Spectacolul regizat de Radu Ghilaș, producție a Ateneului Național din Iași, „Metoda G.” după textul lui Jordi Galcerán, a fost prezentat publicului bucureștean pe 30 octombrie la Teatrul Evreiesc de Stat. „Metoda Grönholm” este o piesă de teatru de succes internațional scrisă de dramaturgul catalan în 2003. Piesa a fost montată în peste șaizeci de țări și a fost adaptată atât pentru scenă, cât și pentru film.
O cronică de Georgiana Ene
Desprins parcă din realitatea imediată, cea a candidaților pentru ocuparea unui post de conducere într-o companie suedeză, spectacolul surprinde aspecte din societatea modernă și ridică întrebări incomode despre alienare, etică și limitele umanității într-o eră tehnologică. Postul pentru care concurează aceștia implică mare responsabilitate și o remunerație pe măsură. Acțiunea se desfășoară sub umorul subtil și percutant al textului care ascunde adevăruri dureroase ale vieții cotidiene. Candidații intră pe rând în scenă și sunt surprinși pentru că nu este nimeni să-i intervieveze. Ideea interviului neobișnuit apare în mintea lor atunci când fiecare afirmă că niciunul dintre ei nu este reprezentantul companiei.
În decorul minimalist realizat de Cătălin Târziu, cu video proiecțiile ingenios gândite de Cristi Bortos, care semnează și lighting design-ul, Radu Ghilaș realizează o mică bijuterie artistică care pune în valoare, atât actorii, cât și textul.
Realizat într-o cheie aparent comică utilizând tehnicile neconvenționale pentru interviu, spectacolul se transformă odată cu derularea scenelor într-o comedie mai degrabă neagră, cu componente de thriller psihologic. Textul lui Galcerán este actual și abordează teme legate, în cea mai mare parte, de moralitate, mai precis: ce au mai inventat angajatorii în materie de interviuri, ce să-i mai pună pe candidați să facă, ajungând până la șantaj emoțional, o metodă care duce la degradare intelectuală și a societății. Care (mai) este limita dintre nebunie și realitate, minciună și adevăr și cum se pot evalua răspunsurile candidaților în fața diverșilor stimuli emoționali, ai inteligenței creatoare, așa cum o numește cel ce poartă numele metodei.
Regizorul abordează inteligent temele propuse, precum alienarea, mecanismele de putere, criza identitară, dar și efectele globalizării asupra individului și realizează un spectacol care atrage prin suspans, excelent construit, asemenea unui roman polițist de calitate.
Proiecțiile video surprind spectatorul și fiecare personaj are momentul lui de glorie pe parcursul interviului, iar efectele ilare rezultate din jocul actorilor atunci când sunt puși să interpreteze sugestiv diferite tipologii: episcop, clown etc le explorează capacitatea de expresie apropiindu-se de caracterul personajului care le revine.
Cezara Fantu în Mercedes este o femeie ambițioasă, puternic încrâncenată, care rezolvă admirabil situația atunci când află că mama sa ar fi decedat, în timpul interviului. Cumva, personajul ei este ambiguu, dând de multe ori impresia că ar putea fi învins, dar Cezara îl susține continuu.
Fernando este interpretat excelent de Dumitru Florescu care conturează imaginea acestuia în amănunt, a omului disperat să câștige postul mult visat, tipul arivistului care nu este strălucit profesional. Florescu sugerează cu subtilitate ca acesta ar fi omul din companie, așa cum toți cei patru suspectează că unul dintre ei este din interior. Înfrângerea lui Enrique în contextul probelor de interviu, o rezolvă remarcabil Codrin Dănilă, în timp ce Carlos, personajul care ar putea avea anumite probleme legate de identitatea de gen fac și caracterizarea dificilă a acestuia, dar Răzvan Grosu rezolvă minunat dificultatea rolului.
În final, până să fie dat verdictul și candidații să cedeze, spectatorul nu își dă seama în ce tipar psihologic s-ar încadra fiecare, pentru că fiecare dintre ei își construiește imaginea care să-i susțină credibilitatea prin oglinda celorlalți. „3 bărbați și o femeie, 25% e corectitudinea politică”, așa cum afirma unul dintre personaje.
Jocul cu mințile spectatorilor prin testele la care sunt supuși sporește tensiunea acțiunii. Finalul este marea surpriză a spectacolului. Este moralizator ca cel al unei fabule absurde aproape de un crud realism, o reflectare a insecurității structurale pe care o traversăm și care imaginează alternative la impasul actual, într-o lume aflată astăzi într-o criză mai acută decât oricând.
Dintre un om bun care pare un ticălos sau un ticălos care să pară un om bun, tu pe cine ai angaja?
***
Radu Ghilaș este un cunoscut actor și regizor român de teatru și film, absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, clasa prof. Geta Angheluţă, Sergiu Tudose, Emil Coşeru, promoţia 1994. În 2018 a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Teatru, secția Regie teatru. În perioada 1987 şi 1990 a fost actor la Teatrul “Ion Creangă” din Chişinău, Republica Moldova, iar din 1994 este actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.
„Metoda G.” de Jordi Galcerán, producție a Ateneului Național Iași
Distribuție: Cezara Fantu, Dumitru Florescu, Codrin Dănilă și Răzvan Grosu
Regie: Radu Ghilaș
Scenografie: Cătălin Târziu
Lighting Design & Video: Cristi Bortoș
Sound Design: Cristian Racu
Asistent regie: Cezara Fantu, Mara Lucaci
Asistent costume: Petronela Danilovici
