L-am cunoscut pe Ștefan Lupu în toamna lui 2004, când eram amândoi studenți la secția de Teatru a Facultății de Litere din Cluj-Napoca, cu un an înainte ca ea să devină Facultatea de Teatru și Televiziune. În anul în care Zuckerberg a creat Facebook. Și, dragii moșului, se face că primul prilej de taifas pe care-l avem, de o cârcă de ani încoace, este spectacolul său „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, selectat în cadrul ediției 18 a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD.
Eu zic că e minunat când lucrurile se așează cu o astfel de poezie ironică. Așa că am stat cât de tihnit am putut și ne-am conversat, despre timpul trecut, despre importanța clipei și despre basm.
Mircea Laslo: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” pare un text care își relevă sensurile treptat, de la o vârstă la alta. Când ești mic, te vrăjește prin aventură. La maturitate, înțelegi tensiunea dintre dragoste și destin. Iar mai apoi începe să te bântuie prezența morții în întreaga țesătură a basmului, gravitația ei inevitabilă. În care parte a acestui spectru te regăsești acum, Ștefan?
Ștefan Lupu: Oricine aude de „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” cu siguranță face legătura cu frageda pruncie și cu ideea de poveste și de basm, cu ideea de cald și bine… și cu ideea de creativitate și visare. Sigur că acest basm este unul dintre cele mai dramatice, motiv pentru care l-am și ales. Și plecând de la copilărie, am gândit alături de această tânără echipă cu care am lucrat, foștii masteranzi ai Universității Lucian Blaga din Sibiu, o cale către o perioadă inițiatică, făcând legătura dintre copilărie și băncile facultății la o maturizare a profesionistului. Și totodată vorbesc și despre o maturizare a mea.
Am ales acest basm pentru că are foarte multe teme puternice și profunde, are substanță. Și da, într-adevăr, vorbește despre moarte. Moartea nu este un subiect plăcut, nu este simplu de digerat, dar cred că trebuie să fim conștienți de acest subiect, tocmai pentru a ne bucura cât mai mult de fiecare clipă și de fiecare moment din viața noastră. Într-adevăr, este un spectacol construit pentru adulți, un spectacol puternic. Și cu ocazia asta, invităm un public cât mai mare să vină și să vadă un altfel de tinerețe, bărtânețe, viață, moarte.
Mircea Laslo: Uneori ești creditat ca regizor al spectacolului, alteori coregraf, depinde pe care site te uiți. Știu că le-ai făcut pe amândouă, însă sincopa asta m-a făcut curios – unde începe una și se termină cealaltă, pentru tine?
Ștefan Lupu: De regulă, semnez regia și coregrafia spectacolelor pe care le construiesc. Totodată, au fost momente în care am semnat doar coregrafia, sau momente, cum este și cazul acesta cu „Tinerețe fără bătrânețe…”, unde am semnat regia, conceptul spectacolului, iar coregrafia a fost făcută împreună cu toată echipa. Trebuie să o menționez și pe Andrada Olteanu, care mi-a fost alături și pe partea de regie și pe partea de coregrafie și care a avut o implicare artistică foarte puternică, în tot acest spectacol. De aceea coregrafia este „devised”, pentru că fiecare dintre actorii dansatori din acest spectacol și-a pus în pagină partea creativă coregrafică. Au avut idei foarte bune, pe care le-am acceptat și pe care le-am dezvoltat împreună.
Iar interpretările unor persoane în ceea ce mă privește, în calitate de coregraf, sau actor, sau regizor, sunt binevenite. Chiar dacă în anumite părți apar ca actor-coregraf, în altele ca regizor-coregraf, cred că este un lucru bun, este o multidisciplinaritate care mă reprezintă.
Mircea Laslo: Ai făcut regia și coregrafia spectacolului „Apa vie”, în 2017, pe un text de Daniel Chirilă, bazat pe Frații Grimm. Cum se aseamănă Frații Grimm cu Ispirescu? Ai zice că ai o anumită afinitate pentru basm ca sursă de inspirație?
Ștefan Lupu: Întâmplarea face că „Apa vie” a ieșit foarte bine, iar după ce mai multă lume a văzut acest spectacol, am fost invitat să montez tot în aceeași zonă stilistică și dramaturgică; basmul, carevasăzică.
Într-adevăr, au fost trei sau patru basme până în acest moment, dar pot să mărturisesc un lucru pe care nu-l știe lumea și anume faptul că aceste basme au fost făcute mai mult pentru adulți. Am avut un input care a ieșit din aria copiilor și a copilăriei. Au fost niște basme rescrise aproape integral, atât „Apa vie” cât și „Harap Alb”, iar aici la „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” există foarte puțin text, pe care l-am creat împreună cu interpreții spectacolului.
M-am hotărât acum ceva timp că nu mai fac basme, dar vedem ce se întâmplă în viitor. Până la urmă, dacă există un text important, dacă simt acest text și vreau să-l montez, atunci cred că pot merge pe instinct și să fac ceea ce-mi place și ceea ce simt la momentul respectiv. Sau, până la urmă, e vorba și de ce mi se propune, pentru că au existat niște propuneri pe care le-am acceptat cu plăcere.
