Am auzit anul trecut despre spectacolul interdisciplinar și participativ Papiloma Party, gândit și realizat ca o petrecere la granița dintre artă vizuală, teatru, medicină și educație, menit să crească gradul de conștientizare a publicului în ceea ce privește riscurilor asociate virusului HPV.
De atunci, am tot fost curios să vorbesc cu echipa care a pus la cale acest demers, ca să aflu cum ajungi să suplinești prin artă responsabilitatea unei instituții, cum pui în scenă un subiect încă prea puțin discutat, cum e virusul HPV și dacă s-au schimbat ceva mentalități în anul de când a început acest proiect.
Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD mi-a oferit contextul așa că le-am luat la întrebări (și m-au pus pe gânduri) regizoarea și dramaturga Alina Pietrăreanu și actrițele Anastasia Dade, Bianca Marinescu și Oana Rotaru.
Vorba americanului – „You guys are doing God’s work,” abordând prin artă probleme care țin în fond de responsabilitatea Ministerului Sănătății. Sunt sigur că există multă furie și dezamăgire în spatele unui astfel de proiect. Cum gestionați aceste emoții? Cum continuați să creați într-un context socio-cultural și economic atât de ostil?
Oana Rotaru – Eu una am speranță în primul rând. Speranța că, vorbind despre asta, aducând subiectul în față și în fața publicului, așa reușim cel puțin să ridicăm niște semnale de alarmă și că Ministerul Sănătății se va sesiza. Cred că doar încercând să vorbim despre subiecte de genul ăsta “fără mănuși” putem reuși în orice context artistic să punem niște presiune și să ajungem să schimbăm ceva.
Bianca Marinescu – Cred că emoțiile sunt combustibilul nostru. Furia, dezamăgirea, neputința – dacă le lași să te copleșească, te consumă pe interior, asemenea virusului. Dacă le transformi în motor creativ, în energie de scenă, în mesaj artistic, atunci se nasc proiecte ca Papiloma Party. Eu una nu văd arta ca pe un spațiu „safe”, steril. Arta e locul unde ne putem întâlni cu ce e inconfortabil, greu de dus, dar într-un mod care dă sens și creează o comunitate. Într-un context ostil, cred că singura soluție e să continui să creezi și să ții oamenii aproape – oamenii te țin la suprafață și nevoia de a fi împreună.
Alina Pietrăreanu – Pentru mine, motorul care mă duce mai departe e faptul că simt că are un sens real ceea ce facem. E nevoie de dialog despre HPV, despre educație sexuală, despre frici și vulnerabilități. Sunt deja zeci de oameni pentru care știu, pentru că mi-au spus, că acest spectacol a făcut deja o diferență. Normal că mi-aș dori să vină niște sponsorizări care să ne ajute să continuăm, sau un teatru care să ne ofere o casă. Încă mai sper la ambele variante.
Anastasia Dade – Eu, personal, îmi folosesc aceste emoții pe scenă alături de colegele mele. Când abordezi astfel de subiecte în teatru nu poți decât să le folosești ca motor interior și să speri că poate vede cineva care are nevoie să vadă că nu e singur. Eu mă hrănesc cu ideea că schimbarea poate începe de la un singur om din public care a văzut un spectacol și a povestit mai departe despre el. Am încercat mult timp sa îmi câștig și un fel de detașament față de subiectele prea personale sau care simt ca îmi afectează munca dar am ajuns la concluzia că mai toate frustrările și neajunsurile mai degrabă m-au ajutat decât încurcat.
Proiectul „Papiloma Party” este unul modular și realmente trans-disciplinar, implicând artiși new media, specialiști din domeniul medical, realitate augmentată, cercetare sociologică și câte și mai câte. Pare aproape ca un asalt, are ceva dintr-o strategie militară, atacând problema pe toate fronturile și din toate unghiurile. Sunt curios dacă l-ați planificat din start în această manieră, sau s-a dezvoltat în această direcție treptat, adăugând elemente rând pe rând.
