Sigur ai auzit de Murakami. De Haruki, da! Nici nu mă gândeam la Ryu… Păcat, azi despre al doilea vorbim.
L-am descoperit pe Ryu Murakami când lucram în piața de carte. Literatura japoneză nu era subiectul meu preferat. Habar nu aveam că primul roman din istoria omenirii, „Genji Monogatari“, a fost scris de o femeie japoneză, Murasaki Shikibu, sau că Mishima a fost ultimul samurai. Aveam să descopăr toate acestea curând. Nu, nu l-am citit pe Haruki. E ceva ciudat în mine care nu mă lasă să citesc cărțile despre care se vorbește foarte mult. Pur și simplu nu pot să citesc fast literature (nu știu dacă există termenul, dar îl inventăm noi acum).
Am luat contact cu literatura japoneză prin Yasunari Kawabata. Scriere curată, subiecte care nu sunt la îndemână. După el, ochii mei au făcut contact vizual cu Albastru nemărginit, aproape transparent. A fost dragoste la prima vedere. Ăla a fost momentul în care sinapsele mele au făcut bingo. Nu m-am mai despărțit de Ryu. Ba mai mult, prietenii mei au fost obligați, mai mult sau mai puțin, fie să mă asculte cum îi fac ode, sau să-l citească. Fiecare după preferințe.
Îmi place Ryu pentru că scrie despre ce e mai urât în noi. Nu în oameni neapărat, mai mult în sistem. Zicea într-un interviu din Vice că scrie despre cum capitalismul distruge Japonia. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama de asta. Probabil că îmi lua și mai mult dacă nu citeam. În Albastru nemărginit, acțiunea are în vizor un grup de adolescenți care își fumează, prizează, injectează creierii, totul lângă și într-o bază americană din Japonia. Tot romanul pune sub semnul întrebării americanizarea japonezilor.
Preferatul meu este fără dar și poate În supa miso. E unicul roman pe care l-am simțit fizic. Citindu-l, am simțit fiecare detaliu până mi s-a făcut atât de rău încât a fost necesar să vină cineva să mă ia de la metrou și să mă ducă acasă. Dar nu a fost silă sau scârbă (e unul dintre cele mai gore romane pe care le-am citit). A fost conștientizarea răului din mine. Nimeni nu se naște 100% bun sau rău. Liberul arbitru nu există de fapt. Suntem atât suma genelor noastre, cât și a mediului.
Audiția nu pot spune că m-a impresionat atât de mult. Pe lângă În supa miso și Albastru nemărginit e aproape cuminte. Din nou, felul în care Ryu își gândește acțiunile te face să te întrebi dacă el a trăit sau nu lucrurile alea. Spun asta pentru că majoritatea personajelor lui de sex masculin lucrează fie ca regizori, fie în publicitate. Așa e și în Tokyo decadence, volum de proză scurtă. Ryu descrie două lumi de fapt: cea a adulților care își dau viața pentru joburile lor și cea a adolescenților care vor să se afirme și se droghează la greu.
69 e și ea destul de cuminte din punct de vedere sângeros. Aici se pune accentul pe revoltă, pe adolescenți care vor să schimbe ceva și organizează un protest masiv în școala lor. Are și un pic de creativitate materializată prin camera de filmat. Titlul e clickbait.
Ecstasy sau cartea de la care Instagram a considerat că merit shadowban. Ecstasy e de fapt prima parte a unei tetralogii despre plăcere, lașitate și moarte. Cred că e degeaba să spun că am iubit cu tot sufletul meu acest roman. Ryu are o mare putere asupra mea. Dacă am pus mâna pe un roman de-ale lui, sigur nu pun capul pe pernă până nu-l termin de citit. Așa a fost și cu Ecstasy. E reconfortant să citești despre industria sexuală japoneză și despre sado-masochiști. Deci, Editura Polirom așteptăm continuările.
Copii de aruncat m-a ținut trează mai multe nopți. Pe lângă faptul că are 500+ pagini, subiectul e atât de puternic că te lovește în punctul din spatele craniului și simți cum îți pierzi conștiința. Subiectul tratat este acela al copiilor abandonați în cutiile poștale din gări, în Japonia secolului trecut. Nu, nu e invenția lui Ryu. E ceva ce chiar s-a întâmplat. Copii de aruncat spune povestea a doi copii găsiți în viață în cutiile poștale și care au parte de o întreagă călătorie spirituală. Ambiție, creativitate și revoltă. Astea sunt cuvintele pe care le asociez cu copiii abandonați din carte.
Pe lângă scriitor, Ryu este și regizor. Unul apreciat și premiat. Totuși, recomandarea mea este să-l citiți prima dată. Nu o să regretați.
View this post on Instagram
Foto: Wikipedia