Mircea Laslo: Spuneai într-un alt interviu că procesul de naștere a acestui spectacol a fost foarte dificil, aproape imposibil. Cam ca a lui Făt Frumos. De ce? A trebuit să-i promiți și tu ceva nemaiauzit ca să iasă în lume?
Ștefan Lupu: A fost dificil în contextul prilejului de colaborare cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, iar pentru că locul meu este în București și pentru că sunt un om ocupat în București, a fost un efort constant de a merge la Sibiu, iar tot procesul creației în ceea ce privește acest spectacol a fost etapizat. Nu pot să spun în acest moment cât a durat tot procesul de lucru, dar a fost etapizat și este foarte dificil să faci un spectacol în acest fel. Sigur că se poate întâmpla să construiești, să faci schița spectacolului, la care să revii peste o lună, peste o vacanță, sau după ceva timp, după care să finisezi lucrurile și să-l scoți. Ei, dar acesta a fost foarte întrerupt.
Pe de o parte, mă gândesc că a fost bine, pentru că artiștii au avut timp să asimileze informația, să dezvolte și să înțeleagă limbajul, care nu este unul ușor pentru actori, este un limbaj care se adresează actorilor fizici, actorilor-dansatori, dansatorilor, coregrafilor. Și a durat foarte mult acest proces. Dar, în cele din urmă, a ieșit foarte bine, au asimilat grozav informația și mă bucur mult că s-a jucat și că se joacă în continuare, mă bucur mult pentru invitația în UNDERCLOUD și sunt sigur că o să iasă foarte bine.
Mircea Laslo: În descrierea spectacolului, Făt Frumos este prezentat ca un soi de avatar al unei generații. Crezi că el a devenit, cu timpul, mai degrabă un personaj colectiv, decât un erou individual? Ce-l schimbă pe Făt Frumos?
Ștefan Lupu: Este atât de important să ai energie și să fii sănătos și să-ți dorești foarte tare să faci meseria asta. Și este atât de importantă ideea de tinerețe, pentru că tinerețea trece. Și trece o săptămână. Și trece o lună. Și trece o stagiune și trec câțiva ani de zile și stai și te gândești uneori, contemplativ, unde au trecut anii? Când au trecut anii ăștia? Ce s-a întâmplat cu mine în anii ăștia?
Sigur, dacă stai să analizezi lucrurile, îți dai seama că faci spectacole, că îți trăiești viața, că te ocupi de tine, că peste ani de zile ești o variantă mai bună a ta, că ai grijă de familia ta, de copiii tăi, că ai parteneriate, colaborări și crești din punct de vedere profesional…
Dar într-adevăr, eroul principal al poveștii reprezintă o generație care luptă, care are nevoie de un drum inițiatic și care trebuie să meargă mai departe și să se bată… Dau exemplu o replică din spectacol, pe care o vor auzi spectatorii noștri: „Sunt actor, merg mai departe!” Așa și Făt Frumos, merge mai departe. Așa și noi, mergem mai departe. Și este foarte important să știm că am lăsat în urma noastră ceva și că tot ceea ce construim rămâne: cu gând frumos, cu scop frumos și ne face să ne bucurăm de ceea ce suntem.
Mircea Laslo: Cum s-a înfiripat ideea acestui spectacol, ce te-a declanșat în această direcție?
Ștefan Lupu: S-a înfiripat pentru că o anumită zonă din ceea ce reprezintă acest spectacol ca și concept lipsea Sibiului, iar în discuțiile pe care le-am avut cu câțiva reprezentanți importanți ai mediului cultural din Sibiu, am decis că e un titlu potrivit, un concept potrivit, acest tradițional-românesc pe care îl regăsim în dansuri, în muzică, în text, combinat cu dansul contemporan, muzica modernă (de la electronică până la clasică). Aici, mulțumiri speciale lui Vlad Robaș, actor la Teatrul Național „Radu Stanca”, care s-a ocupat pe anumite părți ale spectacolului de compoziție propriu-zisă, dar și de universul sonor.
Pentru că acest concept și acest spectacol sunt ceva unic, diferit față de foarte multe spectacole pe care Sibiul le produce și le are în repertoriu (vorbim acum și de facultate, dar și de Teatrul Național), am considerat că e un prilej bun pentru a pune o cărămidă în construcția repertorială a mediului cultural sibian.
Mircea Laslo: Nu cred că se apucă cineva de montarea basmului „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” fără să-i fie dor de ceva, te rog să mă corectezi dacă mă înșel. Dar dacă nu, ție de ce ți-e cel mai dor?
Ștefan Lupu: E o întrebare dificilă. Mi-e dor de libertatea copilăriei, de lipsa grijilor. Îmi e dor de faptul că timpul nu exista, pe vreme aia. Este un accent important pe care-l regăsim în poveste. Se leagă de răspunsul la o întrebare anterioară – timpul trece și trebuie să ne bucurăm, să ne trăim din plin viața – pe plan profesional, în relațiile interumane… Cred că aici sunt niște nevoi pe care le avem și niște amintiri care sunt pe cale să se pierdă, dar e important să ne gândim la ele și să încercăm să reactivăm copilul din noi în anumite situații.
