Skip to content Skip to footer

Descoperă tricourile lui Maradona și Ronaldo de la Muzeul Fotbalului, în cadrul Nopții Muzeelor

Pentru prima oară în istoria evenimentului Noaptea Muzeelor, cel mai iubit sport din țară e aproape de români prin Muzeul Fotbalului.

Certificat de Ministerul Culturii, primul muzeu din România al fotbalului va fi deschis în noaptea de sâmbătă, 13 mai, spre duminică, 14 mai, unde pot fi descoperite colecții speciale dedicate marilor jucători ai Planetei, de la Maradona și Ronaldo, până la Hagi și Gică Popescu!

În Centrul Vechi din București, pe Gabroveni 24, cele mai faimoase cluburi românești sunt reprezentate cu istoria și poveștile lor, iar fotbalul se deschide spre copii și tineri cu exponate speciale în Muzeul Fotbalului.

„Echipa Nopții Muzeelor este foarte încântată de prezența în premieră la Noaptea Muzeelor a Muzeului Fotbalului din București. Ne bucurăm mai ales pentru că vorbim despre un muzeu cu o gândire curatorială interesantă și modernă, dar și pentru că abia așteptăm să vedem obiecte și echipamente care aparțin unor echipe de fotbal cu care am crescut și pe care continuăm să le susținem, cu nervi, energie, bucurie, dezamăgire, speranță.” au declarat reprezentații evenimentului Noaptea Muzeelor 2023.

Muzeul Fotbalului, o inițiativă privată 100%, are program special de Noaptea Muzeelor, de la ora 20:00 până la 2 dimineața, fix atunci când se joacă cele mai tari meciuri de fotbal ale lumii, cu tot cu prelungiri!

Biletul costă doar 20 de lei, însă magia legendelor fotbalului trăită la miezul nopții nu are preț! Cu ocazia acestui eveniment, vizitatorii vor putea vizita Romanian Room, Experience Room, International Room și Interactive Room.

Lasă un comentariu