Cele mai noi filme despre muzică se văd la DokStation! Ajuns la a șasea ediție, singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale revine, în perioada 21-25 septembrie, cu o selecție de 29 de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București.
Sinéad O’Connor, Cesária Évora, Sheryl Crow, a-ha, Kate Bush, Leonard Cohen și Jim Morrison sunt doar o parte dintre artiștii ale căror povești vor putea fi urmărite pe marele ecran și la volum maxim, în cadrul DokStation Music Documentary Film Festival, la Control Club, Apollo111, Expirat și Grădina cu Filme.
Programul proiecțiilor și evenimentelor conexe este disponibil la: www.dokstation.ro
Biletele s-au pus în vânzare prin Eventbook.ro.
A șasea ediție DokStation debutează miercuri, 21 septembrie, de la ora 18, la Control Club, cu proiecția în premieră națională a documentarului Anonymous Club (2021), despre cantautoarea australiană Courtney Barnett. În aceeași seară, scena underground autohtonă este reprezentată prin documentarul Swamp City (2021), proiecția fiind însoțită de un concert al trupei cult timișorene Arc Gotic.
Joi, 22 septembrie, DokStation continuă cu filme despre curentul grunge și indie, dar și cu documentare despre artiști consacrați: Bryan Ferry și a-ha la Apollo111 Teatrul, Leonard Cohen la Control Club, Patti Smith și Sinéad O’Connor la Grădina cu Filme. În paralel, proiecția în premieră națională a documentarelor Cesária Évora (2022) și Between Times and Worlds – A Musical Journey Through Romania (2022) va fi însoțită de un concert al Corinei Sîrghi alături de Taraful Jean Americanu, la Expirat – Halele Carol.
Programul DokStation de vineri, 23 septembrie, aduce, în premieră, filme cu și despre cantautorul englez Paul Weller și legenda funk Rick James, la Apollo111, artistul de origine algeriană Rachid Taha și vedeta britpop Damon Albarn, la Control Club, americanii Dinosaur Jr. și britanicii Talk Talk, la Expirat; la Grădina cu Filme, o seară dedicată vocilor feminine: Kate Bush și Sheryl Crow.
Sâmbătă, 24 septembrie, DokStation continuă cu premiere: filme despre artistul francez Sébastien Tellier și legendarii Bee Gees, la Apollo111, o seară alternative rock cu documentare despre trupele dEUS și IDLES, la Control Club, dar și întâlniri inedite cu legendele classic rock Jim Morrison și King Crimson, la Grădina cu Filme. Programul de sâmbătă aduce și două producții despre formații ucrainene îndrăgite: Dakh Daughters: ROSES – Film Cabaret (2020) și DakhaBrakha: On the Road (proiecție în premieră a unei versiuni rough cut, filmul urmând să fie finalizat în 2023), ce vor fi prezentate la Expirat – Halele Carol.
DokStation se încheie duminică, 25 septembrie, la Control Club, cu două lungmetraje documentare în premieră: Other, Like Me: The Oral History of COUM Transmission & Throbbing Gristle (2020) și Crock of Gold: A Few Rounds with Shane MacGowan (2020) – un film emoționant despre frontman-ul trupei irlandeze The Pogues.
DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din România, este conceput să atragă comunități largi din diverse sectoare ale Capitalei, combinând două dintre cele mai populare arte – filmul și muzica – , prin proiecții de filme documentare muzicale și concerte live, în clădiri cu istorie și tradiție, dar și în spații neconvenționale.