Știu cum e să-ți dorești să înveți ceva nou, că doar nu demult am avut o pandemie care să ne îndemne pe toți să încercăm să facem pâine cu maia și câte și mai câte. Și tot în urma acestei pandemii, știu cum e și să te apuci de o activitate, în căutare de sens, de evoluție, numai ca să te trezești la fel de… tine însuți, după n încercări diferite.
Și totuși, în pofida acestui scepticism, când am aflat despre cursul Meaningful Scripts, inițiat de Andra Hera, s-a activat din nou acea poftă de (auto)cunoaștere în mine și din ea au decurs și o sumedenie de întrebări, pe care am avut ocazia să le pun, pentru edificarea noastră a tuturor.
M.L.: Dincolo de aspectele tehnice, de constrângerile specifice ale formatului, care crezi că este diferența esențială între un curs de scriere creativă pentru proză și cursul tău de scriere de scenarii de film?
A.H.: Cursul pe care îl susțin combină uneltele specifice scrierii unui scenariu de film cu scrierea autobiografică, explorând relația cu noi înșine și cu poveștile care ne-au marcat. Cum ne percepem prin intermediul lor? Ce ne spunem despre noi înșine? Și cum putem ajunge dintr-o poziție de victimizare sau de critică într-o postură de ”creator”?
Apoi, aș spune că principala diferență este legată de faptul că, de la o ședință la alta, pe lângă informațiile care țin de tehnica unui scenariu, facem exerciții de ”storytelling” orientate către antrenarea capacității de vizualizare a unei povești și a gândirii cinematografice. În cinema, scrisul este mai puțin despre cuvinte în sine, și mai ales despre a crea imagini și sunete evocative, apte să se ”întrupeze” într-o poveste și în personaje vii, credibile, memorabile. Fără asta, frumusețea cuvintelor, a stilului, chiar dacă ajută, nu te salvează. Cursanții învață cum să structureze o poveste și să o articuleze astfel încât ea să aibă un impact cât mai puternic asupra celorlalți.
Cursul are și o parte care pentru mine este foarte importantă și care privește, așa cum menționam mai sus, relația cu noi înșine. Cred că potențialul nostru creativ este în mod hotărâtor influențat de felul în care ne raportăm la noi. Putem avea lucruri valoroase de spus, sensibilitate, putem fi plini de imaginație și totodată să ne sabotăm, reducând lucrurile astea la tăcere sau la niște șoapte pe care să nu le bage nimeni în seamă. Nici măcar noi.
De aceea, de-a lungul primei părți a cursului, ne concentrăm asupra găsirii poveștilor puternice pe care participanții le au înăuntrul lor (uneori fără să știe) și asupra vizualizării lor, scoțând la lumină detalii și elemente cinematografice. Eu nu mă orientez musai asupra poveștilor bazate pe intrigă, mă interesează foarte mult poveștile așa-numite ”character-driven”, bazate pe personaje. Ceea ce mi se pare fundamental este să îi ajut pe cursanți să își găsească propria viziune, să își manifeste propria sensibilitate, nu să se plieze unui tipar.
M.L.: Cât de multidisciplinar trebuie de fapt să fie un scenarist?
A.H.: Cred că scrierea de scenarii poate să ne îmbogățească profund, deschizând percepția și atenția către imagini, sunete, mecanisme psihologice – detalii din jurul nostru pe care, în mod normal, nu le-am observa. Cu alte cuvinte, cred că ne poate îmbogăți considerabil experiența de viață în multe feluri. În mod fundamental însă, cred că un scenarist are nevoie să își exerseze abilitatea de a construi povești și personaje. Asta presupune, printre altele, să fii foarte atent la tine și la ceilalți, să observi cu multă atenție universul în care trăiești.
M.L.: Între calitatea scenariului și abilitățile de networking ale scenaristului, care dintre ele crezi că poate împinge un proiect de film mai aproape de realizare?
A.H.: Eu cred că de cele mai multe ori, calitatea scenariului. Aleg să cred asta.
M.L.: Cursul tău este compus din patru module, care abordează progresiv diferite etape ale scrierii și diferite provocări ale fiecăreia dintre ele. Cum ai decis să dozezi informațiile astfel, care este ierarhia de la care ai pornit?
