2024 pare a se contura într-un an foarte promițător pentru muzica din România, cel puțin dacă e să ne luăm după albumul „White Cat”, lansat de Zeyla Tomlyn pe data de 18 februarie.
De altfel, acest album merită plasat într-un context global, pentru că muzica reunită pe el tratează granițele culturale așa, ca un soi de sugestie, nicidecum ca limitări de luat prea în serios. Iar rezultatul stă, fără nici un complex, alături de mari repere muzicale din întreaga lume.
Am avut ocazia să îi pun Zeylei câteva întrebări despre „White Cat”, despre călătoria sa muzicală și personală de până acum și despre orizonturile spre care se îndreaptă arta ei. Iată discuția noastră, care cuprinde aceste lucruri și încă multe altele.
Mircea Laslo: „What’s in a name?” Ești un artist cu o plajă largă de proiecte, cu un vocabular muzical care îți permite să abordezi o sumedenie de genuri și de experiențe/experimente. Cum reflectă numele sub care te cunoaștem acum direcția muzicală în care mergi? O percepi ca pe reinventare, simți o continuitate între mai multe persona care te reprezintă la un moment dat, sau le tratezi ca niște compartimente separate?
Zeyla Tomlyn: Ar fi putut să fie o poveste mult mai mistică, însă numele meu de acum este unul acordat la frecvența mea de suflet, calculat matematic. Este ca și cum mi-am acordat instrumentul și așa mă și simt. Este o posibilitate cu totul nouă care se deschide când cânți la un instrument acordat, nu-i așa?
Aflasem de această știință, care spune că numele ne influențează modul în care gândim, acționăm și ne simțim și care se practică în lume de peste 90 de ani deja. A făcut instant sens pentru mine, așa că mi-am schimbat numele.
Pentru mulți poate suna un pic SF ce am spus, dar este de fapt cât se poate de logic. Dacă plecăm de la premisa că totul este Vibrație și că unele lucruri vibrează în armonie, iar altele în dizarmonie, ar trebui să ne asigurăm că acel cuvânt cu care ne identificăm, adică numele, este o Vibrație armonioasă, nu?
Zeyla vine cu foarte mult echilibru, îmi oferă șansa de a crea ceva mult mai consistent și mai creativ decât am putut s-o fac înainte. De când am schimbat numele (2 ani) am lansat mai multă muzică decât în toată viața mea dinainte, iar muzica în sine devine din ce în ce mai interesantă, vocea mi s-a schimbat, ating mai multe frecvențe și în ansamblu am – în sfârșit – pacea în suflet pe care mi-o doream dintotdeauna.
M.L.: „White Cat” este un album în care muzica și versurile se împletesc într-o țesătură foarte densă, ca în așternuturile de cea mai bună calitate. Simt că există multă filosofie acolo, pe care ascultătorii o pot înțelege acordând destulă atenție cuvintelor, dar te rog să-mi spui și aici, care este firul roșu psihologic și filosofic care te ghidează?
Z.T.: Ce întrebare frumoasă și ce compliment frumos. Mulțumesc.
Firul roșu este drumul meu inițiatic spre așa-zisa iluminare. Spre eliberarea de toată suferința și găsirea păcii și a bucuriei. Este despre vindecare și împlinirea potențialului personal și despre iubirea care este de fapt starea noastră cea mai naturală.
Am căutat foarte mult timp aceste lucruri, am petrecut fantastic de mult timp în cele mai negre sfere ale existenței. Și era să mă dau bătută de multe, multe ori.
Dar ceva îmi spunea că este posibil să ies de acolo. Așa că am continuat să caut, am studiat dinamica universului, am încercat orice terapie care mi-a ieșit în cale, până când am înțeles structura matricei și m-am eliberat de tot greul care mă ținea pe loc. Cam tot de 2 ani încoace. 😀
Și așa am aflat că este posibil să ne acordam la frecvența bucuriei și a păcii, sau cum le place multor oameni să spună – a iluminării.
Despre toate acestea vorbește pisica albă, cât și despre dorința mea de a cunoaște cât mai mulți oameni în această stare.
M.L.: Muzica de pe discul tău cel mai recent are ceva primordial, adânc înrădăcinat în umanitate, trimite la începuturile muzicii omenești, fără să fie simplistă. Simți că acea vibrație universală decurge din experiența și din rafinamentul tău muzical, sau invers?
Z.T.: Este bilateral, muzica ancestrală m-a inspirat, am ascultat-o până la cea mai mică moleculă, am înțeles versiunea care e adevărată pentru mine și acum redau o sinteză foarte personalizată a ceea ce am înțeles.
Dar mă fascinează texturile sunetelor din toate timpurile și cele ale vibrației în general, am petrecut destul de mult timp analizându-le, simțindu-le, meditând cu ele. Pot spune că efectiv m-am hrănit cu ele și acum a crescut ce am hrănit.
Mă fascinează oamenii și culturile lor în general, nu doar muzica, ci și arta, vestimentația, culorile, texturile, decorațiunile, tradițiile. Este absolut minunat ce se întâmplă în ideea asta, câtă diversitate există, wow!
