Trăgând linie și privind înapoi spre ediția 32 a FNT-ului, evenimentul arată din ce în ce mai mult ca o platformă deschisă, care se adresează în mod festiv, național și teatral societății de care aparținem, nu unei utopii elitiste.
Ne raportăm aproape eronat la teatru ca la o chestie care nu și-a schimbat radical structura de la serbările dionisiace încoace. Sigur că, în mersul tradițional la teatru, există riscul de a nimeri la spectacole îmbâcsite, care o dau puțin în scheci comunist, sau la încercări bătrâne de a ține pasul cu mileniul, decada, momentul, dar care nu au nimic de a face cu realitatea în care fiecare dintre noi își bea cafeaua în fiecare dimineață, sau merge cu metroul. Dar, într-un spirit care demonstrează exact contrariul, ștergând cu atenție praful de pe preconcepțiile despre teatru, selecția Festivalului Național de Teatru din acest an face dovada a zeci de spectacole din țară (și din afară) care reîmprospătează real felul în care ar trebui să ne raportăm la MaReLe TeAtRu.
FNT este o expoziție-maraton a spectacolelor care au ceva de spus, care inspiră și expiră forme și idei noi; un colaj de ‘Best of’-uri care au avut premiera în stagiunea anterioară, peste tot prin țara noastră. Anul acesta, intersecția acestor producții a fost caracterul profund ancorat în realitatea pe care o trăim, cu tentă socială, fără teamă de subiecte încărcate, precum războiul („Întoarcerea acasă”), discriminările de gen („Vinegar Tom”), traficul de persoane („Nu mai ține linia ocupată”; „Oameni. De vânzare”), situația pandemică („Oedip Rege”), sau exploatarea sistemică din raportul Europa de Vest – Europa de Est („Waste!” și, alternativ, „Simfonia progresului”), to name a few.
De asemenea, nu pentru prima oară, dar ceva mai pronunțat, s-a pus accentul pe forme alternative de interpretare, pe expresie teatrală în virtual reality & felul în care putem folosi de aplicații de telefon pentru un performance intim, direct în căștile spectatorului. Spre exemplu, „The Walks” face resurecția teatrului radiofonic, întrebuințându-se de o aplicație pentru telefon pentru a-și scoate publicul la o plimbare audio-ghidată, individuală, prin spectacole care se mulează pe realitatea fiecăruia. „Insula de teatru VR” și „Turnul #următorulnivel” pun pe masă mijloace tehnologice care împletesc realitatea virtuală cu performance-ul – toate acestea cu acces gratuit pe toată perioada de desfășurare a festivalului.
S-a vorbit cu subiect și predicat despre lucruri pe care uneori spațiile culturale le ascund sub preș, pe care nu și le însușesc (ca și cum fac parte din societăți separate, complet izolate de necazurile locale, ca și cum turnul de fildeș al artisticului are și sistem de filtrare al aerului irespirabil, și geamuri opace, prin care nu se văd abuzurile, nedreptățile și crimele), atât în spectacole („Acrițe. Adică, scuze că te ating”, „(In)dependenții: homo sapiens non urinat in ventum”), cât și în dezbateri: Statutul artistului – despre muncă, serviciu public și generația de sacrificiu din cultură, sau Abuzul în mediul artistic.
Preocuparea pentru aceste puncte de fierbere societale transformă FNT-ul într-un spațiu mai sigur, mai cald și mai adresat, până la urmă, unui public național. Îl captează într-un instantaneu mai sincer, mai angajat și mai folositor, și șterge din rânjetul superior în care pozează, uneori neintenționat, domeniul cultural. Desigur, chiar dacă, în anul acesta, evenimentul și-a extins colțurile spre teatru pentru elevi din București (cu o serie de spectacole care au fost reprezentate direct în școli, aproape de noile generații la propriu și la figurat), asta nu înseamnă că și-a atins, utopic, toate obiectivele de incluziune și că, din acest moment, porțile de fier ale MaReLuI tEaTrU sunt înlocuite de ghirlande de flori.
Mai avem până la accesibilizarea teatrului; mai avem până o să ne preocupe din nou, în mod cât de cât general, această artă. Selecția unor spectacole și activități care întind o mână spre noi publicuri nu este primăvara teatrului (căci nu cu o floare se face), însă inițiativa face un prim pas înspre ceea ce vom putea, cu adevărat și în multe sensuri, numi un festival național de teatru.