Spectacolul lectură mi s-a părut mereu un gen al teatrului care ajută enorm scena independentă locală să crească și să acceseze noi teritorii de explorare și experiment.
În cadrul ediții din acest an a festivalului UNDERCLOUD sunt multe astfel de exemple, iar unul dintre cele care m-a vrăjit este „Scrisori către Doti”, un spectacol regizat de Amalia Iorgoiu, bazat pe scrisorile trimise de Radu Stanca soției sale Dorina „Doti” Stanca, sau mai degrabă pe subtextul lor sentimental extrem de profund. Am profitat așadar de ocazie pentru a sta de vorbă cu Ionuț Grama, actorul care dă glas acestor scrieri ale lui Radu Stanca și curentului emoțional turbulent din spatele lor.
Mircea Laslo: Ce parcurs extraordinar are Radu Stanca în „extratextul” spectacolului „Scrisori către Doti”!… De la generator de teatru și poezie, la soț iubitor exprimându-se în intimitatea scrisorilor și transformat la rândul lui în personaj dramatic. Cum s-au influențat variile aspecte ale vieții omului în compunerea personajului? Și cum ai reușit să-l „îmbraci”?
Ionuț Grama: Spectacolul este unul introspectiv, își propune să arate latura nevăzută a lui Stanca prin prisma relației lui cu soția. Mai mult decât atât, pătrundem adânc în mintea lui prin intermediul scrisorilor către Doti, deci îl surprindem cu precădere în momentele lui de singurătate, ceea ce îi amplifică sentimentele și dorul față de ea. Deci m-a interesat mai puțin persoana publică „Radu Stanca” sau viața profesională care l-a consacrat și mai degrabă universul interior, marcat de o iubire pe care încerca să o transpună permanent în cuvinte, idealizând-o. Cu toate astea, poezia și opera sa apar frecvent în spectacol, ca ilustrare a acestui univers în care soția (sau, mai degrabă, lipsa ei) părea să-l bântuie.
Mircea Laslo: Vorbim până la urmă de „rolul Radu Stanca”, sau cuvintele lui ți-au permis să treci într-un plan universal, ceva dincolo de individ, care ține de experiența umană universală?
Ionuț Grama: Oricine se poate regăsi în „povestea” acestui cuplu și orice spectator poate înțelege iubirea, singurătatea, dorința de celălalt, speranța reîntâlnirii. În același timp, avem de-a face cu un scriitor surprins în momente cheie ale existenței lui, deci mărturisirile sale tind să îmbrace o formă puternic lirică, romanțioasă, hiperbolizată. Întrevedem pe alocuri un cinism subtil și simțul umorului, dar, pe măsură de însingurarea „personajului” se accentuează, lipsa soției pare să îl ducă spre paroxism. De aceea cuvintele lui Stanca pot părea uneori prea „mari” pentru spectatorul din 2025. Dar nu m-am preocupat să-l aduc în prezent, ca apariție, manierisme etc., ci să-i regăsesc firul interior. Deci nu, nu joc „rolul Radu Stanca”.
Mircea Laslo: Cum se echilibrează energiile celor două personaje în spectacol? Doti vorbește prin intermediul scrisorilor ei înapoi către Radu, sau este recompusă dintre rânduri de Amalia Iorgoiu?
Ionuț Grama: Întreaga structură este meritul regizoarei Amalia, care a compus un posibil dialog dincolo de timp și spațiu între Doti în etate și un Radu Stanca al amintirilor ei, imaginat prin intermediul cuvintelor scrise către ea și a gândurilor ei. Este un „dialog energetic”, emoțional, mai degrabă decât unul în plan real. Am putea crede că totul se întâmplă în mintea lui Doti, sau că spiritul lui Radu este lângă ea, dar palpabilul și raționalul contează mai puțin în spectacolul nostru.
Mircea Laslo: Universul sonor al spectacolului este realizat de Luiza Zan – spune-mi te rog, cum a decurs această colaborare? A participat la repetiții alături de voi? Muzica a apărut odată cu spectacolul, sau a venit ulterior, potențându-l?
Ionuț Grama: Din păcate Luiza nu a putut participa activ la repetiții, dar a ținut legătura cu Amalia și au lucrat împreună la câteva bucăți muzicale și la reinterpretarea unor piese existente ale Luizei. Sunt prieten cu Luiza de mulți ani, ne-am tot dorit să lucrăm împreună, iată că am reușit să o facem în formula asta, chiar dacă nu ne-am fost alături fizic – ceea ce pune în oglindă în mod interesant chiar legătura dintre Doti și Stanca.
Mircea Laslo: „Scrisori către Doti” este un spectacol neconvențional din multe puncte de vedere, care nu sunt neapărat evidente. De exemplu, l-ați realizat în Casa Kerim, un spațiu locuit încă de spiritul unui cuplu de artiști remarcabili (Silvia Kerim și Mircea Veroiu). Sunt sigur că spectacolul a fost influențat și de acest spațiu emoțional. Cum ai simțit tu, ca actor, această influență a „Parfumeriei”?