Sunt plină de admirație pentru aceasta planetă fabuloasă, cred că avem un mare avantaj să ne aflăm aici și să ne bucurăm de lucruri precum muzica.
M.L.: În ultimii douăzeci de ani, industria muzicală a trecut prin niște schimbări formidabile, de la Napster la Bandcamp, de la streaming la revitalizarea vinyl-ului. Cum simți că te-au afectat aceste schimbări? Ce e mai bine pentru artist? Ce e mai rău? Ai planuri de a lansa „White Cat” și pe vinyl?
Z.T.: Este foarte relativ, mie îmi place schimbarea.
De exemplu, acei ani în care totul s-a oprit și a trebuit sa stăm în casă, aparent au fost un dezavantaj pentru muzicieni, însă pentru mine a fost un vis! Am învățat producție și am început să scriu și să produc muzică pentru clienți din peste 38 de țări diferite, lucru despre care n-aș fi crezut că era posibil.
Cred că se pot găsi avantaje în aproape orice situație, e doar o chestiune de perspectivă. Dar se poate povesti mult aici.
Să fie „White Cat” pe vinyl – da, de ce nu! Însă nu este o prioritate, momentan este mai important pentru mine să transform multitudinea de idei muzicale pe care le am într-o formă auzibilă de calitate, fie ea și pe Spotify.
M.L.: Prima oară când te-am auzit eu a fost în contextul proiectului de dans „Femme monumentale. Femme végétale”. Știu de asemenea că susții ateliere de „circle singing” și că te-ai implicat în mai multe proiecte de teatru, inclusiv un musical de Broadway. Mi se pare așadar că viziunea ta despre muzică este cumva sinestezică; muzica nu e doar muzică. Spune-mi te rog mai multe despre această viziune a ta, cum se îmbină mișcarea, arta vizuală, teatralitatea cu muzica, pentru tine? Pornești mereu de la muzică, sau ți se întâmplă ca aceste alte arte să te călăuzească înspre ea?
Z.T.: Nu există o regulă. Baza este întotdeauna muzica, însă inspirația mea vine cel mai mult din diversitate. Fără ea nu aș scrie cântece. Așa că sunt nevoită să mă pun în situații și în contexte diverse, să transform viața într-o aventură și să creez o realitate în care am ceva nou de învățat în mod constant.
Dar nu este dificil, tind să atrag situații și contexte care sunt ieșite din comun și care ar putea părea de multe ori ca scoase dintr-un film.
Și da, cred într-o exprimare completă. Noi ca oameni putem face așa de multe lucruri… Nu este necesar să ne limitam la unul.
În timp ce cânt, pot să și dansez, să mă și îmbrac în niște haine care mă inspiră maxim și exprimă ceva anume și să spun povești între piese, să trec de la soul la afrobeat și apoi să scriu pe loc o piesă cu publicul. De ce nu?
Asta e și ideea atelierelor mele, să ne exprimăm cât mai liber, să cântăm și să dansăm, să înțelegem cât de mult ne pot elibera aceste lucruri.
M.L.: „Folk șamanic” este un termen pe care nu l-am mai auzit, decât când vine vorba de muzica ta. Care sunt reperele tale? E ceva ce ai descoperit, sau ceva care te-a descoperit pe tine?
Z.T.: Haha, ce fain! Este un termen pe care l-am inventat.
E vorba despre piese cu potențial vindecător, care vorbesc de obicei despre aspectele mistice ale naturii și ale călătoriei sufletului.
Am avut de-a face mult timp cu practicieni ai șamanismului, vindecători ce lucrează cu energiile pământului și așa mai departe. Am practicat și eu channeling și lucrul cu energia și cu dimensiunile destul de mult timp, iar acum se întâmplă să se activeze această cunoaștere în muzica pe care o fac.
Aceste cântece au darul de a mișca vizibil ceva în oameni și de a vindeca în timp real ceva. Sunt foarte recunoscătoare să pot canaliza aceste frecvențe.
Pe album sunt două piese care merg un pic în direcția aia: “When the Wind Sings” și “Beautiful Love”.
M.L.: Ai avut de-a lungul călătoriei tale artistice o mulțime de colaborări extraordinare, de la Bobby McFerrin la Jimmy Madison. Ai o listă secretă cu artiști alături de care ai vrea să „te joci”? Poți să ne destăinui câțiva dintre ei și de ce?
Z.T.: Absolut!
Primul pe listă este Yekta, a.k.a. Mircea Ardeleanu, iar colaborarea cu el se întâmplă deja. N-am cuvinte să spun ce mult mă bucur că mi-am găsit coechipierul când vine vorba de muzica mea personală și tot ce ține de ea, de la lucrul în studio și până la show-ul live.
Pe lângă faptul că Yekta a adus inspirația pentru câteva piese de pe album („Cosmic Kind”, „You make me Feel”, „When the Wind Sings”), mi-a și dat motivația să finalizez albumul într-un timp record (ne-a luat un pic peste 3 luni în total) și să urc pe scenă cu cea mai mare încredere.
