7 localități, 4478 de kilometri parcurși, 7 filme accesibilizate, 989 de spectatori și o rețea națională de aproape 20 de festivaluri și spații culturale devenite mai incluzive. Acesta este, pe scurt, bilanțul programului Animest SUPER, susținut de Fundația Dacia prin direcția strategică „Mobilitatea contează”.
În acest an, Animest a demonstrat că mobilitatea nu înseamnă…
Proiecte
În comuna Dragu, din județul Sălaj, patrimoniul înseamnă mai mult decât monumente sau clădiri istorice: înseamnă și locuri care păstrează memoria comunității și care pot deveni resurse pentru educație, dezvoltare locală și viață culturală. De la biserica de lemn „Sf. Vasile cel Mare” și moara cu valțuri până la parcul dendrologic al ansamblului Wesselényi-Bethlen și…
Timp de mai bine de o lună, muzica, patrimoniul și arta contemporană au circulat împreună prin sate din România și au trecut prin școli transformate în muzee, prin șuri devenite spații culturale și prin locuri în care comunitățile au ales să păstreze vie memoria locală.
În fiecare oprire, Suflătorul de vise a adus împreună artiști,…
Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 s-a încheiat după patru zile în care Timișoara a devenit scena uneia dintre cele mai ample sărbători urbane din România.
Între 31 iulie și 3 august, peste 100.000 de timișoreni și turiști au participat la cele peste 200 de evenimente organizate în mai mult de 30…
În contextul Zilei Timișoarei, orașul își descoperă o nouă hartă - nu una administrativă, ci una construită din cărți, personaje și povești.
Începând cu 2 august, Timișoara devine oficial parte din rețeaua națională Harta Literară, prima platformă digitală interactivă din România dedicată locurilor care trăiesc în literatură și literaturii care modelează orașele.
Extinderea proiectului…
Ediția aniversară a XX-a Concursului Internațional George Enescu stabilește două recorduri istorice: cel mai mare număr de înscrieri și cea mai amplă participare internațională din istoria proiectului.
Ediția aniversară a Concursului Enescu, alcătuită din competiția propriu-zisă și programul internațional de Masterclassuri, a atras împreună 819 înscrieri din 55 de țări, marcând o creștere…
Membrii juriului Concursului Internațional George Enescu 2026, alături de foști laureați și invitați de prestigiu ai scenei internaționale, vor susține, între 4 și 18 septembrie, șase recitaluri camerale extraordinare pe scena Ateneului Român.
Seria reprezintă una dintre tradițiile definitorii ale Concursului Enescu și oferă publicului ocazia de a asculta artiști care modelează astăzi standardele…
Cum se schimbă un sat atunci când oameni din oraș aleg să înceapă o viață nouă la țară? Cum se întâlnesc experiențele celor care au locuit dintotdeauna într-o comunitate cu poveștile celor nou-veniți? Și cum poate cultura să creeze spații de dialog între aceste lumi?
Aceste întrebări stau la baza proiectului …
Între 31 iulie și 3 august 2026, Ziua Timișoarei invită publicul să descopere orașul prin proiectele finanțate de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Repere în cultură. Tururi ghidate, instalații, expoziții, filme și experiențe urbane aduc în prim-plan memoria, patrimoniul și diversitatea Timișoarei.
În ediția 2026 a Zilei Timișoarei, evenimentele finanțate…
Marcând peste un deceniu de la fondarea Mastering the Music Business, noul proiect stabilește standardul cultural pentru colaborările strategice din industrie.
Mastering the Music Business (MMB), cea mai mare conferință și festival de showcase din industria muzicală din România, marchează peste un deceniu de activitate prin lansarea unei inițiative de anvergură: MMB Music x…