Ionuț Grama: Casa spectacolului este „Parfumeria”, chiar dacă l-am jucat la Muzeul Național al Literaturii și acum, iată, în UNDERCLOUD. E o atmosferă specială și intimă acolo, care se pretează perfect pe genul ăsta de spectacol-lectură. Pentru mine, aceea este casa lui Stanca și a lui Doti, pur și simplu. Spațiul perfect pentru depănat amintiri și pentru creat amintiri noi.
Mircea Laslo: Ai o activitate impresionantă și ca actor de voce. Sunt curios dacă această experiență ți-a influențat lucrul cu textul în contextul acestui spectacol. Cadența vorbelor, textura lor te duc cu gândul înspre un glas anume al personajului Radu Stanca?
Ionuț Grama: Nu am lucrat la asta în mod conștient, nu mi-am propus sa creez o compoziție, ci mai degrabă să dau voce (și corp) unei amintiri. Dar am lăsat vocea să urmărească organic parcursul acestei apariții a lui Stanca prin intermediul scrisorilor, iar ea și-a găsit drumul potrivit.
Mircea Laslo: Dacă bine rețin, ați prezentat spectacolul și în cadrul ediției de anul trecut a Festivalului Scrisorilor, care are un public aparte. UNDERCLOUD este un festival mai „punk”, mai protestatar, mai degrabă preocupat de prezent și de viitor decât atins de nostalgie. Crezi că publicul UNDERCLOUD va rezona la un spectacol atât de duios?
Ionuț Grama: Nu știu. Sper că da. Cred că avem nevoie în egală măsură de direcții noi, reactive, de mici – sau mari – revoluții în artă și de a ne ne asuma ceea ce ne precedă, nu cred că putem face abstracție de trecut. Până și distribuția acestui spectacol reflectă lucrul ăsta: doamna Alexandrina Halic, la 83 de ani, dar recunoscută pentru spiritul mereu tânăr, pentru personajele pline de vitalitate jucate de-a lungul carierei și pentru activitatea dumneaei în teatrul pentru copii – și eu, la 42 de ani (culmea, exact vârsta la care Radu Stanca a murit), dintr-o generație între două vârste, care a trecut și prin teatrul independent, a jucat în și proiecte cu caracter social, și pe scene mai mari, care am participat de mai multe ori la UNDERCLOUD și încă îmi caut, într-un fel, drumul. UNDERCLOUD a rămas unul dintre singurele festivaluri de teatru independent din București, deci cred că aici e loc pentru „orice”, vorba motto-ului festivalului.
Mircea Laslo: Scenarista și regizoarea Amalia Iorgoiu spunea că o frământă întrebarea dacă mai există iubiri atât de unice și de totale ca aceea dintre Radu Stanca și Doti. Care este răspunsul tău la această întrebare?
Ionuț Grama: Ele există cu siguranță. Dar sunt exprimate altfel. Nu știu dacă iubirea dintre Stanca și Doti a fost unică. E drept că a fost una care pare specială prin intermediul acestor scrisori, a distanței dintre cei doi și a caracterului romantic, introspectiv și ușor depresiv al lui Radu Stanca. Într-o scrisoare, el vorbește despre „capacitatea anormală de a fi nefericit” a fiului lor și cred că se regăsea la rândul lui în cuvintele astea. În lipsa distanței dintre cei doi, a limitărilor tehnologice ale vremii sau a predilecției lui Stanca pentru a-și exprima sentimentele și gândurile în scris (în locul telefonului), poate că iubirea lor nu ar fi fost exprimată niciodată în forma din spectacol. Tocmai asta o face specială. Dar, chiar dacă trăim într-o epocă mai cinică, nu cred că romantismul a dispărut.
Mircea Laslo: Suntem probabil din ultima generație care mai cunoaște frisonul unui plic în cutia poștală, care să nu fie o factură sau așa ceva. Apropiindu-te atât de mult de aceste texte, ți s-a stârnit pofta de a scrie scrisori?
Ionuț Grama: Mă gândesc uneori la asta. La ce spuneam mai sus – la faptul că ne exprimăm altfel în scris „pe curat” decât printr-un SMS editabil, la așteptarea răspunsului, la deschiderea plicului, la recunoașterea scrisului expeditorului. La felul în care ne structurăm gândurile pe hârtie. N-am mai trimis de mult o scrisoare. Dar poate c-o s-o fac. Aș fi putut începe cu interviul ăsta.
Mircea Laslo: Cu ce ai vrea să plece publicul în suflet, la sfârșitul reprezentației? Ce ți-ar plăcea să-i ajuți să descopere, la ei înșiși, la lume, la Radu Stanca?
Ionuț Grama: Mi-aș dori ca spectacolul să reamintească faptul că în viețile noastre există experiențe și întâlniri care ne marchează, care ne transformă, poate chiar ne definesc. În cazul nostru, e vorba despre iubire. Dar ea nu e singura de felul ăsta. Aceste experiențe și acești oameni pe care îi întâlnim întâmplător rămân pentru totdeauna în noi, undeva, într-un sertar – fizic sau metaforic. Și nu se pierd niciodată.
Spectacolul „Scrisori către Doti” face parte din selecția celei de-a 18-a ediții a festivalului UNDERCLOUD și se va juca marți, 30 septembrie, de la ora 18:00, la Primitiv Plants, pe Calea Griviței 73-75. Mai multe informații, cât și biletele pentru reprezentație, sunt disponibile aici.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 
Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
