Skip to content Skip to footer

Familia Addams @ Teatrul Excelsior, still a banger la 5 ani de la premieră

Excentricitate vizuală dozată și sensibilitate morbidă într-o formulă hollywoodiană cu lipici la public  –  „Familia Addams” este un remediu pentru serile semi-nostalgice în care, voind să-ți oblojești adolescentul interior, rămâi în pană de idei după ce ai revăzut clasicele filme și ai binge-uit serialul „Wednesday”.

Într-un fel de spirit burtonian și-a gândit și regizorul-coregraf Răzvan Mazilu spectacolul. Dacă te interesează o poveste axată pe coming of age-ul micuței comori a familiei Addams, poți să te îmbraci cât de nineties goth simți și să mergi chiar la acest musical. Ți-ai găsi locul, dar ar trebui să vii fără să te ferești de această categorie de spectacol, pentru că, cel puțin în acest caz, te înșeli legat de cât de rău îți imaginezi că sunt scenele de dragoste sau cele în care, deodată, personajele încep să cânte.

Haide să-ți explic mai bine cum stă treaba cu această versiune de „Familia Addams”. Temele sale majore sunt: portretizarea familiei Addams, respectarea tradițiilor și a valorilor de familie, precum importanța și valoarea sincerității, dragostea văzută prin filtrul a trei cupluri, aflate în diferite puncte ale relației lor (euforia de la început sau crazy honeymoon phase, pasiunea întreținută în timp cu multă dedicare și muncă, și cuplul aflat în criză, la un pas de divorț emoțional), sensul „normalității” și al „excentricității”. Toate premizele cheesy sunt echilibrate de îndeajuns de mult umor și morbiditate soft prin tocmai specificul francizei.

Prologul, fix după bătăile de gong, este un omagiu adus seriei „Familia Addams” the O.G. – o serie de videoproiecții fantomatice cu secvențe emblematice din filme fac introducerea către o scenă de invocare (pe tema muzicală consacrată) a strămoșilor familiei. Aflăm picături din intriga poveștii – anume că va avea loc o cină între familia noastră îndrăgită și familia lui Lucas Beineke, pretendentul la mâna lui Wednesday.

Fantomele mute trebuie să-și ajute semenii care sunt încă în viață și să facă puterea dragostei să triumfe pentru a se putea întoarce înapoi la întunecoasele culcușuri. Fiind convențional „invizibili”, ei funcționează atât în formulă de cor, cât și individual, uneltind alături de Unchiul Fester (Mihai Mitrea) cum să unească și să înnoade cuplurile. De notat este expresivitatea actorilor, care rareori spre aproape deloc își ies din rol și întrețin intriga, reacționând vivid la informațiile pe care le află odată cu publicul.

Trupa de actori a Teatrului Excelsior, în general, exudă maximum de talent și de transpirație, având o chimie proprie la nivel de distribuție. Din păcate, amorul dintre Morticia și Addams a fost singura (și cel mai vizibilă) relație care, la nivel tehnic, a existat, însă la nivel energetic a lăsat de dorit. În ciuda eforturilor lui Lucian Ionescu, a gesturilor atent repetate și a intensității sale intrinseci, tot a fost ținut departe, „la rece”, de către Camelia Pintilie, seducătoarea lui parteneră de scenă, neavând neapărat ceva de-a face cu intriga dintre personaje. (până și în cuplul ideal apar probleme… mai ales când este vorba de sinceritate între parteneri)

Al doilea cuplu de adulți, părinții lui Lucas Beineke, au ieșit în evidență prin banalitatea lor „bizară”. Arcul evoluției lor convinge prin prudența unui tată care ascunde nevrozele soției și ale fiului, prin autocontrolul precar al soției frustrate de literalmente „moartea pasiunii” de după căsătorie și prin entuziasmul ascuns al fiului de a se lega, pe veci, de tânăra de care s-a îndrăgostit iremediabil. Sigur că și ei își obțin happy end-ul, dar parcă nu deranjează atât de tare, ci, după atâta milă pe care o simți pentru Alice Beineke, aproape că răsufli ușurat că le-a venit și lor rândul la libertate.

