„Decision to leave”, filmul pentru care Park Chan-Wook câștigă Best Director în cadrul Festivalului de la Cannes 2022, este un noir modern al atingerilor incomplete și al poeziei dintre un detectiv îndoit de fantezie și o văduvă neagră care se lasă descusută.
De la numele pe care și l-a făcut pentru crime pasionale și erotism, Park Chan-Wook surprinde prin „Decision to leave” cu crime cu sânge rece și pasiuni neconsumate. Când un bărbat cade de pe un vârf de munte sud-coreean, poliția lansează întrebarea de rutină: dacă s-a aruncat sau a fost împins. Soo-wan (Go Kyung-Pyo), unul dintre detectivi, ca în orice cop movie tradițional, în care ”It’s always the wife”, o suspectează imediat pe Song Seo-rae (Tang Wei), soția chinezoaică a decedatului. Dar, deși femeia are un alibi puternic, Seo-rae nu-și poate reține chicotelile când află că este văduvă. Într-o nuanță deprimantă pentru propria viață privată, Hae-Joon (Park Hae-il), detectivul senior, o apără, declarând că nici soția lui nu ar plânge la primirea veștii.
Însă, ceea ce pentru celălalt detectiv distribuit este dat de aramă pe față, pentru Hae-Joon este prima neatenție față de propria nevastă, cu care are o căsnicie de weekend. Sub pretextul soldării investigației și sub cel al insomniilor sale, Hae-Joon transformă orele extra petrecute la muncă într-o anchetă personală, la granița între hărțuire/stalking și o grijă inocentă pe care i-o poartă lui Seo-rae. „Soția ta știe în casa cui te holbezi noaptea?”, îl întreabă Seo-rae pe detectiv, reamintindu-i că lupul moralist e doar o mască confundată cu o identitate.
Despre dragostea din pauzele publicitare ale unor căsnicii aride, dragostea pentru obsesie și cea a cărui singur naș se află metri sub pământ. Filmul este tabloul unei relații păguboase, în care balanța între plăcere și suferință e mereu înclinată, picantă pe ecran, dar, altfel, un focar de traume în viața reală. De la ceea ce inițial se prezintă ca o reconstituire fidelă a tropilor de film noir, într-un cadru în care tehnologia modernă e judecătorul mut, „Decision to leave” devine un poem al asincronicităților, în care „Aruncă-l în ocean” se citește ca „Te iubesc”.
Filmul recunoaște fiecare aplicație instalată pe telefon și fiecare acțiunea atehnică a personajelor ca fiind flagrantă sau în culpă. Așa cum se folosește, de asemenea, de tehnologie ca de un contrapunct într-o ”aproape” relație aprinsă, în care tandrețea vocii și privirile rugătoare sunt destabilizate de sunetul robotic al Google Translate-ului, care face punte între chineza lui Seo-rae și coreeana lui Hae-Joon. Asta, atunci când nu vorbesc în cuvinte simple. Sau când se imaginează unul lângă altul, cât se urmăresc din umbra străzii de vis-a-vis.
Tandrețea romanței se naște tocmai prin acele gesturi inocente, dar măsurate, dintre două persoane cu un gust pentru violență. Precum atingerile care sunt reduse la unsul unor buze crăpate cu strugurel sau crema întinsă pe mâinile bătătorite ale celuilalt. Însă, inocența e mai degrabă reținerea specifică relațiilor mature sau a ucigașului demn, iar „Decision to leave” întreabă precaut dacă poți doza scheleții din dulap printre miere și zahăr, astfel încât nimeni să nu decidă să plece.
Distribuit de Independența Film în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest 2022.
