Fiind un prequel pentru seria-mamă Game of Thrones, House of the Dragon ridică niște așteptări să extindă amprenta seriei, fără să fie doar un compromis pentru fanii nostalgici Game of Thrones.
Dar, pe când Game of Thrones era borderline pornografic, gore și foarte opulent, chiar și pentru un medieval fantasy, House of the Dragon pare cam timid, cel puțin pentru primele 3 episoade. Deși toate seturile au fost reproduse la aceeași scală, conform testimonialelor, anumite alegeri par un pic stângace, cum ar fi perucile targaryene care pot părea uneori out of place, cam de mockumentary, în contrast cu personajele valyrian care chiar sunt vopsite.
Primul episod este un turn-off dacă te aștepți la altceva decât la un ambiental frumos cu momente cheie din Game of Thrones. În ciuda succesului critic și popular al seriei inițiale, creatorii au fost asaltați și de acuzații că e prea grafic, misogin sau rasist, care justifică și începutul mai temperat al noii serii. La extrema opusă, au fost editate și urcate pe internet compilații exclusiv cu scenele de nuditate din Game of Thrones. Dar toate aceste aspecte care îngrijorau mișcarea de corectitudine politică nu sunt doar pretexte pentru a provoca. De fiecare dată când cineva s-a dezbrăcat, a avut sens, iar natura sexistă a universului Westeros nu a fost nici ea gratuită, ci naturală pentru mentalitatea medievală. Întrebarea rămâne dacă House of the Dragon se teme să nu supere sau doar pregătește.
The only thing that could tear down the house of the dragon was itself.
House of the Dragon este despre ping-pongul de putere dintre elite, despre „aproape” regine și despre umanizarea targaryenilor care, de după perdele, nu par așa de necontestat, doar mai educați în a-și ascunde slăbiciunile față de public. Începe blând, fără nuditate, dar dominat de intrigile palatului – seducerea regelui sau bluff-uri abrupte, și cu niște primi săbii, scoase mai mult pentru un pun fericit. Mai exact, este vorba de conflictul de la Dragonstone, dintre Daemon și mesagerii regelui, care s-a simțit cam înghesuit pe un pod de piatră, având în vedere opulența locației. Nevoia de acțiune e compensată pe deplin un episod mai târziu, prin ieșirea de berserk a prințului în bătălia contra Crabfeeder.
Prequelul este mai puțin strategic în dialog decât Game of Thrones, în care replicile nu se simțeau niciodată aruncate. Însă, acest adunat constant la masa rotundă și eforturile futile de a păstra o neutralitate între tabere par o nevoie de a contextualiza înainte de a șoca. Altfel, primele trei episoade se distanțează de imaginea House Targaryen ca o casă incestuoasă și cumva excentrică a Westerosului, dar nu e timpul pierdut.
Ritmul nu sare departe de seria-mamă, în care primul sezon plantează intrigile pentru morțile ce urmează. De data asta, cu un buget suficient pentru măcar trei dragoni. Fiind anunțat că actorii sunt redistribuiți la jumătatea sezonului, cu versiunea lor ceva mai îmbătrânită, rămâne doar să așteptăm ”moartea lui Ned Stark” de la finalul sezonului.