Pe de altă parte, cuplul cel tânăr, Wednesday și Lucas, este lipicios, uneltitor într-un fel inocent și naiv, agresiv hormonal și determinat să-și pună inelul pe deget, dacă familiile lor s-ar putea înțelege. Magnetismul dintre ei dă peste cap orice busolă a valorilor – dacă tocmai Gomez ajunge să-și mintă preaiubita soție de dragul fetei sale… . Atât Ana Udroiu, cât și Dan Pughineanu sunt niște explozii de energie și de naturalețe, jucând dragostea adolescentină de parcă ar fi pe bune la prima dragoste. Și pentru că victimele nu se sfârșesc aici, un special mention pentru că este candid, delicios și necesar din toate punctele de vedere, este scena de dans burlesc a Unchiului Fester, în care visează cu ochii deschiși la iubita sa, luna plină. Ei creează, într-un fel atipic, un cuplu nerealist, a cărui iubire este singura ce nu poate fi ajutată nici de farmece, nici de poțiuni, nici de spirite trezite la viață.

Scenografia este figurativă, marcând mai multe spații, care mai de care mai gotice și periculoase – intrarea pe domeniul Addams, grădina/cimitirul și diferite camere din interior – prin cupole suprapuse, jocuri spectaculoase de lumini și umbre, câteva elemente de decor emblematice pentru localizare, precum scaunul de tortură din subsolul casei, sicriul-canapea din camera de zi, dolly-ul cu poțiuni magice al bătrânei mame Addams (dacă o fi a lor, sic!).

Un decor destul de spațios și de spectaculos în sine cât să permită spațiu de desfășurare aerisit pentru tango-urile argentiniene ale soților Addams, momentelor de cor cu fantome și protagoniști și coregrafiilor de lutpă, sau de dans cu aproape întreaga distribuție. Lighting design-ul a construit atmosfera dark, devenind treptat tensionată, iar luminile au avut vitalitate și forță în momentul ruperii pentru a evidenția mesajul song-urilor.

Față de alte musicaluri românești, nu am avut nici măcar o umbră de senzație de prost gust, artificial, ne-la-locul-său. Nu pot să spun că nu mă așteptam la asta de la producțiile semnate de Mazilu sau de Teatrul Excelsior, ci mai degrabă că mă bucur de încă o reconfirmare. Mai ales pentru că publicul țintă al spectacolului sunt preadolescenții/adolescenții, unii din cei mai judgy critici, care nu s-ar feri să anunțe vocal când ceva de pe scenă devine cringe, dacă ar simți nevoia.

All in all, au fost 2 ore și 40 de minute unde plăcerea s-a îmbinat cu nostalgia, momentele pentru reacții de „aww” au coexistat cu cele de „ăuh…”, iar câte una-două din versurile melodiilor s-au întipărit în amintire. Răzvan Mazilu, nu o spun eu, ci doar reiterez, a adus și a reinventat musicalul pentru publicul român, păstrându-i savoarea și comercialitatea hollywoodiană, dar imprimându-și spectacolele cu pecetea sa proprie. Deci, „Familia Addams” este still a banger, păstrând o energie proaspătă și recunoștință pentru că s-a întâmplat, chiar și la 5 ani de la premieră.

***

FAMILIA ADDAMS

Libretul: Marshall Brickman & Rick Elice. Muzica și versurile: Andrew Lippa. Traducerea și adaptarea textului: Carmen Stanciu. Traducerea și adaptarea songurilor: Alex Ștefănescu. Decoruri: Sabina Spatariu. Lighting design: Costi Baciu. Peruci, machiaj: Octavian Mardale. Efecte speciale și machiaj prostetic: Școala de Machiaj Prostetic. Video: Cristian Niculescu. Pregătirea muzicală: Maria Alexievici. Regia, coregrafia și costumele: Răzvan Mazilu. 

Distribuția: Gomez Addams: Lucian Ionescu, Morticia Addams: Oana Predescu / Camelia Pintilie, Wednesday Addams: Ana Udroiu, Pugsley Addams: Matei Hotăranu, Unchiul Fester: Mihai Mitrea / Radu Mitrea, Bunica: Aida Avieriței, Lurch: Mircea Alexandru Băluță, Alice Beineke: Maria Alexievici, Mal Beineke: Doru Bem, Lucas Beineke: Dan Pughineanu, Marchiza: Andreea Hristu, Clownul: Alex Popa, Mireasa: Iulia Samson, Soldatul: Dan Clucinschi, Balerina: Loredana Cosovanu, Gangsterul: Ovidiu Ușvat 

Lasă un comentariu