Hoinar.Carnaval 2024 s-a desfășurat la București între 10 – 14 mai și a adus pe scena Teatrelor ACT și Ateneului Român 15 artiști de talie internațională și 4 spectacole-incursiune care au demonstrat că muzica clasică este pentru oricine și că arta este o investiție pe care, înainte de toate, o faci în tine însuți.
Printre artiștii invitați anul acesta la cea de-a 7-a ediție a festivalului s-au numărat și mezzosoprana Verena Tönjes (pe care publicul a putut să o admire în deschiderea festivalului, în spectacolul Songs of the Clown) și clarinetista Anna Hashimoto care a urcat pe scena Ateneului Român, în ultima seară de festival, în cadrul concertului cameral Carnaval. Am povestit puțin cu amândouă despre muzică (clasică sau nu), spectacolele în care au fost implicate, dar și despre momente din viața de zi cu zi a unui musician.
Verena Tönjes: „Trebuie să modelăm recitalul fără să plictisim, intimidăm sau copleșim audiența”
D.B.: Cum te-ai îndrăgostit de muzică astfel încât a devenit această parte atât de importantă a vieții tale?
V.T.: Muzica a fost mereu cel mai important lucru din viața mea. M-am născut într-o familie muzicală și cânt de când mă știu. Când eram copil, aveam momente în care pur și simplu stăteam în camera mea și cântam o melodie, aceeași melodie, iar și iar, uitând complet de mine și de timp. Și mi-aduc aminte de acele momente în care o auzeam pe mama, după ce mă culcase pe mine, cântând Preludiul lui Bach în C minor, și tot ce-mi doream era să învăț să cânt și eu așa.
D.B.: Hoinar Festival își propune să umanizeze și să demistifice muzica clasică. În ce fel poate fi făcut acest lucru concret? Ce pot face managerii culturali, artiștii, instituțiile de artă să atragă o audiență mai mare și mai diversă?
V.T.: Eu personal nu cred că opera sau muzica clasică sunt „specii în pericol de dispariție”. Cu toate acestea, admit că mulți oameni mi-au spus că nu le place muzica clasică sau abordarea clasică și că nu s-ar duce la un concert care le va oferi doar asta. Ceea ce, da, poate transforma recitalul clasic, unde spectatorii trebuie să asculte foarte atent muzicianul, dar fără să aibă grandoarea decorului de la Operă, să fie în pericol de dispariție. Dar poate că asta e în regulă! Cred că recitalul clasic nu a evoluat în timp în același fel în care au făcut-o alte genuri clasice și are nevoie să fie puțin scuturat de praf. Din experiența mea, senzația că nu le place muzica clasică este preluată de oameni dintr-un loc de ignoranță și alimentată de clișee din filme și seriale – pentru că aceeași oameni ajung să-mi spună cât de mișcați și emoționați au fost în momentul în care au ajuns să mă asculte live (pe mine sau alt cântăreț de muzică clasică). Așadar, cred că trebuie să construim un pod între aceste percepții și mentalități și să creăm spectacole în care oamenii să poată savura muzica clasică din nou. Trebuie să modelăm recitalul fără să plictisim, intimidăm sau copleșim audiența. Iar prin asta în niciun caz nu insinuez că ar trebui să subestimăm audiența, din contră!
D.B.: Ce ne poți spune despre spectacolul pe care l-ai susținut anul acesta în cadrul Hoinar Festival?
V.T.: Spectacolul cu care am venit în cadrul Hoinar Festival anul acesta, Songs of the Clown, experimentează fix cu ceea ce am povestit mai devreme. Am inclus în el elemente video, am îmbinat muzica clasică cu musicalul, am adăugat momente de pantomimă. Până acum, răspunsul publicului a fost unul foarte pozitiv, nimeni nu a simțit că a fost mai puțin un recital doar pentru că am inclus în el elemente de teatru și film. E posibil ca o audiență mai conservatoare să numească ceea ce facem noi „blasfemie”, dar oricum nu țintim către acea audiență.
D.B.: Cum se desfășoară viața unei mezzosoprane de-a lungul unui an, între carieră-viață personală-concerte-studiu-timp liber? Cum ai descrie viața ta, în două propoziții, astfel încât cei care și-ar dori să urmeze o carieră în acest domeniu să înțeleagă la ce să se aștepte?
V.T.: Eu fac parte din compania permanentă a Teatrului de Stat din Mainz, Germania. Stagiunea mea se întâmplă din septembrie până în iulie, în timpul verii am 6 săptămâni libere. În fiecare lună sunt plătită la fel, indiferent de numărul de spectacole pe care le-am susținut. Pentru un cântăreț, asta este cea mai stabilă formă de trai pe care o poate avea și, sincer, mă bucur de ea! Dar este foarte mult de muncă, îmi solicită foarte mult vocea, lasă foarte puțin spațiu pentru spectacole în regim de freelancing sau pentru viața de familie. Dar, cu toate acestea, în zilele bune, când merg la muncă mi se pare că merg să mă întâlnesc cu prietenii pe terenul de joacă.
