Teodora Brody este o interpretă vocală capabilă să vrăjească publicul din întreaga lume prin arta sa, care cuprinde și depășește jazz-ul, muzica clasică și muzica rădăcinii ei românești. Pentru cel mai recent album al său, „Rhapsody”, Teodora Brody și-a unit forțele cu una dintre cele mai formidabile orchestre ale lumii – London Symphony Orchestra – pentru a scrie un nou și incitant capitol al călătoriei sale prin repertoriul muzicii clasice, reimaginând lucrări binecunoscute de Beethoven, Bartók, Enescu și alți compozitori, în noi și curajoase interpretări vocale.
Teodora Brody-Enache a profitat de șansa de a face o mișcare evolutivă în viitorul muzicii. Imaginația și curajul ei sunt admirabile”, au scris americanii de la faimoasa revistă Fanfare, iar spaniolii de la Ritmo au subliniat: „Cu Bartók și dansurile sale românești, românca este în elementul ei, devenind un punct de întâlnire între trei forțe copleșitoare ale naturii: Bartók, jazzul și Teodora Brody.”
Pe data de 25 septembrie, la ora 18:00, publicul timișorean are ocazia să descopere muzica Teodorei Brody la Cărturești Mercy Timișoara, în cadrul lansării albumului „Rhapsody”, cu o sesiune de întrebări și răspunsuri și autografe la care vor participa Teodora Brody și Lee Reynolds (dirijor, orchestratorul albumului).
Apoi, pe data de 27 septembrie, de la ora 19:00, va începe la Sala Capitol din Timișoara turneul național de promovare al albumului, prin concertul Rhapsody live – Teodora Brody & Filarmonica Banatul, sub bagheta lui Lee Reynolds. Filarmonica Banatul este prima orchestră alături de care Teodora va interpreta albumul, după London Symphony Orchestra, alături de care l-a înregistrat.
Sub mâinile unor astfel de muzicieni de înaltă clasă, melodiile familiare se topesc și se transformă, plutind între genuri muzicale și dezvăluind noi și surprinzătoare conexiuni. La începutul albumului, arpegiile cunoscute ale „Sonatei lunii” de Beethoven se preschimbă într-o nocturnă foarte diferită; armoniile inspirate din blues și liniile vocale silabisite, izvorâte din suflet, creează atmosfera unui club de jazz mult după miezul nopții. Mai tărziu, liniile melodice binecunoscute ale „Canonului” lui Pachelbel sunt desfășurate în direcții neașteptate, săltând dintre incantații abia șoptite până la un crescendo orchestral înălțător.
În alte părți ale albumului, Teodora explorează repertoriul României sale natale, cu extraordinare noi interpretări ale celor două „Rapsodii române” ale lui George Enescu, cât și ale „Dansurilor românești” ale lui Bartók. Aranjamentele orchestrale evocative și vocea cu un caracter primordial al Teodorei dau nețărmurită pasiune acestor interpretări, capturând întreaga intensitate a tradițiilor muzicale românești.
Pe ultima piesă a albumului, Teodora se cufundă și mai adânc înspre rădăcinile sale, prezentând o doină solo. După cum își amintește Lee Reynolds, orchestratorul proiectului: „La sfârșitul celei de-a doua zile de înregistrări, când orchestra plecase și studioul era cufundat în liniște, am înregistrat această doină pur și simplu uluitor de frumoasă, neacompaniată. Producătorul și cu mine eram în camera de audiție și ne-am privit unul pe altul efectiv cu gurile căscate. A fost un moment magic. Acestea nu se îmtâmplă foarte des și totuși, noi am surprins atât de multe asemenea momente cu Teodora, pe acest album.”
Să creez acest album reprezintă o călătorie îndelungată și un proiect născut din pasiune. Legătura pe care o simt față de muzica clasică este profundă – îmi simt spiritul plutind când interpretez aceste mari piese, răspunzând cu glasul meu la muzici care au mișcat și au inspirat oamenii de-a lungul secolelor. Să văd albumul „Rhapsody” ieșind în sfârșit în lume este îndeplinirea unui vis pentru mine.” – Teodora Brody.
Mi-a amintit de momentul acela în care Jeff Beck a improvizat deasupra unei bucăți de Mahler – acea combinație minunată, proaspătă și comunicativă. Teodora aduce o conexiune acestei muzici din care numai vocea umană a reușit să extragă ceva simțit cu adevărat din inimă, din aceste melodii pe care le cunoaștem cu toții atât de bine.” – Jonathan Allen, producătorul albumului „Rhapsody”.
După concertul de la Timișoara, la începutul lunii noiembrie, Teodora va performa, alături de chitaristul Stanley Jordan, pe scena legendarei Carnegie Hall din New York, cu proiectul său de improvizație muzicală, Impromptu.
Născută în România, Teodora Brody locuiește acum în Elveția și și-a început studiile în jazz clasic, ieșind în evidență pentru prima oară la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, cântând alături de legendarul pianist de jazz Johnny Răducanu.
Apreciată pentru forța sa vocală extraordinară și pentru viziunea sa creativă, Teodora Brody este un pionier al fuziunii dintre jazz și doină, fiind recunoscută pe plan global pentru a fi prezentat publicului internațional acest tip de muzică extraordinar, profund emoționant. Teodora a apărut în mod regulat pe scenele unor prestigioase festivaluri de jazz din Europa, inclusiv Montreux, Lugano și Marciac, iar peste Atlantic, a interpretat la US Library of Congress și la Corcoran Gallery of Art, cât și în cluburi legendare precum Iridium New York și Blues Alley în Washington D.C. În anul 2004, guvernul American a numit-o pe Teodora Ambasador Cultural al României în Statele Unite ale Americii, iar în anii 2007 și 2008, i-a fost decernat premiul pentru „Cea mai Bună Contribuție Internațonală la Jazz a unui Artist Român” de către Compania Română de Radiodifuziune.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.