Loredana, Horia Brenciu, Cornel Ilie, Adrian Nour, Anca Țurcașiu, Ecaterina Ladin, Silviu Mircescu și Bianca Purcărea, alături de dansatori, regizor, dirijor, coregraf, s-au revăzut la un restaurant cu specific grecesc din București, într-un decor similar cu cel din spectacol.
Întâlnirea a fost prilejuită de discuțiile despre repetiții, pentru a sărbători cea de-a doua reprezentație „Mamma Mia!“, cea din 29 decembrie, dar și pentru a se bucura împreună de revedere, toate în spiritul celui mai așteptat spectacol al anului în România.
Tot săptămâna trecută la cererea publicului, organizatorii „Mamma Mia!“ au anunțat că spectacolul revine cu a doua reprezentație, astfel că „Mamma Mia!“ se va juca și pe 29 decembrie, la Sala Palatului din București, biletele fiind puse deja în vânzare.
70 de artiști români în 200 de costume vor urca pe scena, într-un spectacol legendar
„Mamma Mia!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Tânăra se confruntă cu trei posibile variante, aşa că decide să-i invite pe mica insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante și vor încânta publicul prezent.
Producția artistică aduce pe aceeași scenă peste 70 de artiști și 200 de costume, care dau viață personajelor complexe, care vor dansa și interpreta melodii fredonate de milioane de oameni din întreaga lume, hituri din repertoriul trupei ABBA, precum „Mamma Mia”, „Voulez-vous”, „Dancing Queen” sau „The winner takes it all”, și garantând celor prezenți o experiență de neuitat.
„Mamma Mia!“ este musicalul care bucură întreaga familie, e o poveste minunată de dragoste în care se regăsesc și mamele, și fiicele. Nu sunt doar amintirile și emoțiile mele în show, ci ale câtorva generații. E o provocare acest rol minunat și complex, dar asta îmi place foarte mult, sunt trei ore intense de cântat, dansat și actorie. Iar dincolo de ochii spectatorilor e o pregătire ca pentru un campion. În plus, sunt extrem de puține ocaziile în care ne adunăm atât de mulți artiști, din generații diferite, pe aceeași scenă, cu un scop unic: să bucurăm împreună spectatorii!”, declară Loredana.
Loredana va putea fi admirată în interpretarea magistrală a Donnei Sheridan, o femeie puternică și independentă care își crește singură fiica, iar reunirea cu personajele din trecutul ei îi va schimba radical viața.
Horia Brenciu îl interpretează pe exuberantul Harry Bright, artistul împărțind aceleași inițiale și o extraordinară poftă de viață cu personajul din musical.
Cornel Ilie, solistul trupei Vunk va juca rolul lui Sam, unul dintre „tații” lui Sophie, care revine pe insula grecească pentru a lămuri misterul tinereții sale.
Adrian Nour interpretează rolul celui mai boem personaj dintre cei trei tați, excentricul Bill.
Anca Țurcașiu a impresionat în numeroase piese de teatru, filme, în musicalurile „Chicago” și „My Fair Lady”, iar în „Mamma Mia!“ interpretează savurosul rol Tanya, o adevărată pată de culoare a spectacolului.
Ecaterina Ladin, joacă rolul încântătoarei Rosie, o scriitoare nemăritată, tocilară și puțin supraponderală, care cucerește publicul prin firea sa amuzantă și sinceră.
„Mamma Mia!“, un spectacol urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de țări, în top 10 al celor mai longevive show-uri din toate timpurile
În „Mamma Mia!“ musicalul care a cucerit întreaga lume și care a fost urmărit până acum de 60 de milioane de oameni din 50 de țări, personajele spun o frumoasă poveste despre iubire, relații, prietenie, pe versurile melodiilor trupei ABBA, care va impresiona și publicul român datorită distribuției și a producției de amploare. Povestea scrisă de Catherine Johnson este imaginată în paradisul unei insule grecești.
Musicalul a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia „Mamma Mia”. Musicalul a întrecut producții originale de pe Broadway, precum „The Sound of Music”, „The King and I” și „Damn yankees”. „Mamma Mia!“ este al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu peste 5.000 de reprezentații.
Datorită succesului international înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat filmul Mamma Mia 2.
Cei care doresc să aibă parte de o experiență de neuitat au acum posibilitatea de a-și achiziționa bilete la prețuri avantajoase, acestea fiind o opțiune excelentă pentru cadoul ideal cu ocazia sărbătorilor de iarnă. biletele pentru 29 decembrie putând fi achiziționate din rețeaua www.IaBilet.ro, cu un discount de 10% early bird.