Ediția din acest an a Transilvania Internațional Film Festival (TIFF) a avut loc între 14 și 24 iunie, în varii locații din Cluj-Napoca. Reporterul Mircea Laslo povestește într-un articol-serie despre atmosfera festivalului și proiecțiile care l-au impresionat.
Feluri de bunătate
Mi-aș fi dorit să scriu despre minunățiile culinare clujene, dar nu, acest „capitol” este despre un film – unul mult mai complicat și mai greu de înghițit decât orice preparat am întâlnit vreodată în Cluj. Atunci când am primit programul complet al TIFF.23, am avut un singur film pe care l-am considerat de neratat, cu atât mai mult cu cât era în avanpremieră și beneficia de o singură proiecție în festival – Feluri de bunătate / Kinds of Kindness, scris și regizat de Yorgos Lanthimos. Aveam multe motive pentru această hotărâre: mi-au plăcut foarte mult The Lobster și Poor Things, în primul rând. Apoi, Emma Stone mi se pare o actriță grozavă, iar de Willem Dafoe nici nu mai zic. Și nu în ultimul rând, îmi plac, până la un punct, regizorii auteur, care construiesc universuri estetice și stilistice consecvente, ale căror filme par a te purta tot mai adânc în forul creativ interior al unei persoane anume.
Îmi place acel aspect „meta” pe care îl capătă filmele născocite de o anumită viziune, care e totodată familiară și surprinzătoare, iar Lanthimos este fără îndoială unul dintre cei mai interesanți regizori contemporani, cel puțin din acest punct de vedere. Sunt departe de a fi singurul care gândește așa, mai ales dacă e să mă iau după puhoiul de oameni care a năvălit spre Cinematograful Florin Piersic cu ocazia acestei proiecții. De-abia am reușit să intru, chiar dacă aveam bilet rezervat, atât de mare era haosul. Toate filmele din ziua respectivă care i-au urmat acestuia au ajuns să fie decalate, pentru că o sală atât de plină nu se golește cu una cu două.
A meritat? Mi-e greu să răspund. Ca experiență de festival, cred că da. E bine să vezi și filme care te lasă confuz și vag iritat, de obicei eu iau asta ca pe o forțare a limitelor zonei de confort, o provocare pentru căutări mai aprofundate ale răspunsurilor și a înțelegerii. Te aștepți la așa ceva de la TIFF și am mai văzut și alte asemenea la această ediție. Dar niciunul de la care să te aștepți că va intra și în circuitul normal al proiecțiilor cinematografice și niciunul care să fie chiar atât de necruțător, bizar… indigest.
Filmul este compus, de fapt, din trei mediu-metraje care au în comun actorii și sunt congruente din punct de vedere stilistic, dar ale căror povești nu se întretaie și nu prea rezonează unele cu altele. De altfel, aici e prima provocare pe care o aruncă Lanthimos – titlul! Sună ca o explicație, ca o umbrelă conceptuală care oferă un fir roșu prin mica antologie, însă fiecare dintre cele trei momente întinde atât de tare definiția cuvântului „bunătate” încât îl golesc de sens, îl deturnează și îl sucesc iremediabil. Ai zice că firul roșu este o meditație despre control, din trei perspective diferite, dar regizorul aruncă atât de multe distrageri și schimbări de ton încât filmul devine foarte alunecos, e greu să-ți înfigi ghearele rațiunii în el, ca să nu mai vorbim despre empatizare și rezonanță emoțională. Teme religioase? Cât încape! Dar tratate cu un soi de ennui post-postmodern, post-ironic, post-adevăr, care le lasă cu impresia că înțelegerea nu numai că e dificilă, dar e de-a dreptul inutilă. Muzica are un aport enorm la stranietate și la impresia de film întors împotriva sieși, pentru că este cumplit de esențializată, mergând în doar două direcții: ori disonanță de ți se strepezesc dinții, ori atmosferă cumplit de bombastică, ca o parodie liturgică. Actoria este în ton cu întregul – fascinantă dar profund incomodă, expresionistă, dar fără să mai creadă în valoarea expresiei.
În timpul proiecției, îmi dau seama că în sală se află o prietenă veche și dragă, pentru că suntem pe un grup de Whatsapp unde ea nu mai rezistă și își varsă supărarea. Scrie acolo o frază despre acest film, care a rămas cu mine mai mult decât filmul însuși, așa că o dau mai departe: „Nu le mai dați măi ăstora să citească Biblia în timp ce trag pe nas!” . Eu nu mă prind nici măcar unde e ancorată fraza asta în film, dar cumva mi se pare cu atât mai relevantă.
