Într-o instalație participativă în care atât tu, cât și partenerul de „Drawing Exercises”, sunteți conectați la câte un senzor care vă înregistrează nivelul de stres, ritmul cardiac și mișcarea în spațiu, pentru a putea desena doar dintr-un sincron emoțional, cercurile sunt mai curând elipse și casa de la țară, o mâzgăleală experimentală.
După participarea la „Drawing Exercises” care aduce aminte de joaca de a desena soarele în colțul paginii și păsările, într-un „V”, am stat de vorbă cu Claudia Schnugg, una dintre cercetătoarele din spatele proiectului de la NOVA Festival 2023, despre cum funcționează instalația care-ți traduce datele biometrice în linii tremurate, pe ecran, dar și despre feedback-ul mai puțin așteptat al participanților la instalație. Pornind de la un studiu sociologic despre reacțiile corpului la tehnologia digitală, creatorii proiectului au intenționat, în principal, două lucruri – să creeze o structură în care publicul devine performerul, desenând din mișcări corporale, și să fie în doi, cu imposibilitatea de a desena fiecare, în propriul colț de ecran.
După ce Claudia Schnugg și Daniela Brill au tras concluzia că, indiferent de gimnasticile mentale pe care le facem, corpul are un rol extrem de important în a căuta, chiar și de unul singur, sensul din experiențele noastre, teoria s-a întâlnit cu practica. Inspirate de concertul creat de Antoni Rayzhekov, în care instrumentele a cinci muzicieni rămâneau mute dacă artiștii nu reușeau să transmită aceleași date senzorilor biometrici, l-au întrebat dacă poate programa un sistem pentru două persoane, care să forțeze participantul nu doar să își simtă corpul în mișcare, ci și să intre pe aceeași lungime de undă cu mișcarea celuilalt. „Am vrut ceva similar acestui proiect, dar accesibil pentru oricine – ceva care să nu fie atât de solicitant precum ar putea fi pentru un performer și astfel, să îți permită să te joci”, povestește Claudia.
Parametrii „Drawing Exercises”: mișcarea, pulsul și nivelul de stres
Această joacă funcționează pe cinci nivele, dintre care primele două (desenează o linie orizontală și desenează o linie verticală) sunt mai degrabă de acomodare, un prilej pentru a înțelege cu pași mici cum să te coordonezi cu partenerul. Și, implicit, apelează doar la senzorul de mișcare care citește aceleași date ca un telefon mobil, atunci când deschizi Google Maps. Înregistrează direcția în care te uiți, cea în care te miști și ritmul cu care o faci. Cum poți să faci o linie dreaptă, fie ea orizontală sau verticală? Unul se mișcă, iar celălalt stă pe loc.
Întrebată dacă s-au gândit să facă limbajul vizual să depindă de mai mulți parametrii, Claudia spune că procesul de învățare ar fi devenit prea complex. „Cu cât poți să desenezi în mod direct mai puțin, cu atât te poți concentra mai mult pe a-ți conștientiza mișcările și pe lucrul cu celălalt”. Ceea ce îi interesa în faza asta a proiectului nu era criptarea mecanismului, ci să oblige cele două persoane să depindă una de alta.
„Unii au încercat să danseze unul cu altul, unii s-au ținut de mână, iar alții s-au enervat foarte tare”
Destul de intuitiv, tendința pe parcursul primelor două nivele este să vorbești despre rezultatul mișcării mult mai mult decât să te miști. Claudia afirmă că este totuși mai greu să analizezi trigger-ele liniilor decât pur și simplu să experimentezi, dar „asta nu este ceva cu care suntem obișnuiți când vine vorba de tehnologie. Așa că devine mai complicat să convingi cei doi oameni să interacționeze unul cu celălalt decât să pui cap la cap algoritmul”. Așa apare cel de-al treilea nivel și anume cercul, care poate fi realizat doar mișcându-vă în sincron.
Creatorii instalației s-au gândit că, după ce primele două nivele participanților li s-a clarificat limbajul vizual prin care fiecare dintre ei influențează traiectoria liniilor pe ecran, dar au și primit cotul de a găsi un balans comun, era nevoie și de niște interferențe. „Ăsta este punctul în care începi să te prinzi cum funcționează, dar pentru a păstra impulsul de a căuta în continuare, era necesar să se întrebe ce s-a schimbat, de ce instalația nu mai funcționează exact așa cum se așteptau de la ea”. Atunci, pentru cel de-al patrulea nivel (desenați un peisaj), Antoni a propus un tremurat al liniei, dependent de nivelul de stres. „Coincide chiar și cu felul în care ne-a obișnuit viața reală. Atunci când ești stresat, liniile tale devin tremurate. În plus, îți arată cum răspunzi la schimbare”.
„Am întrebat oamenii dacă s-au atins în timpul exercițiilor. Unii ne spuneau că nu ținându-se de mână. Nici nu-și dădeau seama că au simțit inconștient nevoia să se apropie.”
Sigur că prima schimbare fiind legată stres (sau sub cât de multă presiune te-ai putea simți), exista riscul ca oamenii să devină anxioși. „Se întrebau ce au făcut, de ce acum linia se comportă diferit, nedându-și seama că este despre nivelul de stres”. După Claudia, partea cea mai interesantă în această etapă era să ai un feedback atât de vizual al emoțiilor tale și să vezi felul în care el îți exagerează trăirea. Însă oricât de straighforward suna pentru creatorii proiectului sarcina în sine de a desena un peisaj, se pare că aici s-au blocat cele mai multe persoane, dar nu pe mecanici. Ce înseamnă un peisaj, la ce te aștepți de la mine? Printre munții, lacurile sau hărțile care s-au desenat, oricât de Paint-like, au fost totuși și persoane care s-au ambiționat să reproducă peisajul din ultima lor vacanță sau de pe prispa casei de la țară.
Ultimul nivel – poți desena doar sincronizându-ți bătăile inimii
Odată ajuns la ultimul nivel, punctul roz de pe ecran nu mai lasă urme și apar două inimi în colțurile din dreapta și stânga care pulsează în alb și gri. Plasatoarea îți explică cum, din acest punct, poți desena doar dacă îți sincronizezi bătaia inimii cu a celuilalt, caz în care ambele inimi digitale se înroșesc. Așa ai de desenat o casă. „Cel mai frumos rezultat apărea atunci când oamenii începeau să danseze pe aceeași muzică. Deși sunt mai multe strategii pentru a-ți sincroniza bătăile, inevitabil tehnica asta aducea cele mai multe linii”.
Cu toate că aproape niciodată nu-ți bate inima în același ritm cu al celeilalte persoane, chiar și dacă se întâmplă în mod accidental, pentru un moment, ai deja o linie. Cea mai comună abordare a fost aceea de a sta pe loc, de a aștepta până când bătăile se sincronizează și a se repoziționa pentru următoarea linie. Pe de altă parte, mulți dintre participanți au lăsat complet deoparte intenția de a desena o casă și s-au concentrat exclusiv pe ceea ce părea mai greu, să-și aducă inima la același ritm. Alții nu s-au sincronizat deloc până la finalul jumătății de oră alocate.
Proiectul „Drawing Exercises”, realizat de Antoni Rayzhekov, Claudia Schnugg și Daniela Brill, face parte din selecția NOVA Festival 2023 și este deschis pentru sign-ups până pe 30 septembrie.
