Pe cât de ușor pare să adaptezi fidel un serial într-un Telltale game, pe atât de greu e să transpui cinematografic IP-ul oricărui joc video care să rupă gura Rotten Tomatoes – ceea ce „The Last of Us”, până acum, face cu succes.
Deși ajungem la un oarecare moment de suprasaturare a subiectului „pandemie”, după…
Highlights
Cătălina Mihai este actriță a Teatrului de Stat Constanța, are propria rubrică de proză scurtă pe Liternet și, între teatru și scris, este o comediantă excelentă pe story-uri postate pe Instagram.
Apropo de autenticitate și de simțuri ale umorului care sunt chiar speciale, Cătălina Mihai reușește, pe scenă sau între două virgule, să-și facă o…
Cu „Taximetriști”-i ăștia te-ai mai întors acasă după o marți în Control. Papagalul zgomotos și părerist, convins că le-a văzut deja pe toate și acel taximetrist un pic Golden Retriever, care nu prea vorbește și l-ai vedea mai degrabă pe Uber.
Ultimul film al lui Bogdan Theodor Olteanu, după „Câteva conversaţii despre o fată foarte…
Săptămâna asta este despre cât de fluide sunt playlist-urile tale, chit că ai rupt Specii când erai mai mic, ai sta la un vin fiert și o expoziție de arte vizuale pe un jazz session sau ți se pare că Berlinul e o stare muzicală.
Marțea în Control @FLUID
17 ianuarie | 20.00 | Control…
Am stat de vorbă cu Răzvan Macovei, regizorul „Romina VTM”, despre falsele așteptări cu privire la noul film TikTok-dusted, cu maneliști de trending și fling-uri pe malul mării.
Vorbind despre ce înseamnă să te lupți pentru atenția privitorului, Răzvan vine cu o perspectivă asupra filmului care nu neglijează nici componenta de „produs”, nici de „artistic”.
„Romina…
Chit că i-ai pus pauză după primele 25 de minute (sau de cuvinte obscene) sau că ești un apologist al filmului scheci de YouTube, dă-i Teambuilding-ului ce e al Teambuilding-ului – și anume, că ne-a băgat în inima cinematografiei românești și i-a readus relevanța la nivel general.
Acum că fenomenul s-a mai stins și am…
De 7 săptămâni în topul celor mai vizionate seriale, spin-off-ul fenomenului „Familia Addams”, „Wednesday”, se încadrează perfect în tendințele serialelor feel-good de Netlifx, fiind un coming of age bun de vizionat în timp ce mănânci sau de lăsat să curgă în fundalul altor activități de casă.
Ca pilon pentru producțiile cultiste din '90…
Organizează-ți grupul de prieteni din timp și scoate-i la ceva drăguț în fiecare zi a săptămânii, așa, ca de new year, new you.
În timpul pe care nu-l petreci la sală ca parte din rezoluția ta de Anul Nou, haide cu Happ.ro într-un maraton (că tot am exagerat cu sarmalele zilele astea) de muzică, teatru &…
Playlist-ul lunii ianuarie e unul anti-ambuteiaj, cu ritmuri rusești de la trap, până la darwave & synth. Pentru atunci când ieși pe DN, vrei să te descarci fără să te distragi sau îți faci cardio-ul de „new year, new me”.
Perfect pentru plimbări nocturne la pas alert, pentru diminețile în care simți că ești treaz…
„Frate și soră”/ „Frère et soeur”, despre insistenta rivalitate dintre doi frați care se revăd doar moarte de moarte într-o familie guvernată de aparențe, este distribuit în cinematografe de Independența Film, începând cu 6 ianuarie. Un film în care furia este mascată în sfințenie cu o febrilitate aproape narcisică.
Cel de-al patrulea film semnat de…