De văzut la cinema? În niciun caz! Zău. Nici măcar pentru fani. Pe DVD, pe streaming acasă, pe ciuperci, poate.
Bastardul
Trebuie să vă fac o mărturisire – n-am reușit să prind la TIFF.24 niciuna din cele două proiecții ale filmului Bastardul / The Promised Land. S-a intercalat cu tot soiul de alte sarcini pe care le-am mai avut pe parcursul festivalului. Dar am vrut foarte mult să-l văd, pentru că îmi place Mads Mikkelsen, pentru că mi-au plăcut și sinopsisul și trailerul și pentru că am vrut să vă scriu mai cu seamă despre filme din TIFF care vor ajunge aproape sigur și în cinematografe. Așa că am făcut rost de un screener și l-am devorat într-o dimineață, înainte de oricare alte obligații și planuri. N-o fi fost pe un ecran uriaș, dar din fericire nici nu este tipul de film pentru care este esențială experiența de cinema și nu spun asta ca pe o critică. Au fost alte pelicule în festival pentru care proporția imaginii, sau mai precis, faptul că se schimbă de la o scenă la alta, era unul dintre elementele importante ale viziunii regizorale, fapt pe care l-am apreciat și care mi-a deschis noi perspective asupra modului în care pot fi „citite” anumite filme, asupra cotloanelor în care se pot ascunde cele mai importante detalii cinematografice.
Bastardul nu merge atât de departe. În schimb, este concentrat pe temă, filmat cu atenție, jucat excelent și stârnește curiozitatea. Te seduce și te învață despre o perioadă istorică importantă și mai puțin cunoscută a Danemarcei, fără să devină pedagogic sau pedant. Este dur, dar găsește loc și pentru umor. Are un antagonist pe care ți-e mai mare dragul să-l disprețuiești, dar a cărui lipsă se resimte imediat, atunci când nu e în prim-planul poveștii. Personajele feminine sunt puternice, tridimensionale, au personalități distincte, motivații bine conturate, puncte slabe credibile, ceea ce e remarcabil într-o dramă istorică, unde vezi de obicei numai urzeli, cleveteli și abuzuri crunte, de ți se strânge inima și ți se „sparie mintea”. E surprinzător cât de bine pică portretizarea unor relații pragmatice, fără „mers pe coji de ouă” între personaje de sexe opuse, de te întrebi de ce nu vezi asta mai des?
Iar Mads, este minunat. Când e rece, este înghețat. Când e furios, aruncă privirile acelea ale lui, de te trec toți fiorii. S-a vorbit mult despre asemănarea dintre Bastardul și There Will Be Blood, doar că filmul danez nu este construit pe o structură tragică, cu personaje totodată mai mult și mai puțin umane, simboluri întrupate. Aici are loc o evoluție personală, prioritățile se schimbă, traumele sunt integrate și navigate elegant și satisfăcător, cu subtilitate și tact. Iar Mads este cel care dă chip acestei evoluții. Filmul este bun și m-aș duce cu dragă să-l revăd la cinema.
Ce rămâne de spus? Ar fi multe și mărunte, dar sper că v-ați făcut o idee. Sunt moduri și moduri de a participa la un festival. Pentru mine, TIFF este un maraton, e cu dedicare aproape totală. Partea bună e că nu mai simt nevoia să las să treacă aproape douăzeci de ani până la următoarea cursă. Am crescut și eu odată cu festivalul, acum îi pot face față fără să mă simt trecut printr-un colimator cultural, așa că mă aștept să revin la Cluj și anul viitor. Deja mi-e dor de belșugul de perspective, de limbi și de estetici care se amestecă în program.
Aș vrea totuși să vă las și o listă cu cinci filme care nu cred că vor intra în sălile de cinema din România, dar care sunt sigur că vor fi disponibile, fie prin TIFF Unlimited, fie prin alte servicii de streaming. Sunt filme mai ciudate, mai sucite, sau mai înfricoșătoare, dar toate au ceva special, un farmec aparte. Iată-le, fără să fie în vreo ordine anume:
- Vârcolacul / Llobàs, Spania, 2023
- Vampir umanist caută sinucigaș / Vampire humaniste cherche suicidaire consentant, Canada, 2023
- Lupul de stepă / Steppenwolf, Kazahstan, 2024
- Liber ca pasărea cerului / Some birds / Valami madarak, Ungaria, 2023
- Peste șapte mări și șapte țări / Seven seas, seven hills, India, 2023
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici. 
Foto deschidere articol: Vakarcs Lorand.
