Trupa basarabeană de poetry rock Delta Pe Obraz lansează albumul de debut „RITM COLOR” pe suport de vinyl și pleacă într-un turneu național.
Delta Pe Obraz a reușit, cu ajutorul comunității lor de fani, să își îndeplinească visul de a pune pe suport de vinyl primul lor album. „RITM COLOR” va ajunge în toată țara prin intermediul turneului de lansare care a început încă din data de 26 octombrie la Chișinău. Pe 6 noiembrie, formația va concerta în clubul Quantic din București, apoi va ajunge la Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov.
Iată toate datele turneului din România:
● 6 noiembrie – Quantic, București
● 21 noiembrie – D’Arc, Timișoara
● 5 decembrie – FORM Space, Cluj-Napoca
● 7 decembrie – Underground Pub, Iași
● 12 decembrie – Rockstadt, Brașov
Biletele sunt disponibile aici.
Acest obiectiv nu putea fi atins fără contribuția celor care au simțit că au devenit parte din povestea trupei Delta Pe Obraz. Vinylul a putut fi realizat după o campanie reușită de strângere de fonduri, prin care fanii au putut comanda discul și alte obiecte promoționale în avans. Inițiativa a avut un succes impresionant, mai ales pentru o trupă la început de drum pe pământ românesc, așa că, în călătoria lor, înșiși membrii formației vor înmâna vinylurile celor care l-au comandat în campanie.
Totodată, trupa a deschis și un magazin online, de unde se pot comanda în continuare discuri, tricouri, tote bags și multe alte accesorii (aici). Au lansat recent o gama variată de obiecte promoționale, așa că pagina e plină de noutăți pentru cei mai înfocați admiratori.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai fresh recomandări culturale ale săptămânii? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.