***
Despre Verena: Cu o experiență extrem de variată în genul operei ce include roluri de la Hänsel la Mrs Lovett din musicalul Sweeney Todd, Verena este în prezent membră în compania permanentă a Staatstheater Mainz și a apărut în producții ale teatrelor de stat din Wiesbaden și Oldenburg. În 2019 a fost solista premierei cu opera Heart Chamber de Chaya Czernowin la Deutsche Oper din Berlin. Activă și pe reputate scene de concert ca Filarmonica sau Konzerthaus din Berlin, Verena a susținut partitura lucrărilor Aventures și Nouvelles aventures de Ligeti la Filarmonica din Köln. Este invitată în mod regulat ca solistă a Orchestrei de Stat din Mainz. În 2019 a fost laureată la competiția de canto a Operei de Cameră Schloss Rheinsberg și bursieră a Academiei Internaționale de Operă din Waiblingen. Verena a studiat la Universitatea de Arte din Berlin și Universitatea Robert Schumann din Düsseldorf.
Anna Hashimoto: „(…) în proaspăt lansatul film Dune este o afirmație excelentă: Fear is the mindkiller. Exact aceasta este atitudinea de care avem nevoie în pasaje dificile pentru clarinet”
D.B.: Care au fost așteptările tale legate de experiența din Hoinar Festival și spectacolul de la Ateneu, Carnaval, în care ai fost implicată?
A.H.: Am fost absolut încântată să primesc anul acesta invitația celor de la Hoinar Festival de a mă alătura lor pe scenă. Îl știu pe Florian de aproximativ 15 ani, ne-am întâlnit în timp ce studiam la Royal Academy of Music. Să cânt cu el este mereu o bucurie, amândurora ne plac colaborările în concerte de muzică de cameră Sonata lui Brahms este o favorită a noastră pe care am mai interpretat-o împreună în UK, dar și Elveția, la Verbier Festival. Dincolo de asta, participarea în evenimentul de la Ateneu a fost o șansă incredibilă de a colabora cu muzicieni noi și a avut atât de multe momente amuzante și inedite – noi ne-am simțit foarte bine pe scenă și din ce am observat acesta a fost sentimentul și în public.
D.B.: Ca profesoară de clarinet, ce sfat neconvențional sau mai „altfel” i-ai da unui tânăr clarinetist pentru a-l inspira să nu renunțe, să continue, să nu se descurajeze?
A.H.: Nu știu dacă e atât de neconvențional, dar sfatul meu ar fi să nu exerseze prea mult și să-și urmeze și celelalte pasiuni, să încerce cât mai multe, pentru că din ele va învăța cu siguranță multe lucruri pe care le va putea aplica în cântatul la clarinet. Să faci asta te ajută să pui lucrurile în context și să menții o perspectivă proaspătă, să aduci noutatea în ceea ce faci. De exemplu, mie îmi plac foarte mult genurile sci-fi și fantasy, iar în proaspăt lansatul film Dune este o afirmație excelentă: „frica este ucigașul minții” („fear is the mindkiller”). Exact aceasta este atitudinea de care avem nevoie în pasaje dificile pentru clarinet, mai ales pentru cântatul în registre acute pe clarinet în mi bemol.
D.B.: Este vreun moment în cariera ta când te-ai simțit complet fericită, pe scenă sau în sala de clasă? Poți descrie acel moment și cum ai ajuns la el?
A.H.: Mă simt așa destul de des, de fapt, lucru care mă face să cred că sunt foarte norocoasă. Deseori se întâmplă să fiu în mijlocul unui concert, când se întâmplă ceva uimitor între mine și colegii mei. De exemplu, atunci când sunt într-un concert de muzică de cameră și cânt o anumită bucată un pic diferit și un alt muzician prinde din mers ideea și o urmează. Momente ca astea mi se par magice și îmi oferă multă bucurie și încredere în drumul pe care mi l-am ales în viață. Să fii muzician vine la pachet cu multe provocări, poate fi obositor să faci lucrurile să funcționeze, dar în momente ca cel despre care am povestit știu că nu aș alege niciodată altceva.
***
Despre Anna: Cariera Annei Hashimoto cuprinde apariții solistice, angajamente în diverse orchestre și profesorat. Momente notabile includ concerte sub bagheta unor dirijori precum Vladimir Ashkenazy și colaborări cu artiști renumiți ca Michael Collins și diverse cvartete de coarde. Premii la importante competiții internaționale i-au adus concerte în Europa și Japonia alături de orchestre de renume. Anna a lansat patru albume solo lăudate de presa de specialitate și a fost prezentată de radiodifuziuni precum NHK și BBC. A fost clarinetist principal invitat în orchestre de renume din Marea Britanie și Orchestra de Cameră din Japonia, țară în care este frecvent invitată ca solistă și colaboratoare a ansamblurilor de prestigiu. Ca membru fondator al cvintetului Atéa, ansamblu asociat al Conservatorului Regal de Muzică din Birmingham, Anna promovează activ muzica nouă și a comisionat numeroase lucrări pentru ansamblu de suflători. Este profesor de clarinet la Conservatorul Regal de Muzică din Birmingham și profesor de muzică de cameră la Departamentul Junior al Royal College of Music din Londra. A predat și la Școala Wells și este continuu implicată în școli de vară și orchestre de tineret. Anna este absolventă a Royal Academy of Music din Londra și este recunoscută ca artistă a firmei de construcție de instrumente de suflat Vandoren-UK.