Bazar de Cotroceni revine cu cea de- a 7-a ediție, care va avea loc în weekendul 7-8 octombrie, în cartierul Cotroceni. Organizatorii anunță un număr record de curți deschise, peste 180, dintre care, mai mult de o treime sunt locuitori care participă pentru prima dată la evenimentul comunitar. La acestea, se adaugă peste 50 de mici business-uri din cartier.
O altă noutate, pe care o aduce ediția de toamnă, este diversitatea stilurilor muzicale. Printre artiștii confirmați se numără Simion Bogdan-Mihai & Lăutarii de Mătase, Mr. Jurjak, Temple Invisible, Bad Boiler, We singing colors, concertele de muzică clasică parte din programul Classic Cotroceni – cu bursierii SoNoRo, Bogdan Platy, Tudor Scripcariu, Ioana Calotă Philippide și Alexandru Philippide și seria de DJ’s de la Sounds of Cotroceni: Hefe, DJ Grecescu, NotSoCommonDJ. Aceștia vor completa agenda de concerte live din “cartierul grădină” al Bucureștiului.
Serata muzicală pe aripi de parfum #Aiciastat, organizată de Ana Rubeli, continuă de asemenea. În premieră, o nouă casă istorică din cartier va fi deschisă publicului cu ocazia acestui eveniment.
Pentru cei mici, organizatorii au pregătit spații sepciale la Opera Center, cu activități educaționale, dar și cel mai amplu proiect de educație antreprenorială și financiară dedicat copiilor, care va avea loc în curtea casei pe strada Dr. Frederic Joliot-Curie nr. 11. Programul este completat de workshop-uri de securitate cibernetică la Școala 150 și La Petite Bouffe.
Programul complet al celor două zile de Bazar de Cotroceni va fi disponibil în curând pe pagina de Facebook a evenimentului.
Bazar de Cotroceni este invitația de a descoperi comunitatea și cartierul – cu străzile sale boeme și aerul romantic – la pas, în plimbare. Traficul auto nu este blocat, întrucât rezidenții își continuă activitățile casnice pe perioada weekend-ului. Organizatorii încurajează astfel publicul să opteze pentru alte mijloace de transport, ca o formă de respect pentru toți participanții.
Cum ajungi cel mai ușor:
📍 Stația de metrou Eroilor
📍 Stația de metrou Izvor
📍 Stații STB: Facultatea de Drept, Eroilor și Spitalul Universitar.
Alternative pe care le încurajăm: bicicleta & trotineta.
Evenimentul Bazar de Cotroceni este organizat de Asociația Incotroceni și creat de comunitatea cartierului – locuitori și business-uri locale.
Mai multe pe: Facebook, Instagram, Website
Despre Asociația Încotroceni – Oameni, Idei, Povești
Încotroceni este o asociație privată, fără scop patrimonial, non-profit, independentă, neguvernamentală şi apolitică, fondată în 2016. Scopul Incotroceni îl constituie dezvoltarea, promovarea şi sprijinirea comunității din cartierul Cotroceni și a identității acestuia, având în vedere ca direcții principale de acțiune promovarea social – cultural, arhitectură, urbanism și infrastructură a cartierului Cotroceni.