„Balena” de Samuel D. Hunter este o poveste puternică, demnă de pus pe scenă. Complexă, acaparatoare, care deși se petrece într-o singură cameră, este ca un rollercoaster emoțional.
Să emoționeze și să bucure – spune regizorul Andrei Huțuleac că ar fi scopul spectacolului său „Balena”, de la Teatrul Metropolis. De emoționat, a reușit. Judecând după pozițiile din sală, mâna peste față, gura chircită, lacrimi în ochi și per total vibeul care emana: „Sunt emoționat acum, pot să plâng de față cu voi chiar dacă sunt un domn în toată firea? Ce bine că e întuneric și nu mă văd…” Dar, când izbucnești cum am făcut-o eu, se aude. Ce bine că știu să respir în momente critice și am reușit să mă potolesc. M-a și bucurat, din mai multe motive, dar e o bucurie deosebită care vine cu plânset și recunoștință.
„Balena” e genul de spectacol pe care nu mă interesează să-l analizez spectacologic, pentru că valoarea lui ideatică, emoțională, psihologică, sufletească este mai importantă și despre asta vreau să vorbesc. Scuzați psihologul neavizat, dar entuziasmat, din mine!
Ești ceea ce consumi! Uneori ceea ce consumi, ajunge să te consume.
Primul contact cu „Balena” este decorul, pe care ești lăsat să-l contemplezi. Cât se poate de sugestiv, ne descrie cele mai mari lupte ale personajului principal. O sufragerie cu bucătărie, jaluzelele trase, semiîntuneric. O canapea mare cu o adâncitură pe mijloc. Lângă ea, un frigider. Apoi, un televizor care nu se mai oprește. Sticla de cola, ambalaje pe podea, chipsuri. La TV sunt emisiuni cu dizarmonie în familie unde oamenii se isterizează grosolan. Cum poate un om să ajungă într-o astfel de stare cumplită? Îți schimbi grimasa într-una de disconfort și exclami un „aoleu” cu puncte de suspensie. După momentele de isterie, urmează reclame la fast food și snacksuri nesănătoase. Ești ceea ce consumi!
Este vorba despre două tipuri de hrană nesănătoasă pe care le consumă și îl consumă pe Charlie, protagonistul: mâncarea de tip fast food și hrana nocivă pentru minte, trup și suflet – dizarmonia în familie, răni nevindecate la timpul lor, incapacitatea de a privi adevărul în față, neacceptarea și lipsa iubirii.
Charlie are aproximativ 300 de kg de grăsime în aparență, care se traduc în 300 de kg de durere, în esență. Un bărbat la 40 de ani, singuratic și neacceptat, care se luptă cu sentimentul de vinovăție și cu alegerile făcute în trecutul dureros care îi apasă pe torace. Își dorește să se reconecteze cu fiica sa adolescentă, pe care nu a mai văzut-o de 8 ani. Singura bucurie a lui Charlie este că poate fi profesor, ține un curs online de scriere literară și își calmează crizele cardiace citind eseuri.
Acțiunea are loc în Idaho, un stat din SUA. Piesa și spectacolul nu sunt despre obezitate, ci, în principiu, despre mitul lui Iona. Dar, „Balena” e un text care în complexitatea lui generează diferite perspective și concluzii, ceea ce îi conferă valoare pentru spectatori.
„Nu știu ce o să se întâmple în următoarele minute. Mereu mi se pare că mor”.
Bolnav fizic sau bolnav de necredință
Charlie suferă de o boală numită insuficiență cardiacă congestivă. Sufletește, el suferă de insuficiență de iubire. Ambele, boli de inimă. Premisa conform căreia boala sufletească/mentală este cea care generează boală în plan fizic, se demonstrează prin Charlie. El a trecut printr-o suferință enormă – moartea iubitului său Allan, pe care nu a știut cum să o gestioneze, să o vindece, să o integreze în ființa lui. În plus, a fost respins de societate și de familie. Așa că, acest amalgam haotic dureros, a început să-l pedepsească din umbră, până l-a schimbat într-un obez, nefericit și însingurat. Deși aparența lui Charlie indică din toate unghiurile că are nevoie de o salvare fizică, cea mai mare nevoie a lui este salvarea sufletească.
Incapacitatea de a respira cum trebuie, înecul, incapacitatea de a se deplasa, obezitatea care pare că mai are nevoie de o picătură de grăsime ca să-l trimită în neființă, toate sunt simboluri pentru greutatea care îi strivește sufletul, pe interior. Forma lui fizică și lumea lui exterioară sunt proiecțiile lumii sale interioare.