Oana Rotaru – Cred că Alina (regizoarea spectacolului) ar putea răspunde mai bine la această întrebare. Am aflat ulterior că e un text pe care își dorea de mult să-l scrie – mă bucur că a făcut-o și că există acum în forma asta. Nu știu în ce ordine au apărut toate celelalte elemente pentru că noi (actrițele) am apărut în schemă când totul prinsese deja o formă în viziunea Alinei, dar cred că am reușit să ieșim “la război”, ca echipă, cu surle și trâmbițe și ce aveam noi mai bun.
Alina Pietrăreanu – Eu am gândit acest proiect inițial, iar pe parcurs mi s-a alăturat Cabiria Morgenstern pe partea de producție, alături de care am cristalizat toate direcțiile pe care ne dorim să le abordăm. Apoi treaba a mers ca unsă fiindcă am avut marea șansă să dăm peste oameni foarte buni și pasionați pe fiecare departament în parte. A fost un proces super complicat, dar foarte lin, pentru că am tras cu toții în aceleași direcții cu dedicare și entuziasm.
Bianca Marinescu – Nu am pornit cu o „strategie militară” pe hârtie, chiar dacă am fost plăcut surprinsă de faptul că toată lumea din echipă era extraordinar de pregătită și știau exact ce au de făcut, fiecare cu ,,felia” lui bine pusă la punct. Eu și colegele mele actrițe am fost introduse în acest univers care avea conturul deja făcut și apoi l-am umplut împreună. A apărut organic, iar subiectul e mult prea complex ca să rămână în parametrii spectacolului de teatru ,,clasic” . La un moment dat ne-am dat seama că exact asta e forța proiectului – faptul că nu privește problema dintr-un singur unghi, ci o abordează ca pe o realitate în care trăim cu toții, fiecare cu perspectiva și responsabilitatea lui.
Care este trimiterea din spatele titlului „Papiloma Party”?
Oana Rotaru – Vă răspunde colega mea Bianca în primele replici ale spectacolului la întrebarea asta (deci veniți să vedeți/auziți). 🙂
Bianca Marinescu – Titlul vine dintr-o ironie asumată. Cum faci un subiect medical, greu, aproape tabu, să fie accesibil? Îl „îmbraci” într-o formă catchy, aproape jucăușă, la care toată lumea ar participa. Cine ar refuza o invitație la un party, nu? Un party unde nu mai fugim de discuții, cine ne îndeamnă să fim împreună, chiar dacă subiectul e incomod. E un fel de „let’s talk about it, dar pe limba noastră”. Cam ca atunci când ești la un party, renunți la inhibiții, la teama de a fi judecat și te urci pe masă să dansezi (Ceea ce, -spoiler alert! – facem și noi în spectacol).
Anastasia Dade – HPV-ul vine și el cu eticheta aproape oricărei boli sexuale, de rușine, umilire, promiscuitate, tabu etc. Papiloma Party mi se pare un titlu care anulează stereotipurile. Papiloma Party e ceva ce spui cu mândrie și entuziasm, ceea ce mi se pare tare. E un party la care vreau să merg.
Alina Pietrăreanu – O să mai adaug în plus față de ce au zis deja colegele mele și referință de bază, care e inspirația și pentru întreaga scenografie: lucrarea feministă monumentală a artistei Judy Chicago din anii ’70, “Dinner Party”, care a recuperat zeci de nume de femei importante pe care istoria le invizibilizase și le-a celebrat prin niște sculpturi la o masă uriașă triunghiulară. Noi am decis cu acest spectacol să aducem și trupurile acestor femei cu noi la masă, prin cele trei actrițe care stau la masă cu publicul, dar și să transformăm sculpturile ceramice cu vulve idilice din farfurii în sculpturi de artă new media, create de o artistă de excepție, datejuice, fără de care petrecerea noastră ar fi mai săracă.
Ați pus accesibilitatea informației la baza demersului vostru creativ și ați organizat ateliere pentru adolescenți în mai multe orașe din România, discuții cu specialiști medicali, cât și reprezentații offline și online, la sfârșitul anului trecut. Observați efecte ale acestui efort? Care sunt cele mai periculoase preconcepții pe care le-ați întâlnit, cele mai răspândite obstacole în calea vaccinării împotriva HPV (dincolo de incompetența crasă a autorităților)?
