Cea de-a opta ediție a rezidenței internaționale de scenaristică Pustnik dedicată debuturilor în lungmetraj are loc în satul Enisala, Tulcea.
Nouă participanți au oportunitatea de a lucra la scenariile lor de lungmetraj de debut pe parcursul celor opt zile de rezidență (10-17 septembrie), cu timp dedicat pentru scriere, precum și îndrumare de la experți invitați, sesiuni de grup, sesiuni individuale, proiecții și feedback de la colegi. Pustnik a selecționat cele 8 proiecte de ficțiune din cele peste 70 de aplicații primite din 40 de țări, inclusiv un proiect provenit din rețeaua de participanți a European Short Pitch.
Invitați speciali sunt Ana Agopian (scenaristă, împreună cu Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, a numeroase scurt și mediumetraje, alături de trei lungmetraje), producătoarele Julie Billy (A Chiara de Jonas Carpignano; Gagarine de Fanny Liatard și Jérémy Trouilh) și Bianca Oana (Touch Me Not de Adina Pintilie, Collective de Alexander Nanau). Ca noutate a programului, rezidenții vor beneficia și de expertiza Deliei Vasile, psihoterapeut și consultant narativ.
Julie Billy a produs în jur de 12 filme la Haut et Court, incluzând Gagarine, regizat de Fanny Liatard și Jérémy Trouilh (Selecție Oficială la Cannes 2020) sau A Chiara de Jonas Carpignano (Premiu Quinzaine des Réalisateurs 2021). A produs o paletă largă de filme, de la filme de gen precum The Night Eats the World de Dominique Rocher (Tribeca) până la documentare sociale precum Latifa de Olivier Peyon și Cyril Brody (Rotterdam). A semnat co-producții internaționale precum The Lobster de Yorgos Lanthimos, The Kindergarten Teacher de Nadav Lapid și A Ciambra de Jonas Carpignano. Din 2020, Julie este co-fondatoarea casei de producție June Films alături de Naomi Denamur. Catalogul June include cele mai recente lungmetraje regizate de Hafsia Herzi, Clémence Poésy, Fanny Liatard & Jérémy Trouilh, Emma Benestan.
Dedicată descoperirii de cineaști cu o viziune artistică aparte, producătoarea Bianca Oana,
stabilită la Berlin și București, este implicată încă din 2009 în dezvoltarea, producția și distribuția unor filme de artă multipremiate, printre care colectiv de Alexander Nanau (dublu nominalizat la Oscar în 2021 pentru Cel mai bun documentar și Cel mai bun film internațional), Toto și surorile lui de Alexander Nanau și Turn off the Lights de Ivana Mladenović.
Cel mai recent film al Anei Agopian în calitate de scenaristă, Breaking News (2017), a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary (Competiția Oficială, Mențiune specială a juriului pentru actrița Voica Oltean) și debutul ei ca regizoare de scurtmetraj a fost proiectat la Festivalul Internațional de Film Transilvania (2018). Ana ese doctorandă în literatură (Universitatea București), iar momentan predă scenaristică la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București.
Delia Vasile este comunicator, psiholog și psihoterapeut de orientare umanistă. Este absolventă a facultăților de Litere și Psihologie și din anul 2012 a început formarea în analiză tranzacțională la Yorkshire Training Centre International. Abordarea ei terapeutică este una narativă, fiind pasionată de înțelegerea poveștilor de viață și a scenariilor pe care oamenii le joacă în viețile lor.
Proiectele selectate sunt:
„Songs We Left On The Kitchen Table” de Hedda Bednarszky, România/Germania
„Ghost School” de Seemab Gul, Marea Britanie/Pakistan
„The Void Is Immense On Idle Hours” de Sam Manacsa, Filipine
„The Beast Friend” de Lauri-Matti Parppei, Finlanda
„Shaved Heads” de Emil Vasilache, România
„To Everything There Is A Season” de Kate Voet & Nadja Dumouchel, Belgia/Germania/Franța
„The Draugar: Or, A Good Time Was Had By All” de Kat Whalen, Statele Unite ale Americii
„Fire Room” de Ka Ki Wong, Marea Britanie/Hong Kong
Păstrându-și angajamentul luat față de comunitatea locală, Pustnik susține ateliere de educație cinematografică gratuită și proiecții pentru tinerii din mediul rural. Acestea vor fi susținute de foștii participanți Pustnik Răzvan Oprescu și Anca Buja la Școala Gimnazială din Sarichioi.