În rest, mi-aș dori mult să „mă joc” cu Jacob Collier, pare să aibă gradul potrivit al ieșitului din comun ca să putem povesti despre dragoni și râuri curcubeu. Am povestit deja cu el anul trecut, deci poate pasul spre a și cânta nu e foarte mare.
Și îmi doresc să cânt cu oameni care mă inspiră și pe care îi inspir, despre care încă nu știu nimic.
A da, Vulfpeck și Snarky Puppy mai sunt pe acea listă, dacă stau bine să mă gândesc.
M.L.: Spune-mi o întâmplare haioasă din călătoriile, turneele, concertele pe care le-ai făcut de-a lungul timpului, ceva ce simți că nu vei uita niciodată.
Z.T.: Una din cele mai recente – haioasă dar și impresionantă – a fost chiar una cu Bobby McFerrin, vara trecută, când am participat la școala lui de improvizație vocală, în San Francisco. Într-o dimineață, în timp ce făceam duș, am cerut universului să-mi limpezească mintea, eram încă un pic bulversată după zborul lung. Instant mi-a venit ideea unei piese gospel, care suna așa:
Lord, help me, to clear my mind,
Lord, help me, to find my heart
Lord, help me, to quench my soul
So that I can love You!
Total fascinată de melodie și de text, am tot cântat-o până când am ajuns la catedrala unde se ținea cursul.
Cum eram cu toții adunați, a întrebat Bobby, cu umorul lui caracteristic, dacă s-a trezit cineva cu o idee de piesă în acea zi.
În momentul acela mi s-a făcut cald și rece deodată și am ridicat mâna instant, iar Bobby m-a rugat să le arăt piesa și așa am făcut, iar după ce am cântat refrenul de două ori, au început să cânte cu mine toți cei 12 mentori și cei 200 de participanți prezenți. Evident, pe mai multe voci, cu beatbox și bas. Iar el a venit personal să cântăm un solo împreună.
Mind blown. Categoric unul din cele mai incredibile momente ale vieții mele de până acum. (E de găsit pe canalul meu de YouTube. 🙂 )
Oamenii au fost atât de recunoscători pentru faptul că am împărtășit versurile cu ei, încât mi-au mulțumit toată săptămâna care a urmat.
Iar cuvintele lui Bobby: „Lord have mercy, that was just what I needed!” („Doamne ai milă, exact de asta aveam nevoie!”) mi-au rămas profund în suflet și cred că încă nici nu pot concepe ce o să crească din sămânța care a fost plantată în conștiința mea atunci.
M.L.: Ce ți-ai dori mai mult decât orice altceva să simtă cineva care ascultă „White Cat” pentru prima oară. Dar pentru a zecea oară?
Z.T.: Prima oară – Fascinație, pofta de dans și gâdilatul trezirii conștiinței la o frecvență mai colorată.
A zecea oară – să se întrebe care e, totuși, faza cu numele și dacă propriul nume este, într-adevăr, o frecvență care ajută sufletul să se desfășoare în armonie și pace. 😀
M.L.: Sunt convins că în laboratorul tău alchimic creativ clocotesc o mulțime de poțiuni. Ce urmează pentru Zeyla (și pentru ascultătorii ei)?
Z.T.: Urmează niște concerte și workshop-uri absolut frumoase, evenimente pe care le recomand din toată inima și nu doar pentru că sunt ale mele. 😀
O să cântăm la Brașov, Timișoara și Oradea la final de martie / început de aprilie. Apoi urmează și alte orașe, o să anunțăm din timp. La vară ne găsiți la festivaluri ca Waha sau Codru.
De pe Instagram și Facebook se poate afla tot ce facem, suntem destul de activi.
Pregătesc și piese noi, care vor fi lansate ca single și care vor face parte din concerte; chiar acum lucrez la „Heart of the Earth”, cu versuri inspirate de Walt Whitman.
Piesa are două versiuni, una afrobeat-electronic pentru repertoriul meu și una afro-acustică, pentru corul de Jazz din Freiburg. Ambele vor fi finalizate foarte curând și cântate live în acest an.
În rest, sunt curioasă de piesele noi care or să apară, e întotdeauna un univers nou care se naște odată cu fiecare dintre ele.
Pe lângă acestea, dezvolt și proiectul meu de workshop de improvizație vocală înspre Germania și Elveția. În România funcționează deja foarte bine, oamenii încep să prindă curaj să cânte, din ce în ce mai mult.
Îmi doresc să se întâmple acest lucru în cât mai multe locuri și să ajut cât pot de mult la această mișcare.
Cred că oamenii au multă nevoie să cânte, să fie auziți și văzuți într-un spațiu sigur, cum era pe vremuri în triburi. Este o onoare pentru mine să ofer acest spațiu și să susțin oamenii să se exprime.
Vă recomand cu toată verva să ascultați „White Cat” și să țineți câte un ochi, o ureche și câțiva senzori tactili, dacă se poate, pe parcursul Zeylei Tomlyn! Acest album (dar poate mai ales spațiul mental și creativ din care s-a iscat el) este de neratat și cred sincer că poate aduce în viețile noastre multă culoare și un sentiment de apartenență la un întreg, de care avem din ce în ce mai multă nevoie.
