Skip to content Skip to footer

Dimitri’s Bats pleacă într-un turneu internațional de promovare cu noul album ”Monobloc”

Dimitri’s Bats lansează cel mai nou material de studio, ”Monobloc”, pe toate platformele de distribuție digitală și pleacă într-un turneu de promovare, prin țară, dar și în Republica Moldova, Estonia și Polonia.

Nelipsiți din cluburile bucureștene, Dimitri’s Bats sunt cel mai fresh produs de export al industriei muzicale românești.

Dimitri’s Bats este o trupă indie-pop înființată în București în 2017, avându-i ca membri pe Radu Osaciuc (voce), Ana-Maria Wolf (bass), Marius Acsintoaie (chitară), Andrei Drăgușanu (chitară) și Andrei Costache (tobe).

EP-ul de debut „Mess” a fost lansat la sfârșitul anului 2018 – primul single, „Cold”, fiind selectat de către Radio Guerrilla, ca unul dintre cele mai bune 10 cântece românești ale anului.

Dimitri’s Bats au cântat la numeroase festivaluri precum Summer Well, Electric Castle, Catedral Festival, Living Rock Tuzla, au fost headlineri în cadrul showcase-ului Mastering the Music Business și au deschis pentru artiști precum Son Lux (US) și Daria Zawiałow (PL), una dintre cele mai cunoscute artiste poloneze. Finalul lui 2022 le-a adus două concerte în Varșovia, unde au câștigat concursul Liveurope Music Night și oportunitatea de a cânta în cadrul festivalului Juwenalia (Polonia), în mai 2023.

”Monobloc” se va auzi live:

pe 2 martie la Legend Pub în Iași
pe 3 martie la Artcor în Chișinău (Rep. Moldova)
pe 4 martie la Daily Pub Galați
pe 10 martie la Club Control în București
pe 16 martie la/form space în Cluj
pe 17 martie la Oldies Pub în Sibiu
pe 12 mai la Tallin Music Week in Tallin (Estonia)
pe 13 mai la Juwenalia Festival în Varșovia (Polonia)

Biletele pentru concertele din România sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro.
‘Monobloc’ conține hiturile „Get Your Fix”, „Casablanca” și „Love Runs Out” și se poate asculta aici.

Lasă un comentariu