Skip to content Skip to footer

CNDB Itinerant prezintă 3 spectacole și o instalație performativă de neratat

Centrul Național al Dansului București a inițiat anul acesta stagiunea extinsă CNDB Itinerant, care prezintă spectacole de dans sau lucrări coregrafice create de artiști și structuri independente nu doar la sediul propriu din Bd. Mărășești, ci și în alte spații din București sau din țară.

Zilele acestea CNDB prezită 3 spectacole și o instalație performativă în mai multe spații din București: SAC@Malmaison/Plevnei, CNDB – Sala Stere Popescu/Mărășești și Linotip-Centru Independent Coregrafic @ Palatul Universul/Brezoianu.

  

20-21.04 @ SAC
În 3 zile aici va crește iarba…

Instalația performativă În 3 zile aici va crește iarba… valorizează potențialul unei explorări somatice și afective de a genera noi raportări față de un trecut istoric traumatic.

Inspirat de mulajele corpului uman găsite în Pompei și de comunitatea care a luat naștere în urma distrugerii programatice a dealului Uranus din București, spectacolul explorează ce rămâne când aparent nu mai e nimic, oferind o reflectare asupra modului în care trecutul ne influențează prezentul și modul în care amintirile pot fi transmise în viitor.

Concept: Ioana Marinescu
Performance: Smaranda Găbudeanu, Iulia Mărăcine, Katia Pascariu, Andreea David
Invitat special: Aurelia Anton
Film: Laurențiu Calciu / Montaj video si sunet: Cristian Văraru
Costume: Doina Apreotesei
Productor: Ana Turoș
Co-producția: PETEC & SAC@Malmaison, cu sprijin CNDB și co-finanțat de AFCN.

BILETE aici.

  

22.04 @ CNDB
Humans | Bodies | Images

Cum ne raportăm la corp în artă, în fashion, în mass-media, în educație sau în familie?
Humans | Bodies | Images este un spectacol care îți oferă o perspectivă mai largă despre impactul pe care îl are body shamingul în prezent.

Spectacolul, semnat de Ioana Marchidan, a fost dezvoltat pornind de la experiența personală a coregrafei în anii de pregătire în școala de balet și extins către o perspectivă mai largă care ajunge până în prezent. Performance-ul este inspirat de poveștile reale ale unor oameni care au dorit să-și împărtășească experiența proprie în cadrul etapei de cercetare.

Concept și coregrafie: Ioana Marchidan
Performance: Teodora Velescu, Mariana Gavriciuc, Simona Dabija
Dramaturgie: Mihaela Michailov
Asistent coregrafie: Arcadie Rusu
Muzica și sound design: Alexandru Suciu
Light design și graphic design: Hermina Stănciulescu
Co-producție: Asociația Dance Spot și Linotip Centru Independent Coregrafic. Co-finanțat de AFCN.
BILETE aici.

  

23.04 @ LINOTIP
Double-bill: Outcome & Reverse Discourse

Outcome este o lucrare semnată de Manuel Pelmuș, și una dintre cele mai îndrăznețe piese coregrafice apărute la începutul anilor 2000 în dansul contemporan românesc. Piesa fost considerată un scurtcircuit, un șoc care a produs o întrerupere a estetismului din dansul francez, iar pentru mulți tineri coregrafi și critici de atunci, acesta a marcat începutul unei noi direcții în dansul românesc.

Conceptul si coregrafia: Manuel Pelmuș
Performance: Filip Stoica
Coordonator: Eduard Gabia
Light design: Alexandros Raptis
Producția: Centrul Național al Dansului București

Reverse Discourse este un performance despre body politics, semnat de Ioana Marchidan. Un spate gol într-un spațiu care oscilează de la hău întunecat la videoproiectii, implică vulnerabilitate și permite concentrarea atenției pe esența mesajului: forța destructivă a abuzului de putere.

Conceptul și coregrafia: Ioana Marchidan
Sound design: Alexandru Suciu
Videoproiecții și afiș: Hermina Stanciulescu
Light design: Hermina Stanciulescu
Cu: Ioana Marchidan

BILETE aici.

Lasă un comentariu