Ajuns la cea de-a 12-a ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București (27 septembrie – 2 octombrie) își continuă misiunea de a promova noile voci ale cinemaului autohton, aducând pe marele ecran cele mai bune scurtmetraje experimentale semnate de autori de origine română în ultimul an.
12 lucrări cinematografice care explorează formule cinematografice diverse în maniere surprinzătoare și provocatoare concurează în acest an pentru Premiul Competiției Naționale de Scurtmetraj.
A venit în sfârșit timpul unui cinema experimental românesc consistent, iar momentul lui de început se prea poate să fie și cel mai incitant, căci este complet neuniform, lipsit de estetici împărtășite. Politici identitare, diaristică video, dans, arhivistică, found footage și atâtea alte gânduri și maniere de-a face un astfel/altfel de cinema abia așteptau să-și depășească eterna condiție de precedent local. Discuția abia acum va începe, în mai puțin de trei ore – și se anunță a fi bună.
Criticul de film Călin Boto, curator asociat, în legătură cu selecția de filme din Competiția Națională BIEFF 2022
Cele 12 filme incluse în cadrul Competiției Naționale de Scurtmetraj vor putea fi vizionate în cadrul a două programe distincte, care vor fi prezentate pe 1 octombrie, la Cinemateca Eforie. Scurtmetrajele propuse spre vizionare la această ediție vor surprinde spectatorii prin diversitatea subiectelor abordate, prin originalitatea discursului, dar și prin tehnicile inovatoare la care apelează autorii în realizarea lor.
Începând cu ora 18:00, spectatorii vor urmări în premieră internațională A.I. Poetries of Female and Non-female Beings in Gas Stations at Night, un documentar experimental semnat de Cristina Iliescu care explorează aspecte ale experienței feminine și non-binare folosindu-se de intermedierea virtuală, și vor descoperi Dancen (r. Corina Adrian), recent prezentat la Oberhousen, în care un grup de dansatori coregrafiază ideea comunicării nefuncționale.
În For You Can See No Other, Thea Lazăr folosește animația 3D pentru a parcurge o istorie anume a artei: picturile făcute de bărbați în care femeile se privesc în oglindă pentru a părea „vanitoase”, iar în Being Nina (r. Adina Mocanu), o gospodina rusă cu puteri telekinetice devenită celebră în timpul Războiului Rece, ne relatează povestea „adevărată” a vieții ei plasată în sudul României, într-un univers paralel.
O conversație telefonică despre o relație trecută oferă o perspectivă intimă asupra sentimentului de neapartenență în Maybe there is no distance, filmul Letiției Popa, în timp ce Archival Study (Portraits) abordează memoria și apartenența prin prisma unor filmări pe 8mm, făcute în mare parte de tatăl regizorului Răzvan Anton, de-a lungul anilor ’70 și ’80.
De la ora 21:00, cel de-al doilea program de scurtmetraje românești aduce în premieră internațională When Flamingos Fall from the Sky, cel mai nou film al regizorului Dragoș Hanciu.
Alina Manolache revine la BIEFF cu 3 Dialogues About the Future, un scurtmetraj în care trei roboți discută despre viață și despre ce înseamnă să fii om. Filmul este prezentat în premieră internațională la BIEFF, concurând atât în cadrul Competiției Naționale, cât și în cadrul Competiției Internaționale de Scurtmetraj.
Un experiment milenial prin excelență, Rural Rumor (r. Chrystèle Nicot, Antoine Alesandrini) urmărește viețile a doi țărani moderni, avatare digitale în carne și oase, care se vor întâlni întâmplător, în mod surprinzător. În Cutting Hand, Alexandra Tatar ne oferă un loc la masa la care ea și mama ei, muncitoare sezonieră, își savurează cina după o zi de muncă.
Spectatorii vor mai avea ocazia vadă Lost Footage (r. Adrian Țofei), un film found footage făcut din material negăsit, dar și Faulty Technologies (r. Sabina Suru), o lucrare cu valențe abstracte în care coregrafia unor mâini traversează imaginile neclare ale tehnologiilor defecte, semn că sensul în cinema se contruiește adesea din imperfecțiuni formale.