Cea de-a 7-a conferință din seria organizată de Fundația Calea Victoriei și dirijorul Tiberiu Soare, ”Fascinația Umbrei în Opere celebre”, va avea loc luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Palat Cesianu – Racoviță.
Publicul va avea ocazia unică să descopere și să exploreze, alături de un povestitor înnăscut, dirijorul Tiberiu Soare, universul personajelor negative din opere, un rău necesar în țesătura poveștilor. În aceste opere, în istoriile personajelor întunecate, deseori fascinante, în felul în care ele sunt conturate prin muzică, poveste şi prin dinamica cu celelalte personaje, putem afla răspunsuri posibile, chei de decriptare a realităţii din jurul nostru.
Palatul Cesianu-Racoviţă, actualul sediu al Galeriilor Artmark, se află în centrul Bucureştiului şi în vecinătatea celor mai importante repere culturale ale oraşului: Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Central Universitară.
Dirijorul Tiberiu Soare, unul dintre cei mai iubiţi şi talentaţi muzicieni români, este colaborator al Fundației Calea Victoriei din anul 2008. De-a lungul celor 15 ani a susținut, la inițiativa Fundației Calea Victoriei, numeroase conferințe despre muzica clasică și personaje din opere celebre, evenimente care s-au bucurat de mare succes la public, cum ar fi: seria de 10 conferințe „Cum să ascultăm muzica”, seria de 13 conferințe de la Opera Națională București „Pentru ce mergem la Operă?” și cele 6 conferințe organizate la Artmark în perioada noiembrie 2022 – aprilie 2023, parte din seria de 10 evenimente ce îl au ca ghid pe celebrul dirijor. Ca rezultat al acestor conferințe, Fundația Calea Victoriei a publicat două volume foarte apreciate de public – „Pentru ce mergem la Operă” și „Nouă povești muzicale”. De asemenea, Tiberiu Soare dirijează orchestra Symphactory Orchestra la Concertele Extraordinare de Anul Nou, organizate de Fundația Calea Victoriei. În prezent, Tiberiu Soare este dirijor la Opera Naţională Bucureşti.
Foto: Sorin Oprina