări?
Voluntarii care însoțesc companiile artistice le oferă invitaților recomandări despre oraș, iar noi punem la dispoziție liste cu principalele obiective turistice și restaurante.
Printre recomandările noastre se numără Centrul Istoric, Piața Mare, Piața Mică, Podul Minciunilor și Muzeul ASTRA, dar și plimbările la pas prin Sibiu. Din punct de vedere gastronomic, recomandăm restaurante care promovează bucătăria locală, precum și locații apreciate pentru atmosfera lor, astfel încât fiecare invitat să descopere orașul într-un mod cât mai autentic.
Câți dițntre membri de bază din echipa de organizare a festivalului provin din rândul voluntarilor FITS?
Foarte mulți dintre membrii echipei de organizare provin din rândul voluntarilor. În timp, Programul de Voluntariat FITS a devenit o adevărată școală de formare.
O parte importantă dintre coordonatorii și membrii echipei festivalului au fost cândva voluntari. Este una dintre cele mai frumoase confirmări că investiția în oameni aduce rezultate pe termen lung.
Printre aceștia se numără Andrada Cazan, Asistent Președinte Festival și Invitați Speciali, Ioana Nistorescu, Coordonator Expoziții, platforma de arte vizuale (PAV), Therme Forum, Film, Andrada Muntean, Asistent Coordonator InfoDesk, Marius Domnica, Coordonator Afișaj și Bogdan Minzat, Coordonator Voluntari Naționali.
De câte ediții coordonezi voluntarii FITS? Care sunt momentele cele mai grele din timpul evenimentului, ce înseamnă ,,neprevăzut’’/ ,,urgente’’ , cu exemple. Și care sunt cele mai frumoase momente pentru tine, în cadrul activității de coordonare?
Coordonez Programul de Voluntariat FITS, în forma actuală, de doi ani, însă relația mea cu festivalul este mult mai veche, evoluând treptat de la voluntar la coordonator.
Cele mai dificile momente sunt cele neprevăzute: modificări de ultim moment în program, întârzieri ale zborurilor, probleme logistice sau situații medicale. În astfel de cazuri trebuie să iei decizii rapid și să îți păstrezi calmul.
Cele mai frumoase momente sunt cele în care văd cât de mult evoluează voluntarii. Îi vezi emoționați în prima zi, iar la finalul festivalului gestionează cu încredere situații complexe. Atunci îți dai seama că tot efortul depus pe parcursul anului a meritat.

Cum a fost prima întâlnire cu FITS, când ai participat și cum ți s-a părut, ce te-a atras? Apoi cum a fost prima ediție în care ai participat activ, ca voluntar?
Prima mea întâlnire cu FITS a fost din postura de turist. Venisem la Sibiu pentru a descoperi orașul și, întâmplător, vizita a coincis cu perioada festivalului. Atmosfera pe care am găsit-o aici m-a impresionat atât de mult, încât am decis să mă mut din București, unde studiam, la Sibiu.
Am rămas, ani la rând, un spectator și un admirator al festivalului, până în momentul în care am simțit că vreau să fac parte din echipa din spatele acestui eveniment.
M-am înscris la Facultatea de Litere și Arte, specializarea Teatrologie și Management Cultural, iar apoi am devenit voluntar în cadrul FITS. Acolo am descoperit câtă muncă, responsabilitate și pasiune există în spatele fiecărui spectacol și am înțeles că vreau să rămân parte din această comunitate. De-a lungul timpului am activat în mai multe departamente, iar de doi ani coordonez întregul Program de Voluntariat FITS.
Care sunt momentele din festival pe care le-ai așteptat anul acesta?
Anul acesta am așteptat cu mare interes participarea la SIPAM – Bursa Internațională de Spectacole de la Sibiu, unde am avut ocazia să fiu unul dintre vorbitorii panelului „The City as a Classroom”, dedicat voluntariatului ca formă de educație non-formală.
A fost o experiență specială deoarece am discutat alături de coordonatori ai unor programe de voluntariat și ai unor Capitale Europene ale Culturii din întreaga Europă: Anette Elmiina Eksymä, coordonatoarea voluntarilor Oulu 2026 (Finlanda), Faustine Damman, responsabilă de participare și implicare civică pentru Bourges 2028 (Franța), Jaan Ulst, fost coordonator al programului de voluntariat Tartu 2024 (Estonia), dar și reprezentanți din Macedonia de Nord și Japonia.
Mărturisesc că, chiar voluntarii au fost cei care m-au ajutat să îmi înving emoțiile, înainte să intru pe scenă. Ei m-au încurajat ,,Violeta, tu ne vorbești la cursuri fără probleme și suntem sute de voluntari în fața ta. Ce contează cine e acum în sală? Noi te susținem.’’
Pentru mine, participarea la acest eveniment, alături de reprezentanți din atâtea țări, a fost o confirmare că programul de voluntariat FITS este recunoscut la nivel internațional și că provocările și soluțiile pe care le dezvoltăm la Sibiu sunt relevante într-o comunitate europeană mai largă. Astfel de întâlniri creează conexiuni, schimb de bune practici și viitoare colaborări între festivaluri și organizații culturale.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
