Skip to content Skip to footer

Casa Mühle se deschide publicului în cadrul Nopții Campusului Deschis

Casa Mühle, unul dintre reperele arhitecturale și istorice ale Timișoarei, își deschide porțile pentru public în cadrul celei de-a patra ediții a Nopții Campusului Deschis, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 3 octombrie, între orele 18:00 și 23:00, vizitatorii vor putea intra în clădire, vor afla povestea familiei Mühle și vor descoperi primele direcții pentru viitorul acestui spațiu.

Primul tur ghidat începe la ora 19:00 și pregătește câteva surprize pentru cei care vor să descopere casa din interior.

Deschiderea este gândită ca un preview al unui loc de patrimoniu care se pregătește să reintre în viața orașului. Casa este încă neamenajată, iar vizita din 3 octombrie oferă publicului acces la un spațiu aflat într-un moment de tranziție, înaintea unei noi etape. În cadrul evenimentului este prevăzută o expoziție dedicată istoriei monumentului, familiei Mühle și rolului pe care aceasta l-a avut în dezvoltarea horticulturii timișorene.

Povestea casei este strâns legată de familia Mühle, una dintre familiile importante de horticultori din istoria orașului. Numele Mühle este legat de tradiția cultivării trandafirilor și de contribuția la reputația Timișoarei ca oraș al florilor. Dincolo de arhitectura clădirii, Casa Mühle păstrează astfel o poveste despre oameni, pasiuni, cunoaștere și felul în care acestea pot lăsa urme în identitatea unui oraș.

Momentul are o semnificație aparte și prin faptul că, în 2025, imobilul a revenit în proprietatea unei instituții a statului, după câteva decenii în care s-a aflat într-o stare avansată de degradare și nu a fost accesibil publicului larg. Evenimentul din 3 octombrie oferă, astfel, timișorenilor ocazia de a vedea casa din interior și de a afla mai multe despre perspectivele sale de dezvoltare.

„Ne propunem să activăm Casa Mühle în moduri neașteptate și să invităm publicul să o descopere în acest context. Mă bucură mult că universitatea își asumă un rol în readucerea unui asemenea loc în viața comunității. Pentru mine, grija față de patrimoniu înseamnă și să găsești moduri prin care oamenii să îl cunoască și să îl folosească, adaptat la contextul și nevoile actuale. Mi-aș dori ca vizitatorii să plece de aici interesați atât de povestea casei, cât și de ceea ce ar putea deveni ea pentru Timișoara”, declară Alexandru Luca, directorul Departamentului de Marketing Universitar UPT.

Deschiderea Casei Mühle completează programul celei de-a patra ediții a Nopții Campusului Deschis, eveniment prin care Universitatea Politehnica Timișoara invită publicul să privească universitatea din perspective noi. Sub mesajul „Nu aștepta răspunsurile, caută întrebările!”, campusul devine, pentru o seară, un spațiu al curiozității, explorării și întâlnirii dintre domenii diferite.

Pe 3 octombrie, de la ora 18:00, publicul va putea explora peste 30 de laboratoare interactive, expoziții de artă, spectacole de teatru, muzică, ateliere și alte experiențe pregătite de comunitatea UPT. De la știință și tehnologie la artă, patrimoniu și comunitate, Noaptea Campusului Deschis propune o universitate care poate fi descoperită dincolo de sălile de curs și de laboratoare.

Accesul la eveniment este gratuit.

*

👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok

Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.

Lasă un comentariu