Prietenia strânsă dintre doi băieți de 13 ani ia o turnură neașteptată din cauza brutalității neacceptării de sine și a celor din jur – „Close” este un cautionary tale despre lucrurile nespuse, despre căutarea identității și consecințele negării.
Într-o vreme în care poate avem impresia că lumea s-a vindecat de toate ism-ele și fobiile împotriva altor oameni, dat fiind volumul extrem de bogat de conținut diversity-friendly din mainstream, „Close” ne amintește că, în realitate, percepțiile sunt atât de adânc înrădăcinate în subconștientul unei societăți încât este nevoie de mult mai mult decât un val puternic pentru o schimbare care să zdruncine de la bază și care să dăinuie.
„Close” îmbrățișează tropul atracției bogat-sărac, dar o face cu bun gust – Rémi este singur la părinți și locuiește împreună cu aceștia și câinele familiei într-o casă modernă izolată în natură, îndeletnicindu-se când este singur cu activități upper-middle-class precum cântatul la oboi. Léo, pe de altă parte, este văzut ajutându-și părinții și fratele mai mare la afacerea de floricultură a familiei. În timpul liber, cei doi tineri se joacă și petrec mult timp împreună, sleepover-urile la Rémi fiind frecvente, iar apropierea dintre ei pare să fie una organică și care se datorează mai mult decât doar vârstei și proximității.
Léo îl amuză și îl înveselește pe Rémi, în timp ce Rémi este admirat de Léo – scena în care Léo își privește fascinat prietenul în timp ce acesta are un solo de oboi într-un concert este izbitor de asemănătoare cu scena de la începutul primului episod din serialul suedez „Young Royals” (2021-, Netflix). Departe de lumea dezlănțuită și alergând prin câmpuri de flori colorate, înalte, acest safe haven al băieților amintește de izolarea satului italian în care se naște și se dezvoltă relația protagoniștilor din „Call Me By Your Name” (Luca Guadagnino, 2017, HBO Max) – mediul idilic este unul fertil pentru libera exprimare și sedimentarea unei conexiuni sincere, profunde, cruțată de judecăți din exterior.
Din păcate, însă, nimeni nu rămâne veșnic în siguranța cuibului său. În cadrul sistemului educațional belgian, cei doi băieți fac trecerea de la învățământul primar la cel secundar, la liceu, ceea ce înseamnă colegi și profesori noi și un mediu școlar diferit. Cei doi băieți sunt norocoși să nimerească în aceeași clasă, dar această întâmplare vine la pachet cu neajunsuri – așa cum pățesc mulți copii, de altfel, Léo și Rémi sunt destabilizați de intrarea în jungla care este școala, unde colegii sunt pe cât de curioși pe atât de răutăcioși.
Aceștia fac aluzii la relația neobișnuit de apropiată dintre cei doi băieți, insinuând că poate fi vorba de mai mult decât o prietenie strânsă, iar comentariile ajung să escaladeze la borderline bullying. Ca reacție la glumele și batjocura colegilor, Léo începe să creadă că este ceva în neregulă cu apropierea dintre el și Rémi.
Astfel, atât în încercarea de a nu mai fi luat peste picior și de a suprima orice bârfă, cât și din dorința de a se integra în grupul cool din clasă, acesta începe să petreacă mai mult timp cu colegii decât cu Rémi – se joacă fotbal și face glume cu ei, și se apucă de hochei chiar dacă pare că nu îi face mare plăcere și nici nu e prea priceput. Mai mult, lipsa lui de entuziasm când Rémi pare interesat să se alăture echipei îl face pe acesta din urmă să renunțe la idee aproape instant.
Înapoi acasă, armonia relației de prietenie este perturbată, iar o hârjoneală inocentă se transformă într-o bătaie în adevăratul sens al cuvântului. Pe măsură ce Léo se integrează, Rémi se izolează mai tare, iar inadaptarea în sine nu ar fi fost o problemă atâta vreme cât ar fi fost împărtășită cu Léo, care însă îl împinge pe Rémi din ce în ce mai departe de el.
„Close” arată cum o conexiune profundă se poate dezintegra într-un mediu necontrolat, în care odată ieșiți din bula lor, cei doi băieți nu mai pot fi feriți de răutatea lumii din jur. Povestea lui Rémi și a lui Léo este o poveste neîmplinită fiindcă societatea grăbită să sară la concluzii nu o lasă nici să se contureze, darămite să se împlinească – este o poveste despre rățușca cea frumoasă și șopârla cocomârlă, sau lucrurile din noi pe care le sacrificăm ca monedă de schimb pentru adaptarea într-un colectiv care stigmatizează și uniformizează.
Inspirat de propriile experiențe din școală ale regizorului belgian Lukas Dhont, cel de-al doilea film al său a fost apreciat pentru sensibilitatea sa atât de public, cât și de critici, primind numeroase nominalizări și premii în festivaluri, dintre care cel mai notabil fiind premiul Grand Prix, premiul acordat de juriul Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Cel mai recent, „Close” a fost nominalizat la Premiile Oscar în categoria de Cel mai bun film străin.
În premieră în cinematografele din România începând de vineri, 27 ianuarie, distribuit de Bad Unicorn.