A.H.: Mi-am imaginat munca pe care o avem de făcut așa cum ai construi o casă: mai întâi faci fundația, construiești o structură solidă, apoi începi să o umpli. În cazul cursului, partea tehnică legată de forma și structura unui scenariu merge mână în mână cu sondarea interioară și cu exerciții de stimulare a creativității narative. Scopul este de a găsi împreună cu participanții acele povești care îi ”bântuie”, care le ”umblă” pe dinăuntru, într-un fel mai mult sau mai puțin conștient. Apoi, pe măsură ce își însușesc formatul de scenariu, începem să cernem aceste povești până ajungem în cazul fiecăruia la una anume. De acolo, continuăm cu ”cărămizile”, adică tot ceea ce înseamnă scrierea unei premise, a unui sinopsis, conturarea personajelor și apoi scrierea secvențelor. La fiecare pas, cursanții primesc feedback astfel încât să poată progresa constant și să înțeleagă în profunzime ce presupune munca lor.
M.L.: În cercurile literare se spune adeseori că proza scurtă poate fi mai dificil de scris decât romanul, fiindcă totul trebuie să fie mai concentrat, mai bine focalizat pe esențial. Crezi că lucrurile stau la fel și în cazul scurt metrajului?
A.H.: Nu, nu cred deloc asta, dimpotrivă. Cred că un lungmetraj cere mult mai multă răbdare și lucru. Atunci când știi cum funcționează lucrurile, atunci când ți-ai antrenat abilitatea de a spune povești în acest format, cred că poți ajunge să scrii un scurtmetraj cu o relativă ușurință, fără să treacă anii, așa cum se întâmplă de obicei la lungmetraj.
M.L.: De ce crezi că filmele de scurt metraj sunt atât de dificil de văzut de publicul larg, în afara circuitelor de festival? De ce nu un Netflix pentru scurtmetraje?
A.H.: Cred că e mai complicat să atragi spectatorii, să aduci oamenii în sală. De obicei, scurtmetrajele sunt privite ca un exercițiu de pregătire pentru lungmetraj. Unele dintre ele pot fi însă mai valoroase sau mai curajoase decât un lungmetraj. Apoi, un calup de scrutmetraje te provoacă să sari dintr-un univers în altul. Lucrul ăsta poate fi extrem de interesant ca experiență însă nu îți permite la fel de mult să te adâncești într-o poveste.
Cred că există deja platforme de acest fel, inclusiv Netflix, care includ din ce în ce mai multe scurtmetraje în portofoliul lor.
M.L.: Spune-mi despre modul în care te raportezi la videoclipul muzical? Ce are în comun cu scurt metrajul? Ce diferă? Un participant la cursul tău ar putea propune un scenariu de videoclip?
A.H.: Videoclipul muzical oferă o libertate mult mai mare pentru simplul fapt că nu are nevoie de o poveste cu început, mijloc și sfârșit care să aibă sens. Și nici de construirea unor personaje. Nu se bazează pe o coerență narativă. De asemenea, nu se bazează pe acest liant care este cauzalitatea, adică legătura cauză-efect dintre secvențe. Într-un videoclip, poți jongla mult mai liber cu planurile temporale și cu spațiile. Sigur că poți crea o poveste sau mai bine zis, aparența unei povești, însă cred că miza este aceea de a obține un impact senzorial, în primul rând.
La curs însă lucrăm cu scenarii de film.
M.L.: Dezvoltarea personală, sau auto-descoperirea, analiza psihologică, acestea par a sta la baza cursului pe care îl propui. Crezi că explorarea limbajului scenaristicii ar putea ajuta o persoană, chiar dacă alege să nu se apropie până la urmă de industria de film?
