Skip to content Skip to footer

Biosfera în mișcare: despre un „acasă” al tuturor

Cam cât de mult știi despre mediu, în afară de marea de plastic din oceane și părerile împărțite despre cum există/nu există criza climatică? „Biosfera în mișcare” este un proiect comunitar care pune conștiența față de mediu pe același plan cu arta, alături de copii.

Prin punerea în scenă a unui spectacol de dans colaborativ, gândit de copiii din clasele primare ale Școlilor 2 și 3 din Râșnov, proiectul deschide discuția despre cauzele și efectele crizei climatice. Pentru că cel mai bine asimilezi informația aplicând-o, toate „de ce”-urile și potențiale precauții aduse la cunoștință celor mici vor fi transpuse într-un produs artistic finit, realizat sub îndrumarea unui educator de mediu, a trei dansatori profesioniști și un artist vizual care lucrează cu materiale reciclate.

Mai multe despre „Biosfera în mișcare”, direct de la sursă, în continuare.

 

Cum își propune educatorul să integreze educația de mediu în realizarea spectacolului de dans?

Am avut o bază de la care am plecat, un concept al spectacolului pe care l-am discutat în echipa de proiect. Și de aici au venit și temele pe care le-am abordat cu copiii care dansează în spectacol, prin jocuri și prin dezbateri deschise.

Fiecare tablou al spectacolului are în spate o discuție despre impactul pe care omul îl are asupra mediului – asupra solului, asupra apelor, asupra atmosferei, asupra florei și faunei. Educația intervine atunci când îți dai seama de sens, când știi de ce dansezi ceea ce dansezi, când mesajul pe care vrei să îl exprimi îți este familiar și, mai mult, este ceva în care crezi.

De asemenea, o parte din spectacol este și discuția de la final, cu sala, în care încercăm să vedem ce a trecut dincolo de scenă, în care spectatorii pun întrebări iar noi și copiii răspundem, dezbatem, discutăm despre soluții.

 

Care sunt principalele teme pe care își propune „Biosfera în mișcare” să educe copiii?

Tema centrală a spectacolului este conectarea care există permanent, peste tot, în natură. Omul este o parte a naturii, și noi suntem conectați cu ea și unii cu alții. Iar asta poate avea efecte pozitive și negative, în funcție de ceea ce alegem să facem noi.

Momentele create în spectacol aduc în atenție solul, apa, plantele și animalele, atât în starea lor naturală cât și în cea amenințată de acțiunea omului – gunoaie, poluare cu ulei uzat și carburanți, distrugerea habitatelor prin șosele și așezări umane, emisiile de
CO2 ale mașinilor și fabricilor.

Finalul spectacolului este construit în jurul cuvântului Împreună, care invită spectatorii să fie activi, să participe prin gesturile lor zilnice la păstrarea vieții pe planetă.

 

În ce măsură, exceptând coregrafia și scenografia, este spectacolul un produs creativ al copiilor? 

Spectacolul este un produs creativ comun, al tuturor celor implicați. Copiii au venit cu idei la fiecare pas, cu observații, cu întrebări, cu propuneri. Am lucrat cu ei într-un cadru foarte deschis, organic. Pentru mine poate cel mai important impuls creativ este energia lor, emoția pe care o pun în acest performance, de fiecare dată, și care se transmite. Iar aceasta e unică și le aparține în totalitate.

 

Înafară de conștientizarea crizei climatice și a altor probleme pentru mediu, educatorul oferă și soluții copiilor pentru combaterea lor, la nivel individual sau colectiv?

Am discutat cu copiii despre soluții, despre gesturile simple pe care le pot face ei, despre comportamentul responsabil – colectare selectivă, reducerea ambalajelor, colectarea uleiului uzat, mersul pe jos/bicicletă/transportul în comun.

În același timp, nu trebuie să fim ipocriți. Criza climatică nu este responsabilitatea copiilor, ea a fost creată de generațiile noastre și nu trebuie să așteptăm ca ei să o rezolve. Prin tablourile din spectacol noi dorim ca ei să devină conștienți de impactul pe care îl avem, ca și societate, de faptul că, pentru a construi un cartier de exemplu, se taie o pădure, cu specii de plante și animale, care absoarbe CO2 produs de activitatea omului.

Și că da, este necesar să avem locuințe, drumuri, dar toate acestea vin cu un cost pentru natură. E ca o sămânță pe care o punem acum, pentru ca ea să îi însoțească și să rodească în viitor, în viața lor de tineri adulți.

 

Plănuiți să faceți spectacolele disponibile și în mediul online, ulterior încheierii proiectului?

Pe parcursul proiectului realizăm și un video-documentar care va fi disponibil online și după încheierea acestuia. El va cuprinde imagini din spectacol, de la repetiții, precum și gânduri, emoții exprimate de către participanți și care completează mesajul pe care vrem să îl transmitem.

Lasă un comentariu