Anastasia Dade – Lucrul cu adolescenții este esențial, mai ales pe subiecte precum HPV. Spectacolele de teatru dedicate lor fac informația mult mai accesibilă. Poveștile cu care se pot identifica îi ajută să înțeleagă că nu există nimic rușinos în a vorbi despre acest virus și că prevenția este simplă și eficientă. Cele mai frecvente mituri pe care le-am întâlnit sunt: că HPV apare doar la cei cu mulți parteneri, că infectarea înseamnă automat cancer, că virusul se vede imediat sau că doar persoanele iresponsabile îl pot contracta. În realitate, HPV este extrem de comun și virusul poate apărea și după un singur contact. Majoritatea infecțiilor dispar singure, iar doar unele tipuri persistente pot provoca leziuni sau cancer. Majoritatea cazurilor sunt asimptomatice și pot fi depistate doar prin teste. Obstacolele reale rămân lipsa informațiilor clare, frica alimentată de prejudecăți și tabuurile sociale, nu responsabilitatea sau caracterul tinerilor.
Bianca Marinescu – Oamenii vin cu întrebări reale, pun la îndoială ce au auzit „de pe net” sau „de la vecina”, iar asta e imens. Cele mai periculoase preconcepții? Că vaccinul ar fi periculos sau că ,,este o rușine să ai HPV, înseamnă că nu te-ai protejat și ești un destrăbălat” ca să folosesc termeni drăguți, în realitate am auzit apelative mult mai dureroase. E genul de perspectivă care aruncă oamenii în bula rușinii, a vinovăției și a singurătății. Bulă din care greu mai ieși vindecat… emoțional :).
Oana Rotaru – Cred că am observat impactul cel mai mult după reprezentațiile pentru liceeni. Au rămas multe mame să vorbească cu noi după spectacol – să ne spună că vor să-și vaccineze fiicele și că e un spectacol necesar. La București au rămas fete din public care să ne spună că se bucură că văd în sfârșit un spectacol pe subiect și că nu se simt singure. Nu poate să fie decât îmbucurător. Eu una n-am auzit în mod direct preconcepții frapante, dar cred că și dezinformarea sau gândul că mie/fetei mele nu mi/i se poate întâmpla sunt un obstacol destul de mare.
Care sunt lecțiile pe care ați dori să le dați mai departe unor artiști care și-ar dori să abordeze creativ astfel de teme fierbinți la nivel social? Cum se păstrează energia și armonia într-o echipă atât de diversă?
Bianca Marinescu – În primul rând: să nu le fie frică. Vei fi contestat, vei fi întrebat „dar de ce te bagi tu în asta?” – dar fix asta e treaba artei, să ne pună oglinda în față. N-am spus-o eu, a zis-o un baiat mai deștept ca mine pe la 1600. Apoi: să-și aleagă cu grijă echipa. Dacă există diversitate, pasiune și respect reciproc, energia curge. Și da, e vital să păstrezi joaca – să nu uiți de bucuria de a crea, chiar și atunci când subiectul e sumbru. Asta ține echipa vie și publicul conectat. De aceea noi dăm acest party, la care sunteți toți invitați!
Oana Rotaru – Să fie curajoși. Să vorbească. Să pună degetul pe rană. Să facă în orice formă. Să facă! Cred că echipa se consolidează de la sine când tragem toți la “aceeași căruță”. Pentru noi a fost clar scopul comun spre care tindeam și care a legat echipa atât pe plan profesional, personal cât și creativ – de acolo lucrurile au venit de la sine, dar cu multă muncă, bineînțeles.
Alina Pietrăreanu – Singurul meu sfat e să se lase deschiși propunerilor din întreaga echipă, să lucreze cu mare grijă și să nu uite pentru ce fac ceea ce fac.
Spectacolul „Papiloma Party” face parte din selecția celei de-a 18-a ediții a festivalului UNDERCLOUD și se va juca luni, 22 septembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Dramaturgilor Români, sala Ion Băieșu. Mai multe informații sunt disponibile aici.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 
Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
