„E cool să fii pe COOLsound” a avut loc la CREART (Teatrelli), miercuri, pe 19 aprilie.
Una dintre noile direcții de dezvoltare anunțate ale COOLsound este promovarea reprezentanților așa-numitei Generații Z, viitori artiști, absolvenți ai facultaților de arte, sau încă masteranzi ori doctoranzi, aflați la început de carieră sau care încă își caută drumul.
„La un moment dat, în pandemie a apărut întrebarea dacă meseria noastră mai este relevantă. A fost o surpriză neașteptată că am fost contactat de inițiatorii COOLsound și că JTI s-a implicat în sprijinirea artiștilor. Artiștii au nevoie să fie liberi, să fie înțeleși, pentru a putea merge mai departe într-o societate deschisă, cu mai multe păreri”, a spus Arcadie Rusu, coregraf și dansator, la conferința de presă în care s-au anunțat direcțiile pentru 2023 ale ”COOLsound – online despre scena independentă românească / COOLsound – online about the Romanian independent stage”, proiect bilingv de susținere a tinerilor artiști liber profesionişti.
„La un moment dat, în pandemie a apărut întrebarea dacă meseria noastră mai este relevantă. A fost o surpriză neașteptată că am fost contactat de inițiatorii COOLsound și că JTI s-a implicat în sprijinirea artiștilor. Artiștii au nevoie să fie liberi, să fie înțeleși, pentru a putea merge mai departe într-o societate deschisă, cu mai multe păreri”, a spus Arcadie Rusu, coregraf și dansator, la conferința de presă în care s-au anunțat direcțiile pentru 2023 ale ”COOLsound – online despre scena independentă românească / COOLsound – online about the Romanian independent stage”, proiect bilingv de susținere a tinerilor artiști liber profesionişti.
Proiectul COOLsound – online despre scena independentă românească, realizat de Pro Contemporania cu sprijinul JTI, partener The Culture Club a fost inițiat în anul 2021 şi conține producţii reprezentative pentru artiştii implicați, filmate profesional și reunite pe canalul youtube procontemporania și platforma www.COOLsound.ro. Proiectul cuprinde fișe bilingve, în română și engleză, fotografii și conținut video: un moment artistic solo și un interviu – declarație, prezentări multimedia complexe, veritabile cărți de vizită ale artiștilor, accesibile prin www.COOLsound.ro.
„Proiectul a pornit de la o discuție, în pandemie, cînd artiștii traversau momente dificile. Proiectul a apărut dintr-o necesitate, de a comunica cu publicul acolo unde acesta se mutase, în online. Între timp, COOLsound a crescut și e pe cale să se transforme într-un instrument de referință, un dicționar online al scenei independente din România. COOLsound continuă, s-au realizat aproape 50 de prezentări ale unor artiști care la momentul participării pe platform erau artişti independeni, unii sunt şi acum. Intrați pe coolsound.ro, pentru că veți descoperi creații de valoare, artiști care au ceva de spus, aflați într-o anumită etapă a dezvoltării lor”, a declarat Oltea Şerban-Pârâu, coordonatorul proiectului.
„Îmi place libertatea. Și pentru mine pandemia a fost o experiență dificilă, o perioadă de introspecție. Cred că am devenit un alt soi de om și am continuat să evoluez”, a adăugat Alex Ștefănescu, actor și musician, participant în COOLsound.
„Deși nu mai sunt freelancer, așa cum eram la momentul în care am intrat în proiect, sunt recunoscător că am un job care-mi oferă libertate și independență. COOLsound a fost în perioada pandemiei singura variantă pentru artiștii independenți”, a spus Cornelius Zirbo, violoncelist, prezent pe platforma COOLsound.
Ovidiu Miculescu (The Culture Club), consultant artistic al proiectului a subliniat rolul important al colaborării în realizarea platformei: „au colaborat entități private cum e JTI și Asociația culturală Pro Contemporania și entități publice – CREART, ARCUB, Tinerimea Română. Fiecare a înțeles că are o contribuție importantă în această construcție și a ajutat la finalizarea ei. Îmi doresc ca artiștii prezenți pe COOLsound să evolueze, să crească și să-i văd – independenți sau angajați – dar pe marile scene din țară sau din lume”.
Așa cum a remarcat Irinel Anghel, compozitor și muzicolog : “în domeniile vocaționale libertatea este esențială”. „Mulți artiști au ales calea independenței, care nu e ușoară, dar oferă ocazia de a-ți folosi potențialul la maximum. Avem șansa de a fi cea mai bună versiune a noastră atunci când facem ceea ce ne place. Am văzut acest Dicționar COOLsound cum crește, capătă consistență și oferă un echilibru vieții noastre culturale. Și înainte de pandemie a existat un dezechilibru, iar problemele nu sunt rezolvate. De aceea, continuarea COOLsound e foarte utilă. Mai sunt mulți artiști independenți care au nevoie de sprijin și recunoaștere în carierele lor. Cred că are efecte pe termen lung, de incluziune, adică invită în cetate ceea ce este util cetății, fără a-i altera esența”.
„Am fost parteneri ai proiectului încă din 2021, când o parte din filmări s-au desfășurat în spațiul Teatrelli. Mă bucur că din ceva atât de negativ cum a fost pandemia, s-a născut un proiect atât de bun, cum e COOLsound. Nici noi nu avem o echipă artistică angajată, lucrăm cu artiști independenți. Am colaborat și la alte proiecte susținute de JTI, „De vorbă cu tine” sau proiectul desfășurat în vitrinele galeriilor Galateca”, a spus Roxana Lăpădat, director artistic Teatrelli.
„Discuția de la care a pornit COOLsound a avut loc într-o perioadă în care începusem să ne sufocăm, sălile de spectacol se închideau, iar artiștii nu mai aveau unde sluji iluziilor întrupate. Un proiect e în esență ceva limitat, dedicat unui scop. Iar acesta venea ca o formă de eliberare, în interiorul unei limitări din ce în ce mai stricte. Am urmărit realizarea unor puncte de referință, să poată fi găsite fișele artiștilor ca într-o bibliotecă, în sertare, pe categorii. Poate ați observat că pe COOLsound există mai multe interpretări ale personajului Nina, din „Pescărușul” de Cehov. Dacă la un moment dat cineva va avea nevoie de un anumit tip de interpretare, îl va putea găsi pe această platformă. Un proiect e definit și de parteneriate și de direcțiile sale de viitor. Cred că acest proiect online are viitor, pentru că cei din generația de artiști care urmează, Generația, Z sunt independenți prin excelență și digitali prin excelență, deci li se potrivește. Așadar, e „cool” să fii pe COOLsound”, a concluzionat Gilda Lazăr, Director în cadrul JTI România.
Filmările pentru COOLsound s-au desfășurat în sălile CreART, ArCuB, la Universitatea Națională de Muzică din București și la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, producţiile fiind semnate de Virgil Oprina – director de imagine / montaj. Spaţiul online al platformei a fost creat de Andrei Crăciun. La realizarea proiectului a contribuit în calitate de coordonator Oltea Şerban-Pârâu. Consultant artistic al proiectului este Ovidiu Miculescu, iar din partea JTI s-a implicat nemijlocit în finalizarea platformei Gilda Lazăr, director Corporate Affairs și Comunicare.