Skip to content Skip to footer

„CU OCHII MINȚII”: Educație întrupată pentru persoane cu deficiențe de vedere

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului „CU OCHII MINȚII”. Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie – noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și beneficiază de parteneriate esențiale cu Școala Gimnazială Specială pentru Deficiențe de Vedere, Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația pentru Dezvoltare Urbană și Universitatea București.

În centrul proiectului „CU OCHII MINȚII” stă angajamentul de a oferi un program integrat și adaptat nevoilor a 20 de copii cu deficiențe de vedere, facilitând dezvoltarea personală și socială prin artă și terapie. Alături de acești copii, 10 profesori vor avea oportunitatea de a explora noi metode de abordare a tehnicilor creative, în timp ce 10 studenți de la Universitatea București vor participa la program, efectuând ore de practică și îmbogățindu-și astfel cunoștințele și experiența în domeniul terapiilor expresiv-creative.

Punctul culminant al proiectului va fi realizarea unei expoziții inovatoare, unde lucrările create de copii vor fi expuse. Pe lângă acestea, o parte din expoziție va fi constituită din tablouri celebre redate prin imagini tactile. Această expoziție va fi special concepută pentru a fi accesibilă și persoanelor cu deficiențe de vedere, oferind o experiență culturală și artistică inclusivă și diversificată. Aceasta reprezintă o premieră în domeniu și subliniază angajamentul Asociației Entuziart față de promovarea accesibilității culturale pentru toți.

„CU OCHII MINȚII” se diferențiază de terapia ocupațională tradițională prin concentrarea pe explorarea și valorificarea proceselor creative și expresive pentru facilitarea comunicării, exprimării emoțiilor și autocunoașterii. Programul include un spectru larg de ateliere creative, destinate nu doar copiilor, ci și profesorilor care lucrează cu aceștia, oferind formări scurte menite să încurajeze adoptarea unor noi abordări în lucrul cu persoanele cu deficiențe de vedere.

Echipa proiectului „CU OCHII MINȚII” este alcătuită din profesioniști de renume național și internațional:

Kathy Dymoke, directoarea companiei de dans TouchdownDance UK, și Jamus Wood, renumiți pentru experiența lor bogată în dans terapie, vor contribui la dezvoltarea abilităților de comunicare non-verbale și la exprimarea emoțională prin mișcare printr-o formare scurtă în București.

Prof. Dr. Uwe Herrmann din Germania, un lider în domeniul art terapiei pentru persoane cu deficiențe de vedere, va aduce o perspectivă valoroasă asupra utilizării artelor și a modelajului în terapie.

Angelica Postu, fondatoarea Asociației Române de Muzicoterapie ce oferă expertiză pe zona de muzicoterapie.

O echipă de psihoterapeuți, art terapeuți, dans terapeuți, psihologi și artiști cu experiență extinsă în lucrul cu persoane vulnerabile sau cu nevoi speciale, care vor asigura un mediu sigur, în care toți participanții se vor integra perfect și se vor simți încrezători sa se exprime, vor fi valorizați.

Asociația Entuziart, prin acest proiect, se angajează să ofere persoanelor cu deficiențe de vedere oportunități unice de exprimare și dezvoltare personală, depășind barierele convenționale ale educației și terapiei. Integrarea artelor și mișcării în procesul terapeutic deschide noi orizonturi în percepția potențialului creativ și expresiv al fiecărui individ, promovând în același timp incluziunea și diversitatea.

Această inițiativă marchează un pas important în direcția unei societăți mai deschise și accesibile, unde arta și terapia se îmbină pentru a crea un mediu îmbogățitor pentru toți.

Pentru mai multe informații despre proiect și cum puteți contribui sau beneficia de acesta, vă invităm să contactați Asociația Entuziart la asociatia.entuziart@gmail.com sau website.

Proiectul „CU OCHII MINȚII” este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Lasă un comentariu