A.H.: Da, cred asta. Pentru că am văzut, din proprie experiență, cât de mult te transformă, cât de ”empowering” este scrierea unei povești inspirate dintr-o experiență care ne-a marcat. Scenariul îți cere în ultimă instanță să te pui în papucii spectatorului și să te distanțezi de povestea ta, să ieși din ea și să o privești cu alți ochi. Și când spun asta, nu înseamnă că toată lumea scrie la curs despre experiențe traumatizante. Apoi, nu înseamnă că toate scenariile sunt strict autobiografice. Poate fi vorba de o temă care e importantă pentru tine, pe care simți cu adevărat nevoia să o explorezi și care are rădăcini în propria viață. Uneori, e vorba pur și simplu despre ceva din noi cu care nu suntem împăcați, ceva care ne roade și care poate naște o poveste. Alteori e vorba despre o relație dureroasă pe care căutăm să o înțelegem și nu reușim. Cred că unealta asta este extraordinar de puternică în acest sens, în a ne aduce claritate și a ne deschide către ceilalți.
De aceea, unul dintre lucrurile asupra cărora mă concentrez de-a lungul cursului este de a ajuta pe fiecare dintre participanți să ducă scenariul la bun sfârșit.
Acestea fiind spuse, ceea ce îmi doresc este ca la final, fiecare să aibă informațiile și antrenamentul necesar astfel încât să poată merge mai departe și să se apropie de industria de film, dacă e interesat să facă asta.
M.L.: Regizor, producător, scenarist, absolventă de drept – le vezi pe toate acestea ca pe roluri diferite pe care trebuie să le joci la un moment dat, sau ca pe fațete ale aceluiași întreg? Cum le echilibrezi, pe care le preferi?
A.H.: În mod cert, în cinema, aș prefera să mă rezum la regie și scris scenarii. Fiecare dintre ipostazele pe care le menționezi cere stări și emoții foarte diferite. Pe mine, când lucrez la un scenariu, mă ajută cel mai mult liniștea și să fiu cât mai departe de ceea ce ”trebuie” făcut. Să pot să trăiesc pe dinăuntru experiențele despre care scriu, lucru care cere timp și spațiu mental. Nu e ușor. În viața de zi cu zi sunt multe lucruri care ”trebuie” făcute, adesea într-o stare de urgență. Am învățat treptat să-mi organizez viața, timpul și să-mi disciplinez mintea astfel încât să creez spațiu mental pentru scris și să las cât mai puțin loc pentru lucruri care m-ar putea distrage. Cum să ne canalizăm focus-ul către creație și scris într-o lume în care parcă totul e făcut să ne distragă, e unul dintre subiectele pe care eu le consider esențiale și pe care le abordez recurent la curs.
Apoi, mi-a trebuit timp să înțeleg că ori de câte ori ne propunem să creăm, aducând astfel ceva cu totul nou în lume, se activează cele mai profunde frici și credințe limitative pe care le purtăm în noi. A fost nevoie să învăț să gestionez lucrul ăsta pe propria piele. În cazul meu, dificultatea cea mai mare a fost de a-mi duce proiectele la capăt. Nimic nu era suficient de bun, trebuia ori să rescriu la nesfârșit, ori să încep altă poveste, alt scenariu, alt proiect. A fost nevoie de multă muncă cu mine însămi astfel încât să las acele voci interioare să vorbească singure și să le ignor. Procesul ăsta mi-a adus însă o cu totul altă relație cu mine însămi și cu munca mea. A fost extrem de valoros.
M.L.: Spune-mi despre proiectele la care lucrezi, în paralel cu acest curs și în măsura în care poți face dezvăluiri.
A.H.: Dezvolt în acest moment două scenarii de lungmetraj. Fiind niște ”organisme” încă supuse schimbării, aș prefera să nu vorbesc despre ele în stadiul ăsta. Am participat la câteva workshopuri de dezvoltare cu ele, unul dintre acestea fiind rezidența Pustnik, pe care o recomand cu toată inima.
E important însă că în ambele proiecte mă regăsesc și mă redescopăr. Simt că am ajuns la acele rădăcini care fac ca un scenariu să fie înainte de toate profund relevant pentru mine și pentru transformarea mea interioară.
Pe mine unul, Andra m-a convins cu vârf și îndesat. Detalii legate de cursul Meaningful Scripts, cât și de alte proiecte, concepte și aspecte ale carierei Andrei, accesați site-ul ei. Înscrierile sunt deschise până pe 5 aprilie, iar experiența se promite revelatoare.