Mircea Laslo: Împreună cu Andrada Oltean, te-ai ocupat și de ilustrația muzicală a spectacolului. Cum a decurs acest aspect? Alegi muzica pentru dans, sau construiești coregrafia pentru muzica pe care o cere scena?
Ștefan Lupu: De regulă, în momentul în care construiesc un spectacol, am două variante: fie colaborez cu un compozitor, ceea ce este absolut minunat, când lucrurile și procesul se construiesc astfel… Iar dacă nu avem prezența unui compozitor în componența echipei artistice, pentru că se poate întâmpla și asta, atunci există foarte multe propuneri muzicale, ceea ce s-a întâmplat și la „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Am avut foarte multe astfel de propuneri, atât eu, cât și Andrada, cât și colegii noștri.
Mărturisesc că sunt zeci, poate sute de propuneri muzicale pe care le am pe parcursul procesului creației, sau artiști pe care îi urmăresc. Și dacă se potrivesc cu conceptul spectacolului, dacă aceste piese se potrivesc din punctul de vedere al textului muzical, sau al instrumentului muzical, sau din punctul de vedere al emoției în contextul situației scenice, a părții din structura dramaturgică, atunci alegem piesele respective. Este un proces foarte frumos, dar foarte dificil uneori, pentru că într-un spectacol de teatru-dans, muzica este extrem de importantă. În general ea este importantă, în orice fel de spectacol, dar cred că aici este cu atât mai mult, fiindcă pentru a dansa pe scenă cred că trebuie să asculți și să ai o piesă pe fundal care să-ți placă într-adevăr. Este destul de ciudat, de frustrant, să trebuiască să dansezi pe o melodie pe care nu o îndrăgești. Iar universul sonor în acest spectacol este un personaj în sine.
Mircea Laslo: Cum reușești să echilibrezi aspectele administrative, ca director al Teatrului Mic, cu experimentele creative ale regizorului, coregrafului, actorului Ștefan Lupu?
Ștefan Lupu: Aceasta este o întrebare capcană! Nu voi răspunde la ea! [râde, apoi răspunde]
Este dificil să lucrezi zece, douăsprezece ore pe zi. Este important să-ți placă ceea ce faci. Este minunat când ai de lucru. Este esențial să-ți mai iei câte o zi pauză. Este foarte greu când „intri în horă și trebuie să joci”. Este admirabil când ai reușite. Este frustrant când nu poți să faci ceea ce-ți dorești. Este minunat când oamenii te felicită și îți recunosc implicarea, munca, sau valoarea. E greu cu administrația în țărișoara asta a noastră pe care o iubesc și din care m-am ambiționat să nu plec. Și încă nu știu dacă am făcut bine sau nu. Nu este niciodată prea târziu. :-))) Și este important să încerci să schimbi lucrurile în bine, să dezvolți, să proiectezi, să educi, să te lupți pentru un scop nobil. Care este teatrul și dansul românesc. Și educația românească. Și viitorul artiștilor din România.
Mircea Laslo: La UNDERCLOUD ai câștigat împreună cu Andrea Gavriliu premiul pentru cel mai bun spectacol, în 2013, cu Zic Zac. Cum e să te întorci la acest festival? Cum îl vezi acum, după doisprezece ani?
Ștefan Lupu: Am avut prilejul de a câștiga acest festival, ceea ce este minunat. Premiile înseamnă mult, pentru că cineva îți confirmă munca, îți recunoaște valoarea. Și chiar dacă spunem de cele mai multe ori că nu sunt importante… Este adevărat, pe de o parte, că nu sunt importante, dar pe de altă parte, contează să-ți spună niște specialiști că e bine ce faci, sau cel puțin că ești pe drumul cel bun, să-ți confirme munca, ideile, partea creativă artistică.
Toată lumea își dorește să primească și să câștige premii. Mărturisesc că în momentul în care nu mi-am mai dorit asta, la începutul carierei, atunci au început să vină premiile și confirmările. Și cred că mai important este să mergem cu țelul nostru mai departe și cu plăcerea de a ne face meseria. Asta e cel mai important. Iar dacă vor veni premiile și confirmările, bine, dacă nu vor veni, iar e bine.
Mă bucur că există UNDERCLOUD și mă bucur că echipa are forța și puterea de a face în continuare acest festival, că le-a avut și în pandemie și că a împlinit 18 ani.
În finalul acestui interviu, La Mulți Ani UNDERCLOUD și multă multă baftă pentru Grivița 53, un teatru cu care urmează să mă conectez și care mi-a oferit onoarea de a prezenta un prim spectacol, în prima stagiune din istoria sa. Mulțumesc!
Spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” va avea unica sa reprezentație în festivalul UNDERCLOUD, miercuri, 1 octombrie, de la ora 20:30, în curtea UNARTE, pe Calea Griviței nr. 28. Mai multe informații sunt disponibile aici.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 
Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
