„Către nuntă” (traducere de Ioana Văcărescu, editura Vellant) de John Berger este mai mult decât un roman. „Către nuntă” este o experiență emoțională, o lecție despre iubirea față de aproape, empatie și stigmatizare.
Cartea aduce în spațiul literar românesc niște subiecte care, pentru societatea noastră, sunt în continuare tabu. Berger construiește un roman al simțurilor ai cărui protagoniști sunt Ninon și Gino, sau boala și iubirea pură. În urma unei aventuri pe plajă, Ninon se îmbolnăvește de SIDA. La ceva timp după îl cunoaște pe Luigi (alintat Gino), un vânzător de haine. Iubirea dintre ei este atât de puternică încât decid să se căsătorească.
Boala lui Ninon este, la drept vorbind, personajul principal. Stigma adusă persoanelor care suferă de SIDA a existat mereu și va continua să existe. Pe parcursul narațiunii, Ninon este de multe ori ținta privirilor moralizatoare din spital, ba mai mult mănâncă și bătaie de la un bărbat care vrea să o violeze, iar fata îi urlă că are SIDA. Cu toate astea, Gino este convins că vrea să își petreacă restul zilelor cu ea, fiind dispus să o susțină și îngrijească atunci când corpul ei se va nărui. Tatăl lui nu este de aceeași părere, considerând că unicul lui fiu își mănâncă viața lângă o femeie care nu îi poate oferi urmași.
„Dumnezeu e neputincios. Dragostea îl face neputincios. Dacă și-ar fi păstrat puterea, n-ar fi iubit așa cum iubește.”
Naratorul romanului are valențe cristice. Orb, el ne spune povestea lui Ninon fără ca măcar să o fi văzut. Totuși, nu știm dacă este adevărată în totalitate. Tatăl fetei cumpără de la bărbatul orb o tama (talisman din cositor sau aur pe care este ștanțat un organ; se pune în biserici pentru însănătoșire) pentru fiica lui care suferă de SIDA și care se numește Ninon. Orbul apucă doar să îi audă vocea protagonistei și să îi simtă mirosul. De aici începe povestea.
Tot romanul este presărat cu înțelepciune creștină. Personal am găsit acest aspect foarte interesant tocmai pentru că Berger a fost un comunist convins, dar pasajele despre Sfânta Fecioară și Dumnezeu trădează o sensibilitate spirituală de un nivel profund.
„În intervalul ăsta scurt e durere, e timp, dar nu e speranță. Îți e și ție fiică. N-am ce să-ți cer și trebuie să-ți cer totul. Învață-ne cum să schimbăm nimicul în tot, Fecioară Maria.”
Pe cealaltă parte, mama ei, fugită din Slovacia comunistă și întoarsă după căderea cortinei, are o abordare mult mai rece a bolii. Nu reușește să vorbească nici cu cele mai apropiate prietene, dar se confesează unui străin în autocarul care o ducea spre Italia la nunta Ninonei. Bărbatul în cauză, fost membru al partidului comunist, îi face avansuri, iar Zdena reușește să își deschidă sufletul în fața lui.
Este foarte interesant cum SIDA devine un pretext pentru iubirea biblică. Prin această boală, Berger încearcă să dea o lecție despre empatie și falsitate. Unele personaje sunt farisei (vezi angajații spitalului care o judecă pe Ninon), pe când altele reușesc să acceseze iubirea de aproape (Gino). Din punct de vedere stilistic, romanul nu are linii de dialog, făcând lectura să pară un vis. Scriitura este plasată pe tărâmul reveriei. Nu știm ce este adevărat și ce și-a imaginat orbul. Finalul este unul deschis, lăsând cititorul să interpreteze ce și cum dorește.
„Către nuntă” este un roman manifest. Berger alege să vorbească despre un subiect cât se poate de dur făcând trimitere la învățăturile biblice. Nu este pentru toată lumea, dar are șanse să devină. Plus că e vară, avem nevoie de romane subțirele și totuși condensate. Eu zic să-i dai o șansă că n-ai nimic de pierdut!
