Pe 19 iunie de la ora 19:30, în Expirat, trupa irlandeză Villagers revine în România în turneul de promovare al celui de-al șaselea album de studio, That Golden Time. Organizat de OneDay, concertul va fi deschis de Ana Coman și promite o atmosferă intimă, cu povești emoționante și muzică plină de candoare.
I-am pus câteva întrebări lui Conor J. O’Brien, liderul trupei și autorul cântecelor și versurilor sale, dorind să înțeleg mai bine modul în care vede el lumea, arta și viața de muzician. M-am trezit cufundat într-o discuție profundă, uimitoare, plină de umor și de erudiție, prin care strălucesc modestia, inspirația și asumarea, ca niște ecouri ale muzicii lui atât de apreciate în întreaga lume.
Mircea Laslo: De la turnee alături de Tracy Chapman la zboruri și concerte ratate din pricina erupției acelui faimos vulcan din Islanda, sunt sigur că ai o grămadă de povești interesante de pe drum. Te rog, spune-ne și nouă una dintre ele, una epocală!
Conor J. O’Brien: Trupa și cu mine am fost aruncați într-o celulă de închisoare, peste noapte, în El Paso, Texas, din motive pe care n-am de gând să le dezvălui. Tocmai mâncasem foarte multă mâncare mexicană într-un bar din apropiere și nu exista decât o toaletă, în colțul celulei minuscule. A fost o cale interesantă de a ajunge să-l cunoaștem mai bine pe noul nostru manager de turneu!
Mircea: Recent ți s-au publicat versurile și lucrările de artă într-un volum superb („Passing a Message”). Te rog să-mi povestești mai multe despre acest proiect: cum a început? Cum te-a făcut să te simți? Din punctul tău de vedere, există vreo diferență între versuri scrise pentru muzică și poezie?
Conor: În general, eu văd muzica și cuvintele ca făcând parte din același lucru; îmi este greu să le separ, așa că mereu mă surprinde când cântecele au un anumit înțeles poetic. Am o mulțime de carnete pline cu idei, schițe, desene, cântece neterminate. Aproape că s-a dovedit prea dificil să aleg ce anume să includ în volum, dar am reușit până la urmă. A fost o plăcere să lucrez cu editura Faber și ador cartea rezultată.
Mircea: În această toamnă Villagers va susține un număr de spectacole sărbătorind universul muzical al filmelor lui David Lynch. Așa că vreau să-ți pun o întrebare puțin sucită: care sunt top trei cineaști (sau filme) care ți-au influențat modul de a scrie cântece?
Conor: Bună întrebare! David Lynch este fără îndoială în top 3. Arta sa mă inspiră atât de tare și am atâtea amintiri grozave din perioada în care îi descopeream încetișor opera, când eram mai tânăr… Îmi place modul în care el plăsmuia aceste spații psihologice în care privitorul poate visa și crea la rândul lui. Filmele lui Sergio Leone au avut și ele o mare influență asupra mea; viziunea sa uriașă și disciplina sa artistică sunt copleșitoare, cât și integrarea profundă a compozițiilor și sound design-ului realizate de Ennio Morricone, toate acestea sunt uluitoare pentru mine. Eu adeseori încerc să-mi „vizualizez” cântecele pe măsură ce le scriu; uneori mă simt de parcă aș scrie coloana sonoră a unui film care nu există. Când eram copil, prima oară când m-am îndrăgostit de muzică s-a întâmplat datorită animațiilor timpurii ale lui Don Bluth, ca „O aventură americană”, „Tărâmul uitat de timp” și „Toți câinii ajung în Rai”. Chiar visam aceste filme și coloanele lor sonore și îmi închipuiam propriile mele filme și muzica lor. Cred că asta încerc să fac, chiar și acum.
Mircea: Simți că ai fi putut urma vreo altă cale, că ai fi putut deveni altceva decât muzician și cantautor? Simți vreun astfel de dor sau de curiozitate? Ce te face să alegi muzica în fiecare zi?
