Skip to content Skip to footer

„ensalada mediterranea” @ Spotify (playlist de august)

Am ajuns în acel moment al anului în care asfaltul începe să ardă și toată lumea se refugiază la mare. Indiferent dacă pe biletul tău de avion scrie Italia, Spania sau Grecia (și chiar dacă ajungi doar în Vamă anul ăsta), am compilat un playlist ca o salată de Mediterană, plin de soare și valuri în cântece. 

Dacă ești gata să-ți activezi mentalitatea de stat în șlapi cu cea mai rece limonadă, ai aici un playlist care miroase a sare de mare, a coriandru și a dolce far niente: „ensalada mediterranea”Nu contează dacă te bucuri de nisipul fin sau dacă ai găsit poziția perfectă pe o plajă stâncoasă, este playlistul care nu se ascunde la umbră, care profită la maxim de zilele rămase din vară și care începe petrecerea de la piscină.

Sangria, Limoncello Spritz sau greșeala de a gusta un păhărel de Ouzo – indiferent de aromă și de limba vorbită, „ensalada mediterranea” este momentul de anticipare a brizei mării, primul moment în care te dai jos din mașină și miroase a relaxare, o duminică în buclă, primul contact vizual cu orizontul infinit al mării.

Așa că găsește easter egg-ul de meme românesc din compilația de piese, dă-i ritmului o șansă și privește totul prin filtrul ochelarilor de soare. Parcă viața nu mai este atât de grea, nu?

Dansează până nu mai simți nisipul fierbinte atacându-ți tălpile goale. Fă concursuri de înot cu reflexia soarelui. În timp ce o faci, poți asculta „ensalada mediterranea” aici. Vara mediteraneană e un mindset, nu doar o locație.

P.S. playlistul este recomandat și pentru zilele nesfârșite de la birou și poate îndulci și transforma într-o mică plăcere până și cel mai aglomerat taskboard.

Tra una vita e un’autostrada somiglianza è la follia/ (Batti il ritmo coi cilindri e il tempo con il cuore)/ L’autostrada è in sentimento ed è un turbo il nostro.

Pino D’Angiò – Questo amore è un motore

Happ vine în fiecare lună cu un nou playlist de pus pe repeat, de lărgit orizonturi muzicale și de simțit bine. Când „Discover Weekly” are o săptămână proastă, încearcă ce ți-am pregătit. Încercăm constant să venim cu un vibe care să te surprindă și care să-ți facă luna mai bună.

Lasă un comentariu