Thomas înțelege că boala cea mai acută a lui Charlie este de natură sufletească și susține că are nevoie de îndrumare spirituală de la Dumnezeu. „Eu vreau să cred. Și să fiu fericit”. Misiunea lui este să ajute măcar un om să se apropie de Dumnezeu.
Adevărul doare, dar te salvează!
Vindecarea lui Charlie începe atunci când își dorește să audă adevărul, să încurajeze adevărul, să-l afle. „Vreau să aflu cum gândiți voi cu adevărat”! Nu îl mai interesează ca studenții lui să respecte normele de scriere, ci oricum ar fi ca formă, scrisul să fie liber și să se reverse din adevărul lor. „Uitați teoria despre scris, scrieți ceva adevărat”. Către Ellie: „Scrie exact ce crezi!”
Charlie se simte vinovat pentru toată destrămarea din familia lui și își dorește ca măcar acum să facă și el un lucru bun. Vrea să aibă grijă de Ellie: a strâns bani pentru ea, o încurajează să fie adevărată în scris și încearcă să se apropie de ea, să o cunoască.
Ellie are un hate blog. Urăște pe toată lumea și asta vine din faptul că a avut multe experiențe în care oamenii au batjocorit-o. E necenzurată. Exprimă adevărul tăios despre fiecare om pe care îl întâlnește. Adevărul ei tăios, chiar dacă doare în primă fază, ajunge să vindece și scoate și mai mult adevăr la iveală. Ea reușește să salveze, prin adevăr, și îi oferă lui Charlie alinare sufletească.
Nevoie de iubire, ca de aer! „Trage aer în piept! Nu pot, mă doare!”
Nevoia umană de a te simți acceptat și iubit, la Charlie atinge vârful intensității în replica pe care i-o adresează duios, fiicei lui: „Ești perfectă. O să iubești oamenii, o să fii fericită!”
Același mit biblic al lui Iona a avut impact asupra lui Allan, prin slujbă, iar asupra lui Charlie prin eseul lui Ellie despre Moby Dick. Nu știm starea de spirit a lui Allan atunci când a murit, Thomas ar spune că el nu a reușit să se mântuiască, dar sfârșitul lui Charlie pare mai împlinitor.
Ce vreau să spun, pe scurt?
„Balena” vine cu înțelepciunea că adevărul, acceptarea și iubirea ne eliberează.
Cum vorbești despre Dumnezeu într-o societate care îl respinge? Subtil. Faci să pară mai mult despre altceva, mai mult despre ei, vorbind totuși la nivel fundamental despre Dumnezeu. Dar dacă spui direct despre Dumnezeu, riști ca mulți să-și dea ochii peste cap, cum face și Liz. Dar D. Hunter știe cum să vorbească. Cum să scrie o poveste excelentă. Că îi spui Dumnezeu, că îi spui iubire sau adevăr, vorbești despre același lucru. Ne temem să vorbim despre El? Samuel D. Hunter nu se teme, dar o face strategic și o face foarte tare. Mulțumiri unui astfel de dramaturg care dă prilej scenic pentru astfel de spectacol, care vorbește profund și cu efect despre ce contează cu adevărat: iubire, adevăr, nu mă tem să spun: Dumnezeu.
Nu citez din nicio publicație faimoasă, nici din vreun mare critic care-mi vorbește pompos, citez din mama, o ființă non-consumatoare de teatru, care după ce a văzut „Balena”, zice: (răvășită, emoționată, recunoscătoare, onestă, din inimă) Teatrul trebuie să trăiască. Trebuie să facem ceva pentru el. Au fost acolo pentru noi!
Da mamă, relax. Teatrul o să trăiască și respiră chiar foarte bine cu spectacole ca „Balena”. Nu știu dacă teatrul e my toxic ex, twin flame sau soț, dar prin „Balena” mi-am recăpătat speranța în teatru (pierdută pentru a nu știu câta oară). Mulțumesc, Andrei, că ai avut înțelepciunea/emoția/inspirația să pui „Balena” pe scenă.
Balena nu e doar un text foarte bun sau un spectacol reușit. E un exercițiu de meditație asupra condiției umane, asupra „balenei” din care fiecare avem de evadat. Dincolo de balenă, e iubirea. Pe care ți-o dorești, care EȘTI în adâncul tău și pe care o meriți.
„Balena” de Samuel D. Hunter @Teatrul Metropolis
Regia și Traducerea: Andrei Huțuleac
Adaptarea: Corina Moise
Scenografia: Maria Nicola
Lighting Și Video Design: Lucian Moga
Distribuție:
Sorin Miron – Charlie
Corina Moise – Liz
Cătălina Mihai – Ellie
Ștefan Radu – Fratele Thomas
Andreea Mateiu – Mary
Reprezentații viitoare: 6, 20, 26 octombrie.
Foto deschidere: Teatrul Metropolis
