Filmul „Băieții buni ajung în Rai”, regizat de Radu Potcoavă („Cuscrii”, serialele „Vlad” și „Ai Noștri”) va face parte din secțiunea competitivă a festivalului italian Bergamo Film Meeting, alături de alte șase producții internaționale, și va concura pentru unul din cele două premii: marele premiu, decis de votul publicului, și premiul pentru regie, decis de către juriul internațional.
Bergamo Film Meeting este un festival de tradiție pentru industria de film italiană și europeană. Aflat la cea de-a 42-a ediție, Bergamo Film Meeting își propune, ca în fiecare an, să promoveze originalitatea stilistică și narativă a filmelor ce tratează teme contemporane. Selecția Bergamo Film Meeting cuprinde foarte puține titluri; publicul festivalului așteaptă și primește cinema de cea mai bună calitate, și tot el decide câștigătorul marelui premiu.
„Selecția la Bergamo Film Meeting m-a surprins, pentru că am gândit „Băieții buni ajung în Rai” mai degrabă ca un film de public, decât ca unul pentru festivaluri. Mai ales că știam că organizatorii sunt foarte selectivi, aleg doar câteva titluri pentru competiție. Sunt foarte curios cum va reacționa publicul italian de festival la acest film, și mai ales cum vor reacționa românii din zona Bergamo/Milano, pe care îi aștept în număr mare la proiecție. Așa a vrut Dumnezeu, ca românii din Italia să vadă acest film cu câteva zile înaintea celor din România.”, spune regizorul Radu Potcoavă.
Proiecțiile din Bergamo vor avea loc pe 13 martie 2024 (ora 20:00, Auditorium – Piazza della Libertà) și 14 martie 2024 (ora 22:00 – Sala dell’Orologio – Piazza della Libertà).
Ambele proiecții vor fi urmate de un Q&A cu regizorul Radu Potcoavă.
„Băieții buni ajung în Rai” explorează, într-o notă comică și romantică, felul în care poate fi, pentru fiecare, Purgatoriul sau Raiul. Rolurile principale sunt interpretate de Bogdan Dumitrache („Poziția copilului”, „Sieranevada”, „Om câine”, „Pororoca”, „Heidi”, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”) și Cosmina Stratan (“Frere et Soeur”, “Shelley”, “Cobain”, “No One Gets Out Alive”, „Boss”, „După Dealuri”) – doi foști colegi de liceu care se revăd, după moarte, pe o plajă pustie.
Șerban Pavlu (serialele „Clanul” și „Umbre”, lungmetraje precum „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, „Marocco”, „Charleston”, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, „Toată lumea din familia noastră”, „Inimi cicatrizate”, „Monștri.”) și Sergiu Costache (serialele „Clanul” și „Umbre”, lungmetraje precum „Boss”, „La Gomera”, „Afacerea Est”, „Doing Money”, „Charleston”,„Cuscrii”) joacă două roluri speciale: Dumnezeu și Sfântul Petru. Distribuția acestui film este completată de actori precum “Magicianul” Marian Râlea, Aura Călărașu, Florentina Țilea, Liviu Pintileasa.
„Nu am dat niciun casting, pentru niciun rol: mi-l imaginasem de atâtea ori pe Bogdan Dumitrache jucând rolul principal, pe Sergiu Costache fiind Sfântul Petru și pe Șerban Pavlu ca Dumnezeu, încât nu mai era nimic de probat, de încercat. Nici măcar pentru celelalte roluri: cu majoritatea dintre actori mai lucrasem deja, cu ceilalți îmi doream de mai multă vreme să lucrez. Rolurile au fost scrise special pentru ei. Am lucrat doar cu oameni cu care îmi face plăcere să lucrez – fie ei actori sau membri ai echipei. Am vrut să ne distrăm împreună, și ne-am cam distrat, cred că se vede asta și în film.”, completează regizorul.
Regizorul Radu Potcoavă a studiat Regia la Universitatea Hyperion – Facultatea de Arte – și dramaturgia la Binger FilmLab (Amsterdam), beneficiind de o rezidență de creație la Nipkow Programm (Berlin). A regizat comedia de succes „Cuscrii” (al doilea film românesc al anului 2013, după numărul de spectatori), drama coming-of-age „Vara s-a sfârșit”, și a fost co-regizor al serialelor TV „Vlad” (sezonul 1) și „Ai noștri” (sezonul 1). De asemenea, a regizat câteva scurtmetraje de succes – trei dintre ele fiind nominalizate la Premiile Gopo. „Băieții buni ajung în Rai” reprezintă a treia colaborare a lui Radu Potcoavă cu casa de producție Wearebasca, după scurtmetrajele „Mă cheamă Costin” (2016) și „Miss Sueño” (2018).Filmul este realizat de o echipă de experimentați, apreciați și premiați profesioniști ai industriei de film din România. Andrei Butică este directorul de imagine al filmului este, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, de sunet s-a ocupat Alexandru Dumitru și de muzică Alin Zăbrăuțeanu, iar Mălina Ionescu semnează scenografia și costumele.
Lungmetrajul a fost produs de Wearebasca; producători: Claudiu Mitcu, Ioachim Stroe și Robert Fița.
„Băieții buni ajung în Rai”/ “Good Guys Go To Heaven”/ „I bravi ragazzi vanno in Paradiso” (România, 85’)
Parteneri: Caii de la Letea, Zăganu
Finanțatori: McCann Erickson, Initiative Media, Propaganda
Un film realizat cu sprijinul: Chainsaw Europe, Movie People, Mercedes, Caii de la Letea.
Distribuitor: Forum Film