Conor: Există un citat frumos din Albert Camus: „Munca unui om nu este altceva decât această călătorie lentă pentru a redescoperi, prin ocolurile artei, acele două sau trei imagini mărețe și simple în prezența cărora inima i s-a deschis pentru prima dată.” Simt că aceste cuvinte rezumă vocația artistică; nu există cu adevărat o alegere, decât aceea de a urma această lumină, indiferent cât de vag ar suna ce spun.
Mircea: De la Sinéad O’Connor la Bono și la Kneecap, artiștii irlandezi sunt adeseori în prima linie a discursului politic, campioni ai unor cauze personale. Ai fost și tu un astfel de campion, pentru comunitatea LGBTQ+. Cum se amestecă arta și politica în viziunea ta?
Conor: Cred că este o căsnicie complicată. Eu sunt interesat de motivațiile omenești și de dinamicile de putere din spatele mișcărilor sociale. Arta este ceva sacru, care poate explora nuanțe și mașinațiuni profund înrădăcinate. Există corupție în absolut fiecare mișcare de masă. Eu văd arta ca având un efect de lubrifiere socială, dar arta însăți poate fi coruptă de politică și vice-versa. Însă distilarea variilor forme de frumusețe este un efort valoros.
Mircea: Cum se desfășoară procesul de a compune un cântec pentru tine? Începi de la cuvinte, sau de la melodie? Cântecele țâșnesc din mintea ta, îmbrăcate complet în armură, sau trebuie să le convingi să iasă? Ridică puțin cortina, te rugăm, lasă-ne să aruncăm o privire!
Conor: Dacă mă vezi pășind pe stradă, de obicei voi fi fredonând ceva și înregistrând cu telefonul. Am pur și simplu o colecție nesfârșită de mesaje vocale. De cele mai multe ori, sunt niște sunete mormăite sau niște fredonări incoerente, dar uneori apar anumite cuvinte, iar atunci pot să încep să ancorez cântecul de ceva. Încerc să nu controlez în mod conștient direcția în care se îndreaptă; îmi doresc să mă surprind pe mine însumi în cadrul procesului și îmi doresc să mă tulbur pe mine însumi totodată.
Mircea: Ești cunoscut pentru paleta la largă și intensă de interese diverse, care adeseori converg în muzica ta. Așa că te rog să-mi recomanzi o carte, un film și o lucrare de artă care te-au obsedat în ultima vreme. Sunt sigur că mulți dintre noi și-ar dori să te urmeze în aceste explorări.
Conor: Tocmai am terminat „Frica de libertate” a lui Erich Fromm. Este o carte focalizată asupra efectelor psihologice ale Revoluției Industriale și asupra conceptului de libertate personală. Citisem doar o altă carte de-ale sale, „Arta de a iubi”, care este și ea foarte bună. Acum citesc „Oglinda care deformează” de Jia Tolentino, care este o colecție de eseuri despre autoamăgire. Este foarte impresionantă prin varietatea sa de unghiuri de abordare.
Mircea: Cum a decurs prima ta întâlnire cu România? A lăsat urme? Amintiri dragi? Anxietăți proaspete? Fără menajamente, te rog!
Conor: M-am plimbat prin tot Bucureștiul timp de vreo cinci ore, în ziua mea liberă. A fost plăcut. Ascultam muzica lui George Enescu în căști în timp ce îi priveam statuia și am vizitat câteva din vechile biserici ortodoxe, din Centrul Vechi și până înspre suburbii. Aștept cu nerăbdare să mă reîntorc.
Mircea: Este ceva ce-ți dorești să fii întrebat mai des în interviuri? Ceva ce ți-ar plăcea să dezvălui, dacă ți s-ar da șansa?
Conor: Nu prea pot să răspund la această întrebare. Simt că eu sunt pe acest pământ ca să cânt cântece, nu să dau interviuri! Poate că îmi doresc să mi se ceară să cânt mai mult în timpul lor; să vorbesc mai puțin!
Biletele la concertul din 19 iunie de la București sunt disponibile aici, iar Villagers vor cânta și la Iași, pe 21 iunie, în cadrul festivalului Rocanotherworld.
*
👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
